Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Solonețu Nou (SV): Funeraliile părintelui Andrei Staszkovian

Părintele Andrei Staszkovian, care a trecut la Domnul luni, 11 aprilie 2022, a fost condus pe ultimul drum miercuri, 13 aprilie 2022, în satul său natal, Solonețu Nou.

Liturghia de înmormântare s-a celebrat în Biserica "Coborârea Sfântului Duh" din Solonețu Nou. Sfânta Liturghie, care a început la ora 15.00, a fost celebrată de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, alături concelebrând PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, PS Petru Gherghel, episcop emerit, pr. Ciprian Antalucă, decan de Suceava, pr. Stanislav-Ioan Cucharec, parohul comunității din Solonețu Nou, împreună cu peste 50 de preoți, printre aceștia fiind mai mulți colegi ai părintelui răposat. Biserica era neîncăpătoare de numărul credincioșilor, fiind prezenți membri din toate comunitățile poloneze din Bucovina, membrii ansamblurilor muntenilor polonezi "Sołonczanka" și "Mała Pojana", care erau îmbrăcați în costum tradițional polonez. Alături de aceștia era și dl. deputat Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, care, în numele polonezilor din Bucovina, a mulțumit la finalul Sfintei Liturghii părintelui Andrei pentru prezența și implicarea constantă în viața comunității poloneze și pentru slujirea sa dedicată în Pleșa, comunitate pe care a păstorit-o pr. Andrei. Mulți credincioși din Pleșa au participat la înmormântarea părintelui lor paroh.

În jurul sicriului erau flori și multe coroane, ca un semn al prețuirii de care se bucură pr. Andrei. Pe sicriu era un potir și stola, semnul Sfintei Preoții, iar alături era lumânarea pascală, semne care aminteau despre iubirea pentru misiunea sa preoțească pe care a dorit-o și a iubit-o atât de mult pr. Andrei, dar și despre suferința, moartea și învierea Mântuitorului în care pr. Andrei a crezut mult și s-a încredințat în purtarea crucii suferinței pe care a purtat-o în ultimii ani. Lângă sicriu, au fost părinții și cei doi frați ai părintelui răposat.

După cuvântul de salut al PS Iosif Păuleț, au fost prezentate datele biografice ale părintelui Andrei, apoi a urmat cântarea psalmilor pentru defuncți și ascultarea cuvântului Domnului. Lecturile au fost proclamate în limba polonă, prima lectură fiind citită de sora părintelui decedat.

Pr. Alfons-Eugen Zelionka la începutul predicii sale a vorbit despre tristețea și marea pierdere pe care o trăiește comunitatea, dar și despre convingerea că tocmai prezența la Sfânta Liturghie aduce în suflet speranța în înviere. Părintele a amintit despre întrebările care rămân fără răspuns alături de sicriul părintelui Andrei, întrebări la care vor fi aflate răspunsuri atunci când vom ajunge cu toții în ceruri. În continuare, părintele Alfons a vorbit despre chemarea la viață și vocația fiecărui om, dar și despre veșnicia fiecărui om, care trăiește după moartea trupească în împărăția lui Dumnezeu, dar și în amintirea celor cu care omul se întâlnește în viața sa, dar și în inimile tuturor celor dragi. În continuare, părintele predicator a vorbit, printre altele, despre bucuria cu care părintele Andrei și-a împlinit misiunea preoțească în diferitele locuri în care a fost trimis, "un preot care cu multă bucurie și-a împlinit datoria până la capăt... în tăcere și liniște interioară a dat dovadă că este pregătit pentru a-l întâmpina pe acela care l-a chemat la frumosul dialog al iubirii, o iubire dedicată credincioșilor săi, dar mai ale la Pleșa, o comunitate care l-a iubit atât de mult".

La finalul Sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a vorbit despre momentele în care l-a întâlnit pe pr. Andrei, printre care fiind hirotonirea preoțească și încredințarea diferitor misiuni pastorale, subliniind că: "Zâmbetul lui, disponibilitatea lui au fost pentru mine impresionante și, știind despre suferința lui, de câte ori l-am întâlnit în ultimul timp l-am văzut întotdeauna cu aceeași seninătate, cu toate că avea o asemenea suferință. Mângâierea este că părintele vă va purta acolo unde a ajuns în rugăciune, cu o singură chemare: Să nu uitați și să-l iubiți și să-l încredințați milostivirii lui Dumnezeu!" Preasfințitul Petru s-a îndreptat spre familie, spunând că "fiecare dintre noi facem parte dintr-o grădină și spre fiecare dintre noi Dumnezeu privește ca spre o floare... cu atât mai mult se verifică acest lucru cu copiii și se verifică cu preoții, de data aceasta se verifică cu părintele Andrei... o floare tânără, aleasă de Dumnezeu pentru a se bucura de ceea ce a voit să facă el și a și făcut". Preasfințitul Petru i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să continue să își trăiască frumos credința lor, pentru ca să fie "flori cât mai frumoase în grădina Domnului".

PS Iosif Păuleț a prezentat apoi mesajul pe care l-a trimis Mons. Ionuț-Paul Strejac, care slujește în diplomația Vaticanului (însărcinat cu afaceri "ad interim" al Nunțiaturii Apostolice din Sudanul de Sud) și care a fost apropiat de părintele Andrei. După aceste momente, păstorul Diecezei de Iași a adus o mulțumire lui Dumnezeu, familiei și comunităților în care a crescut și a slujit părintele răposat, cu rugăciunea ca Domnul să îl primească alături de el în ceruri pentru misiunea și modul în care a purtat crucea suferinței în viața sa.

După Sfânta Liturghie, sicriul cu trupul neînsuflețit al pr. Andrei Staszkovian a fost purtat în procesiune spre cimitirul din Solonețu Nou, o procesiune impresionantă, sicriul fiind purtat de către colegii preoți. Aici, în acest cimitir, părintele Andrei așteaptă învierea de apoi.

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

- 13 aprilie: Solonețu Nou (SV): Funeraliile părintelui Andrei Staszkovian. Foto: Uniunea Polonezilor din România

- 13 aprilie: Solonețu Nou: Funeraliile pr. Andrei Staszkovian


 

lecturi: 1314.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat