Documentul explicat de cardinalul prefect Giuseppe Versaldi

Pentru a forma comunităţi în care să existe mereu atenţie faţă de persoane

de Salvatore Cernuzio

"Identitatea nu este o noţiune defensivă, ci propunătoare. În sensul că noi avem anumite valori pe care le propunem şi nu le impunem nimănui, şi pentru că nu noi alegem elevii din şcoli, ci elevii şi familiile aleg şcolile noastre". Cardinalul Giuseppe Versaldi, prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, precizează imediat sensul instrucţiunii publicate la 29 martie 2022 de dicasterul său care are ca titlu propriu Identitatea şcolii catolice pentru o cultură a dialogului. "Iată, dialogul este o parte fundamentală a identităţii catolice - afirmă cardinalul la mass-media vaticane - pentru că privim la învăţătorul, Cristos, care «a făcut şcoală» umblând pe drumuri, întâlnindu-i pe oameni, apropiindu-se de toţi, şi de cei care gândeau diferit".

Asta este ceea ce se înţelege când în instrucţiune se afirmă că şcoala catolică este "şcoală pentru toţi"?

Citez un mare sfânt educator, Sfântul Ioan Bosco: "A educa este problemă a inimii". Cu acest document vrem să formăm comunităţi în care să existe mereu atenţie faţă de persoane, mai ales faţă de cei mai slabi şi în care să circule mărturia iubirii, care este principala caracteristică a Bisericii Catolice.

În afară de asta, care sunt valorile unei şcoli catolice?

Seriozitate, disciplină, cercetare, profesionalism, dar mai ales acest climat de caritate şi respect care trebuie să se conecteze cu celelalte forţe educative. Un tânăr trebuie să se simtă însoţit nu într-un climat de severitate sau caracter ştiinţific, ci de persoane care respectă, propun, corectează şi fac să se evidenţieze o personalitate liberă, integră, drept cetăţean şi drept creştin.

Cu privire la tineri, de mai multe ori a fost denunţat - şi din partea papei - un individualism puternic în noile generaţii. O derivă a raporturilor afective şi sociale accentuată şi de pandemie. În ce mod este posibil să fie înfruntată şi să se favorizeze o creştere?

Experienţa Covid-ului a încetinit comunicaţiile sociale, dar a făcut şi mai eficient cât de importantă este în schimb socialitatea: a studia, a discuta, a se juca împreună, aşa încât să se realizeze o idee socială în care fiecare dăruieşte aportul său respectând aportul celorlalţi. Şcolile noastre catolice ar trebui să fie exemplu al acestui lucru precum şi vehicul pentru ca în societate să se formeze modele de dialog, fraternitate, democraţie. Dacă nu se învaţă la şcoală, este greu să se întâmple în societate.

În procesul de maturizare intră şi cel al sferei sexuale? Ce abordare există din partea şcolilor catolice?

Preferăm să vorbim despre maturizare afectivă, care cuprinde şi cea sexuală, unde sexualitatea este înţeleasă în sensul său global, aşa cum a voit-o Dumnezeu. Raportul de relaţie iubitoare trebuie să fie o temă acceptată în şcolile noastre şi nu cenzurată. Şi cu atât mai puţin să fie lăsată la tendinţa lumească ce prezintă modele mai puţin credibile. Împreună cu instruirea este necesară de aceea o formare care vrea să transmită respectarea persoanei şi adevărata concepţie despre iubire care nu înseamnă a lua şi a posed, ci a se dărui reciproc.

Educaţia afectivo/sexuală este una din problemele care este adesea "delegată" în mod voluntar sau nu şcolii de către familii. Şi tocmai raportul dintre părinţi şi profesori este unul din punctele pe care instrucţiunea de astăzi o scoate mai mult în evidenţă, invitând la reînnoirea colaborării reciproce...

Este unul din punctele fundamentale. Nu numai colaborarea familie-şcoală, ci şi între parohii, asociaţii, instituţii statale. Este acel Pact Educativ global la care ne invită Papa Francisc. Numai dacă există un acord dialogic şi onest cu privire la punctele fundamentale ale antropologiei creştine - care este antropologie umană - se ajută la creştere. Aşadar, dorinţa este ca să se poată realiza o întreagă comunitate educativă care cuprinde şcoala şi familia. Mai ales familia care este depozitară a alegerii educative a valorilor care trebuie date copiilor. Chiar dacă în timp, aşa cum se spune, a fost adesea o delegare şi cu consecinţe negative.

Concret cum se înfruntă aceste provocări?

Colaborând asupra formării formatorilor. Profesorii noştri trebuie să fie formaţi să transmită idei, dar şi să creeze comunităţi, aşadar pregătiţi pentru dialogul cu familia, cu Biserica locală, cu alte instituţii educative din teritoriu. Aşadar, formatorii noştri, profesorii noştri, nu pot să fie pur şi simplu funcţionari.

În ce mod se situează instrucţiunea cu parcursul sinodal voit de papa?

Este exact în aceeaşi linie. Ca dicaster voim să dăm o contribuţie nu autoritară şi având ca scop discuţia şi reflecţia cu suflet liber, fără închideri, cu aportul Curiei Romane şi al Bisericilor locale. De altfel, această contribuţie a noastră este răspunsul la o cerere a numeroşi episcopi în vizita ad limina care ne cereau clarificări şi actualizări cu privire la raporturile dintre episcopi şi şcolile catolice, din punct de vedere al identităţii, dar şi al diferitelor probleme disciplinare când au loc scandaluri sau contradicţii.

Cu privire la acest ultim punct, în document se citeşte că o persoană angajată poate să fie şi concediată atunci când nu respectă condiţiile şcolii catolice şi ale apartenenţei la comunitatea eclezială. Ne puteţi explica mai bine?

Este contrariul a ceea ce pare. Tocmai în lumina unor neînţelegeri apărute în aceşti ani, cu instrucţiunea vrem să reafirmăm principiul gradualităţii şi proporţionalităţii, pentru a face în aşa fel încât să nu se ajungă niciodată la ciocnire, ci întotdeauna la un dialog.

(După L'Osservatore Romano, 29 martie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 308.