Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Audiență acordată Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun (10 ianuarie 2022)

Luni, 10 ianuarie 2022, în Aula Binecuvântărilor din Palatul Apostolic Vatican, Sfântul Părinte Francisc i-a primit în audiență pe membrii Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun. După cuvintele introductive ale decanului Corpului Diplomatic, ES domnul George Poulides, ambasador al Ciprului pe lângă Sfântul Scaun, papa a rostit discursul pe care-l prezentăm în continuare:

Excelențe, doamnelor și domnilor,

Ieri s-a încheiat timpul liturgic al Crăciunului, perioadă privilegiată pentru a cultiva raporturile familiale, care uneori ne găsesc distrați și departe, ocupați - așa cum suntem adesea în cursul anului - în multe alte activități. Astăzi, vrem să continuăm spiritul acestui timp, aflându-ne împreună ca o mare familie, care se întâlnește și dialoghează. În fond, acesta este scopul diplomației: a ajuta să se pună deoparte disensiunile conviețuirii umane, să se favorizeze înțelegerea și să se experimenteze cum, atunci când depășim nisipurile mișcătoare ale conflictualității, putem redescoperi sensul unității profunde a realității[1].

Așadar, vă sunt deosebit de recunoscător pentru că ați voit să luați parte astăzi la anuala noastră "întâlnire de familie", ocazie propice pentru a ne formula reciproc urările pentru noul an și pentru a privi împreună la luminile și la umbrele din timpul nostru. O mulțumire deosebită adresez decanului, Excelența Sa domnul George Poulides, ambasador din Cipru, pentru amabilitatea cuvintelor pe care mi le-a adresat în numele întregului Corp diplomatic. Prin intermediul vostru, doresc să ajungă salutul meu și afectul meu și la popoarele pe care le reprezentați.

Prezența voastră este întotdeauna un semn tangibil al atenției pe care țările voastre o au față de Sfântul Scaun și față de rolul său în comunitatea internațională. Mulți dintre voi ați venit din alte capitale pentru evenimentul de astăzi, unindu-vă astfel la ceata numeroasă a ambasadorilor rezidenți la Roma, la care în scurt timp se va adăuga și cel al Confederației Elvetice.

Dragi ambasadori,

În aceste zile vedem cum lupta împotriva pandemiei încă mai cere un efort însemnat din partea tuturor și cum și noul an se prospectează angajant. Coronavirusul continuă să creeze izolare socială și să secere victime și, între cei care și-au pierdut viața, aș vrea să-l amintesc pe regretatul Monsenior Aldo Giordano, nunțiu apostolic bine cunoscut și stimat în sânul comunității diplomatice. În același timp, am putut constata că acolo unde s-a desfășurat o campanie eficace de vaccinare riscul unei evoluții grave a bolii s-a diminuat.

Așadar, este important ca să se poată continua efortul pentru a imuniza cât mai mult posibil populația. Asta cere o multiplă angajare la nivel personal, politic și a întregii comunități internaționale. Înainte de toate la nivel personal. Toți avem responsabilitatea de a avea grijă de noi înșine și de sănătatea noastră, ceea ce se traduce și în respectul față de sănătatea celui care este aproape de noi. Îngrijirea sănătății reprezintă o obligație morală. Din păcate, constatăm tot mai mult cum trăim într-o lume cu puternice contraste ideologice. De atâtea ori ne lăsăm determinați de ideologia momentului, adesea construită pe știri nefondate sau fapte mai puțin documentate. Fiecare afirmație ideologică taie legăturile rațiunii umane cu realitatea obiectivă a lucrurilor. În schimb, tocmai pandemia ne impune un soi de "îngrijire a realității", care cere să privim în față problema și să adoptăm remediile potrivite pentru a o rezolva. Vaccinurile nu sunt instrumente magice de vindecare, dar reprezintă cu siguranță, în adaos la îngrijirile care trebuie dezvoltate, soluția cea mai rațională pentru prevenirea bolii.

Apoi trebuie să existe angajarea politicii de a urmări binele populației prin decizii de prevenție și imunizare, care să-i cheme în cauză și pe cetățeni pentru ca să se poată simți părtași și responsabili, printr-o comunicare transparentă a problematicilor și măsurilor potrivite pentru a le înfrunta. Lipsa de fermitate decizională și de claritate comunicativă generează confuzie, creează neîncredere și amenință coeziunea socială, alimentând noi tensiuni. Se instaurează un "relativism social" care rănește armonia și unitatea.

În sfârșit, este nevoie de o angajare în ansamblu a comunității internaționale, pentru ca toată populația mondială să poată avea acces în egală măsură la îngrijirile medicale esențiale și la vaccinuri. Din păcate, trebuie constatat cu durere că pentru zone vaste ale lumii accesul universal la asistența sanitară încă rămâne un miraj. Într-un moment așa de grav pentru toată omenirea, reafirm apelul meu pentru ca guvernele și entitățile private interesate să arată simț de responsabilitate, elaborând un răspuns coordonat la toate nivelurile (local, național, regional, global), prin noi modele de solidaritate și instrumente apte să întărească și capacitățile țărilor mai nevoiașe. Îndeosebi, îmi permit să îndemn statele, care se angajează pentru a stabili un instrument internațional despre pregătirea și răspunsul la pandemii sub egida Organizației Mondiale a Sănătății, să adopte o politică de împărtășire dezinteresată, ca principiu-cheie pentru a garanta tuturor accesul la instrumente diagnostice, vaccinuri și medicamente. Și la fel, este de dorit ca instituții ca Organizația Mondială a Comerțului și Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale să-și adapteze propriile instrumente juridice, pentru ca regulile monopoliste să nu constituie alte obstacole în calea producerii și a unui acces organizat și coerent la îngrijiri la nivel mondial.

Dragi ambasadori,

Anul trecut, grație și relaxării restricțiilor dispuse în 2020, am avut ocazia să primesc mulți șefi de stat și de guvern, precum și diferite autorități civile și religioase.

Printre multiplele întâlniri, aș vrea să menționez aici ziua de 1 iulie 2021, dedicată reflecției și rugăciunii pentru Liban. Iubitului popor libanez, strâns de mușcătura unei crize economice și politice care cu greu găsește soluție, doresc astăzi să reînnoiesc apropierea mea și rugăciunea mea, în timp ce doresc ca reformele necesare și sprijinul comunității internaționale să ajute țara ca să rămână trainică în propria identitate de model de coexistență pașnică și de fraternitate între diferitele religii prezente.

În cursul anului 2021, am putut să reiau și călătoriile apostolice. În luna martie am avut bucuria de a merge în Irak. Providența a voit ca asta să se întâmple, ca semn de speranță după ani de război și terorism. Poporul irakian are dreptul să regăsească demnitatea care-i aparține și să trăiască în pace. Rădăcinile sale religioase și culturale sunt milenare: Mesopotamia este leagăn de civilizații; de acolo Dumnezeu l-a chemat pe Abraham pentru a începe istoria mântuirii.

Apoi, în septembrie am mers la Budapesta pentru încheierea Congresului Euharistic Internațional; și apoi în Slovacia. A fost o oportunitate de întâlnire cu credincioșii catolici și de alte confesiuni creștine, precum și de dialog cu evreii. La fel, călătoria în Cipru și în Grecia, a cărei amintire este vie în mine, mi-a permis să aprofundez legăturile cu frații ortodocși și să experimentez fraternitatea între diferitele confesiuni creștine.

O parte emoționantă a acestei călătorii a avut loc în insula Lesbos, unde am putut constata generozitatea celor care-și prestează propria lucrare pentru a furniza primire și ajutor migranților, dar mai ales am văzut fețele atâtor copii și adulți oaspeți ai centrelor de primire. În ochii lor este oboseala călătoriei, frica de un viitor nesigur, durerea pentru cei dragi ai lor râmași în urmă și nostalgia de patria pe care au fost constrânși s-o părăsească. În fața acestor fețe nu putem rămâne indiferenți și nu ne putem adăposti în spatele zidurilor și a gardurilor de sârmă ghimpată cu pretextul de a apăra siguranța sau un stil de viață. Asta nu se poate.

De aceea mulțumesc celor care, indivizi și guverne, se străduiesc pentru a garanta primire și protecție migranților, ocupându-se și de promovarea lor umană și de integrarea lor în țările care i-au primit. Sunt conștient de dificultățile pe care unele state le întâlnesc în fața fluxurilor uriașe de persoane. Nimănui nu i se poate cere ceea ce nu-i este posibil să facă, dar există o diferență clară între a primi, deși în mod limitat, și a respinge total.

Trebuie învinsă indiferența și a respinge gândul că migranții sunt o problemă a altora. Rezultatul acestei abordări se vede în dezumanizarea însăși a migranților concentrați în hotspot, unde ajung să fie pradă ușoară a criminalității și a traficanților de ființe umane, sau pentru a încerca tentative disperate de fugă care uneori se încheie cu moartea. Din păcate, trebuie spus și că migranții înșiși sunt adesea transformați în armă de șantaj politic, într-un soi de "marfă de contractare" care privează persoanele de demnitate.

În acest context, doresc să reînnoiesc recunoștința mea autorităților italiene, grație cărora câteva persoane au putut să vină cu mine la Roma din Cipru și din Grecia. A fost vorba de un gest simplu, dar semnificativ. Poporului italian, care a suferit mult la începutul pandemiei, dar care a arătat și semne încurajatoare de recuperare, adresez urarea mea, pentru ca să mențină mereu acel spirit de deschidere generoasă și solidară care-l distinge.

În același timp, consider de importanță fundamentală ca Uniunea Europeană să găsească propria coeziune internă în gestionarea migrațiilor, așa cum a știut s-o găsească pentru a face față consecințelor pandemiei. De fapt, trebuie dat viață unui sistem coerent și comun de gestionare a politicilor migratoare și de azil, în așa fel încât să fie împărtășite responsabilitățile în primirea migranților, în revizuirea cererilor de azil, în redistribuirea și integrarea celor care pot să fie primiți. Capacitatea de a negocia și a găsi soluții împărtășite este unul din punctele de forță ale Uniunii Europene și constituie un model valabil pentru a înfrunta în perspectivă provocările globale care ne așteaptă.

Totuși, migrațiile nu se referă numai la Europa, deși ea este deosebită de interesată de fluxurile care provin fie din Africa fie din Asia. În acești ani am asistat, între altele, la exodul refugiaților sirieni, la care s-au adăugat în lunile trecute cei care au fugit din Afganistan. Nici nu trebuie să uităm exodurile masive care interesează continentul american și care apasă pe granița dintre Mexic și Statele Unite ale Americii. Mulți dintre acei migranți sunt haitieni care fug de tragediile care au lovit țara lor în acești ani.

Problema migratoare, ca și pandemia și schimbarea climatică, arată clar că nimeni nu se salvează singur, adică marile provocări din timpul nostru toate sunt globale. De aceea, provoacă îngrijorare să constatăm că în fața unei interconexiuni mai mari a problemelor crește o fragmentare mai amplă a soluțiilor. Adesea se întâlnește o lipsă de voință în a voi să se deschidă ferestre de dialog și breșe de fraternitate, și asta ajunge să alimenteze alte tensiuni și diviziuni, precum și un sentiment general de incertitudine și instabilitate. În schimb, trebuie recuperat simțul identității noastre comune de unică familie umană. Alternativa este numai o izolare crescândă, marcată de blocări și de închideri reciproce care de fapt pun apoi în pericol multilateralismul, adică acel stil diplomatic care a caracterizat raporturile internaționale de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Diplomația multilaterală trece de mult timp printr-o criză de încredere, datorată unei credibilități reduse a sistemelor sociale, guvernamentale și interguvernamentale. Rezoluții, declarații și decizii importante sunt luate adesea fără o adevărată negociere în care toate țările să aibă voce în adunare. Acest dezechilibru, devenit astăzi în mod dramatic evident, generează neîncredere față de organismele internaționale din partea multor state și slăbește în ansamblul său sistemul multilateral, făcându-l tot mai puțin eficace în înfruntarea provocărilor globale.

Deficitul de eficacitate al multor organizații internaționale este datora și viziunii diferite, între diferiții membrii, despre scopurile pe care el ar trebui să le urmărească. Adesea baricentrul de interes s-a mutat pe tematici prin natura lor dezbinătoare și care nu țin în mod strict de scopul organizației, cu rezultatul unor agende tot mai mult dictate de o gândire care renegă fundamentele naturale ale omenirii și rădăcinile culturale care constituie identitatea multor popoare. Așa cum am avut ocazia de a afirma în alte momente, consider că este vorba de o formă de colonizare ideologică, ce nu lasă spațiu libertății de exprimare și care astăzi asumă tot mai mult forma acelei cancel culture, care invadează atâtea domenii și instituții publice. În numele protecției diversităților, se ajunge să se șteargă sensul fiecărei identități, cu riscul de a reduce la tăcere pozițiile care apără o idee respectuoasă și echilibrată față de diferitele sensibilități. Se elaborează o gândire unică - periculoasă - constrânsă să renege istoria, sau și mai rău să o rescrie pe baza categoriilor contemporane, în timp ce fiecare situație istorică trebuie interpretată conform hermeneuticii epocii, nu hermeneuticii de astăzi.

De aceea, diplomația multilaterală este chemată să fie cu adevărat inclusivă, nu ștergând, ci valorizând diversitățile și sensibilitățile istorice care caracterizează diferitele popoare. În acest mod ea va redobândi credibilitate și eficacitate pentru a înfrunta următoarele provocări, care cer omenirii să se adune împreună ca o mare familie, care, deși plecând de la puncte de vedere diferite, trebuie să fie în măsură să găsească soluții comune pentru binele tuturor. Asta cere încredere reciprocă și disponibilitate de a dialoga, adică de "a ne asculta, a ne confrunta, a ne pune de acord și a merge împreună"[2]. De altfel, "dialogul este calea cea mai potrivită pentru a ajunge să recunoaștem ceea ce trebuie să fie mereu afirmat și respectat și care merge dincolo de consensul ocazional"[3]. Nu trebuie uitat niciodată că "există unele valori permanente"[4]. Nu este ușor mereu să le recunoaștem, dar a le accepta "conferă soliditate și stabilitate unei etici sociale. Și atunci când le-am recunoscut și le-am asumat grație dialogului și consensului, vedem că acest valori de bază merg dincolo de orice consens"[5]. Doresc să amintesc în special dreptul la viață, de la concepere până la sfârșitul natural, și dreptul la libertatea religioasă.

În această perspectivă, în ultimii ani a crescut tot mai mult conștiința colectivă în privința urgenței de a înfrunta îngrijirea casei noastre comune, care suferă din cauza unei exploatări continue și nediscriminate a resurselor. În această privință, mă gândesc în special la Filipine, lovite în săptămânile trecute de un taifun devastator, precum și la alte națiuni din Pacific, vulnerabile la efectele negative ale schimbării climatice, care pun în pericol viața locuitorilor, dintre care cea mai mare parte depind de agricultură, pescuit și resurse naturale.

Tocmai această constatare trebuie să determine comunitatea internațională în globalitatea sa să găsească soluții comune și să le pună în practică. Nimeni nu se poate scuti de acest efort, pentru că toți suntem interesați și implicați în egală măsură. În recenta COP26 de la Glasgow au fost făcuți câțiva pași care merg în direcția corectă, deși sunt destul de slabi față de consistența problemei de înfruntat. Drumul pentru obținerea obiectivelor Acordului de la Paris este complex și pare să fie încă lung, iar timpul la dispoziție este tot mai puțin. Mai este încă mult de făcut, așadar anul 2022 va fi un alt an fundamental pentru a verifica modul în care cât și cum ceea ce s-a decis la Glasgow poate și trebuie să fie ulterior întărit, în vederea lui COP27, prevăzută în Egipt în noiembrie.

Excelențe, doamnelor și domnilor!

Dialog și fraternitate sunt cele două focuri esențiale pentru a depăși crizele momentului prezent. Totuși, "în pofida multiplelor eforturi care tind la dialogul constructiv între națiuni, se amplifică zgomotul asurzitor al războaielor și conflictelor"[6], și toată comunitatea internațională trebuie să se întrebe cu privire la urgența de a găsi soluții la ciocniri interminabile, care uneori asumă fața unor adevărate războaie prin procură (proxy wars).

Mă gândesc înainte de toate la Siria, unde încă nu se vede un orizont clar pentru renașterea țării. Și astăzi poporul sirian își plânge morții, pierderea tuturor lucrurilor și speră într-un viitor mai bun. Sunt necesare reforme politice și constituționale, pentru ca țara să se renască, dar este necesar și ca sancțiunile aplicate să nu lovească direct viața zilnică, oferind o breșă de speranță populației, tot mai strânsă în mușcătura sărăciei.

Nu putem uita nici conflictul din Yemen, o tragedie umană care se consumă de mulți ani în tăcere, departe de reflectoarele mediatice și cu o anumită indiferență a comunității internaționale, continuând să provoace numeroase victime civile, îndeosebi femei și copii.

În anul trecut n-au fost făcuți pași înainte în procesul de pace între Israel și Palestina. Aș vrea cu adevărat să văd aceste două popoare reconstruind încrederea între ele și reîncepând să-și vorbească direct pentru a ajunge să trăiască în două state umăr la umăr, în pace și siguranță, fără ură și resentiment, ci vindecate de iertarea reciprocă.

Provoacă îngrijorare tensiunile instituționale din Libia; precum și episoadele de violență înfăptuite de terorismul internațional în regiunea Sahel și conflictele interne din Sudan, Sudanul de Sud și Etiopia, unde trebuie "regăsită calea reconcilierii și păcii printr-o confruntare sinceră care să pună pe primul loc exigențele populației"[7].

Inegalitățile profunde, nedreptățile și corupția endemică, precum și diferitele forme de sărăcie care ofensează demnitatea persoanelor, continuă să alimenteze conflicte sociale și în continentul american, unde polarizările tot mai puternice nu ajută la rezolvarea problemelor adevărate și urgente ale cetățenilor, mai ales ale celor mai săraci și vulnerabili.

Încrederea reciprocă și disponibilitatea la o confruntare senină trebuie să anime toate părțile interesate pentru a găsi soluții acceptabile și durabile în Ucraina și în Caucazul de sud, precum și pentru a evita de noi crize în Balcani, în primul rând în Bosnia și Herțegovina.

Dialog și fraternitate sunt mai urgente ca oricând pentru a înfrunta, cu înțelepciune și eficacitate, criza care lovește de aproape un an Myanmarul, unde străzile care înainte erau loc de întâlnire sunt acum teatru de ciocniri, care nu cruță nici locurile de rugăciune.

Desigur, toate conflictele sunt promovate de abundența de arme la dispoziție și de lipsa de scrupule a celor care se ocupă cu răspândirea lor. Uneori avem iluzia că armamentele folosesc numai pentru a desfășura un rol de descurajare împotriva posibililor agresori. Istoria, și din păcate și știrile, ne învață că nu este așa. Cel care posedă arme, mai devreme sau mai târziu ajunge să le utilizeze, pentru că, așa cum spunea Sfântul Paul al VI-lea, "nu putem iubi cu arme ofensive în mână"[8]. De asemenea, "când ne încredințăm logicii armelor și ne îndepărtăm de exercitarea dialogului, uităm în mod tragic că armele, înainte de a provoca victime și distrugere, au capacitatea de a genera vise rele"[9]. Sunt preocupări făcute și mai concrete astăzi prin disponibilitatea și utilizarea armamentelor autonome, care pot avea consecințe teribile și imprevizibile, în timp ce ar trebui să fie supuse responsabilității comunității internaționale.

Printre armele pe care omenirea le-a produs, provoacă îngrijorare specială cele nucleare. La sfârșitul lunii decembrie a fost amânată iarăși, din cauza pandemiei, a X-a Conferință de Examinare a Tratatului despre Neproliferarea Nucleară, care era prevăzută la New York în acest zile. O lume liberă de arme nucleare este posibilă și necesară. De aceea, doresc ca să profite comunitatea internațională de oportunitatea acelei conferințe pentru a face un pas semnificativ în această direcție. Sfântul Scaun rămâne ferm în a susține că armele nucleare sunt instrumente neadecvate și nepotrivite să răspundă la amenințările împotriva siguranței în secolul al XXI-lea și că posesia lor este imorală. Fabricarea lor deviază resurse la perspectivele unei dezvoltări umane integrale și utilizarea lor, în afară de a produce consecințe umanitare și ambientale catastrofale, amenință însăși existența omenirii.

Sfântul Scaun consideră la fel de important ca reluarea negocierilor cu privire la Acordul despre nuclear cu Iranul (Joint Comprehensive Plan of Action) de la Viena să poată obține rezultate pozitive pentru a garanta o lume mai sigură și fraternă.

Dragi ambasadori!

În mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii celebrată la 1 ianuarie, am încercat să scot în evidență elementele pe care le consider esențiale pentru a favoriza o cultură a dialogului și a fraternității.

Un loc special este ocupat de educație, prin care se formează noile generații, care sunt speranța și viitorul lumii. Ea este vectorul primar al dezvoltării umane integrale, pentru că face persoana liberă și responsabilă[10]. Procesul educativ este lent și laborios, uneori poate induce la descurajare, dar nu se poate renunța niciodată la el. El este exprimare eminentă a dialogului, pentru că nu există adevărată educație care să nu fie prin structura sa dialogică. Apoi, educația generează cultură și creează punți de întâlnire între popoare. Sfântul Scaun a voit să-i sublinieze valoarea și prin participarea la Expo Dubai 2021, în Emiratele Arabe Unite, cu crearea unui Pavilion inspirat din tema Expoziției: "A lega mințile, a crea viitorul".

Biserica Catolică a recunoscut și a valorizat mereu rolul educației pentru creșterea spirituală, morală și socială a noilor generații. De aceea este și mai mult pentru mine motiv de durere să constat cum în diferite locuri educative - parohii și școli - au avut loc abuzuri asupra minorilor, cu grave consecințe psihologice și spirituale asupra persoanelor care le-au îndurat. Este vorba de delicte, cu privire la care trebuie să existe voința fermă de a face claritate, analizând fiecare caz, pentru a constata responsabilitatea, a face dreptate victimelor și a împiedica să se repete asemenea atrocități în viitor.

În pofida gravității acestor acte, nicio societate nu poate abdica vreodată de la responsabilitatea de a educa. În schimb, doare să se constate cum adesea, în bilanțurile statale, sunt destinate puține resurse educației. Ea este văzută în mod prevalent ca o cheltuială, în timp ce este vorba despre cea mai bună investiție posibilă.

Pandemia a împiedica mulți tineri să aibă acces la instituțiile educative, în detrimentul procesului lor de creștere personală și socială. Mulți, prin instrumentele tehnologice moderne, au găsit refugiu în realități virtuale, care creează legături psihologice și emotive foarte puternice, cu consecința înstrăinării de ceilalți și de realitatea înconjurătoare și de a modifica radical relațiile sociale. Cu asta nu intenționez desigur să neg utilitatea tehnologiei și a produselor sale, care permit conectarea tot mai ușoară și rapidă, ci amintesc urgența de a veghea pentru ca aceste instrumente să nu înlocuiască adevăratele raporturi umane, la nivel interpersonal, familial, social și internațional. Dacă încă de mici se învață izolarea, va fi mai dificil în viitor să se construiască punți de fraternitate și de pace. Într-un univers unde există numai "eu"-l, cu greu poate să existe spațiu pentru un "noi".

Al doilea element pe care doresc să-l amintesc pe scurt este locul de muncă, "factor indispensabil pentru a construi și a ocroti pacea. El este exprimare de sine și a propriilor daruri, dar și angajare, trudă, colaborare cu alții, pentru că se muncește mereu cu și pentru cineva. În această perspectivă în mod marcat socială, locul de muncă este locul unde învățăm să dăm contribuția noastră pentru o lume mai trăibilă și frumoasă"[11].

A trebuit să constatăm cum pandemia a pus la grea încercare economia mondială, cu grave repercusiuni asupra familiilor și asupra muncitorilor, care trăiesc, în afară de dificultăți economice, situații de suferință psihologică. Ea a scos și mai mult în evidență inegalitățile persistente în diferite domenii socio-economice. Să ne gândim la accesul la apa curată, la hrană, la instruire, la îngrijirile medicale. Numărul persoanelor prezente în categoria sărăciei extreme este într-o creștere sensibilă. Mai mult, criza sanitară a indus mulți muncitori să-și schimbe tipul de profesie, și uneori i-a obligat să intre în domeniul economiei subterane, privându-i astfel de sistemele de protecție socială prevăzute în multe țări.

În acest tablou, conștiința valorii locului de muncă dobândește o importanță ulterioară pentru că nu există dezvoltare economică fără muncă, nici nu se poate crede că tehnologiile moderne pot să înlocuiască valoarea adăugată procurată de munca umană. Apoi, el este ocazie de descoperire a propriei demnități, de întâlnire și de creștere umană, cale privilegiată prin care fiecare participă activ la binele comun și dă o contribuție concretă la edificarea păcii. De aceea și în acest domeniu este necesară cooperare mai mare între toți actorii la nivel local, național, regional și global, în special în perioada următoare, cu provocările puse de mult dorita reconversie ecologică. Anii următori vor fi un timp de oportunități pentru a dezvolta noi servicii și firme, pentru a adapta pe cele deja existente, pentru a mări accesul la munca demnă și pentru a se strădui pentru respectarea drepturilor umane și a nivelurilor adecvate de retribuire și protecție socială.

Excelențe, doamnelor și domnilor!

Profetul Ieremia amintește că Dumnezeu are pentru noi "gânduri de pace, nu de nenorocire, ca să ne dea un viitor și o speranță" (29,11). De aceea nu trebuie să ne temem să facem spațiu păcii în viața noastră, cultivând dialogul și fraternitatea între noi. Pacea este un bine "contagios", care se propagă de la inima celor care o doresc și tânjesc s-o trăiască, ajungând la lumea întreagă. Fiecăruia dintre voi, celor dragi ai voștri și popoarelor voastre reînnoiesc binecuvântarea mea și urarea mea cea mai sinceră de un an de seninătate și de pace.

Mulțumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium (24 noiembrie 2013), 226-230.

[2] Mesaj pentru a LV-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2021), 2.

[3] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 211.

[4] Ibid.

[5] Ibid.

[6] Mesaj pentru a LV-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2021), 1.

[7] Mesajul Urbi et Orbi, 25 decembrie 2021.

[8] Discurs la Națiunile Unite (4 octombrie 1965), 5.

[9] Întâlnirea pentru pace, Hiroshima, 24 noiembrie 2019.

[10] Cf. Mesaj pentru a LV-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2021), 3.

[11] Mesaj pentru a LV-a Zi Mondială a Păcii (8 decembrie 2021), 4.

* * *

* * *

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 55-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2022)


 

lecturi: 528.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat