Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Papa Francisc către Patriarhul Kiril: "Să devenim lucrători de pace pentru Ucraina sfâșiată de război"

de Salvatore Cernuzio

"Dragă frate! Fie ca Duhul Sfânt să transforme inimile noastre și să ne facă adevărați lucrători de pace, în special pentru Ucraina sfâșiată de război, pentru ca marea trecere pascală de la moarte la viața nouă în Cristos să devină o realitate pentru poporul ucrainean, doritor al unor zori noi care vor pune capăt întunericul războiului". Este pasajul central al scrisorii pe care Papa Francisc a trimis-o Patriarhului de Moscova și al tuturor Rusiilor, Kiril, cu ocazia Paștelui pe care unele Biserici Catolice și Ortodoxe l-au celebrat ieri, duminică 24 aprilie 2022, conform calendarului iulian.

Scrisoarea de urări a papei

Scurta scrisoare pe care papa a trimis-o și altor patriarhi ai Bisericilor Orientale a fost publicată de situl oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse, www.patriarchia.ru. În scrisoare, Papa Francisc subliniază că în acest timp "simțim toată povara suferinței familiei noastre umane, strivită de violență, de război și de atâtea nedreptăți". Cu toate acestea, scrie el, "vom privi iarăși cu inimă recunoscătoare că Domnul a luat asupra Sa tot răul și toată durerea lumii noastre".

O mărturie credibilă a Evangheliei

"Moartea lui Cristos - mai afirmă pontiful - a fost începutul noii vieți și al eliberării de legăturile păcatului și o ocazie pentru bucuria noastră pascală, deschizând tuturor calea din umbra întunericului la lumina împărăției lui Dumnezeu". Invitația este de a ne ruga unii pentru alții "pentru a aduce o mărturie credibilă a mesajului evanghelic al lui Cristos și a Bisericii ca sacrament universal de mântuire", pentru ca "toți să intre în împărăția dreptății, a păcii și a bucuriei în Duhul Sfânt".

Convorbirea video din 16 martie 2022

Ultimul contact direct între papa și patriarh a fost la 16 martie 2022 cu o convorbire video petrecută în prezența cardinalului Kurt Koch, președinte al Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor, și a mitropolitului Hilarion de Volokolamsk, șeful Departamentului de Relații Externe al Patriarhiei de Moscova. Un colocviu care, afirma directorul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Matteo Bruni, a avut "drept centru războiul din Ucraina și rolul creștinilor și al păstorilor lor în a face totul pentru ca să prevaleze pacea". De fapt, papa cerea să se acționeze împreună pentru "a opri focul" războiului din Ucraina, pentru că acela care "plătește contul" este "cel care e bombardat și moare". "Biserica nu trebuie să folosească limba politicii, ci limbajul lui Isus", mai afirma Papa Francisc.

Întâlnire amânată

Așa cum a revelat însuși Papa Francisc în interviul recent acordat cotidianului argentinian La Nacion, o întâlnire cu patriarhul Kiril era programată pentru luna iunie la Ierusalim. "Îmi pare rău - a explicat papa - că Vaticanul a trebuit să anuleze o a doua întâlnire cu patriarhul Kiril, pe care am programat-o pentru iunie la Ierusalim. Dar diplomația noastră a considerat că o întâlnire între noi în acest moment poate aduce multă dezorientare". Papa și Kiril, așa cum se știe, s-au întâlnit o singură dată în anul 2016 în Cuba, într-o sală din aeroportul din Havana, unde au semnat o declarație comună.

(După Vatican News, 25 aprilie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 756.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat