Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bacău: Sărbătoarea hramului Colegiului Național Catolic

După doi ani de așteptare, sâmbătă, 19 martie 2022, Colegiul Național Catolic "Sfântul Iosif" din Bacău a fost din nou în sărbătoare. Seminariști și elevi, reprezentanți ai liceului, preoți și profesori, părinți ai seminariștilor și invitați oaspeți, s-au adunat în jurul altarului pentru a-l cinsti pe protectorul Seminarului.

Sfânta Liturghie a fost celebrată de către părintele Benone Lucaci, decan de Bacău, iar cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele decan emerit, Isidor Dâscă. În cadrul omiliei, pr. Isidor a evidențiat și a propus tuturor celor prezenți exemplul Sfântului Iosif, cel care a fost, este și va fi întotdeauna un model de credință, slujire, ascultare și de acceptare a voinței lui Dumnezeu.

Este adevărat, Sfânta Scriptură nu ne redă niciun cuvânt ieșit de pe buzele Sfântului Iosif, tocmai pentru a evidenția tăcerea în care Sfântul Iosif asculta de Dumnezeu, o tăcere absolut necesară, pentru ca el să audă încurajarea divină: "Nu te teme! Sunt cu tine!".

În încheierea omiliei, părintele predicator, scoțând în evidență virtuțile Sfântului Iosif, i-a îndemnat pe toți cei prezenți spunând: "Dacă descurajarea vă invadează, gândiți-vă la credința lui Iosif; dacă neliniștea pune stăpânire pe sufletele voastre, gândiți-vă la speranța lui Iosif; dacă dușmănia sau ura se strecoară în inima voastră, gândiți-vă la dragostea lui Iosif; dacă aveți îndoieli cu privire la credința sau la vocația voastră, priviți întotdeauna la Iosif".

La sfârșitul celebrării, părintele director, Anton Săboanu, a accentuat importanța deschiderii în fața misterului lui Dumnezeu, pornind de la disponibilitatea Sfântului Iosif, cel care acceptă și împlinește o misiune specială primită de la Dumnezeu. Totodată, părintele director le-a mulțumit tuturor colaboratorilor preoți, profesori, surori și angajați, care slujesc în instituția noastră, precum și binefăcătorilor pentru susținerea permanentă, atât materială, cât mai ales spirituală.

Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru acest moment de har și implorăm în continuare protecția Sfântului Iosif asupra Seminarului nostru, asupra liceului și asupra întregii Biserici.

Sfinte Iosife, roagă-te pentru noi!

Pr. Emil-Daniel Gașpar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19 martie: Bacău: Sărbătoarea hramului Colegiului Național Catolic


 

lecturi: 622.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat