Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru celebrarea celei de-a 55-a Zile Mondiale a Păcii (1 ianuarie 2022)

Dialogul între generații, educația și locul de muncă: instrumente pentru a edifica o pace durabilă

1. "Cât sunt de plăcute pe munți picioarele celui care aduce vestea cea bună, care anunță pacea" (Is 52,7)

Cuvintele profetului Isaia exprimă mângâierea, suspinul de ușurare al unui popor exilat, epuizat de violențe și de samavolnicii, expus infamiei și morții. Cu privire la el, profetul Baruh se întreba: "Ce este, Israel? De ce ești în țara străinilor? Ai îmbătrânit într-o altă țară! Ai fost întinat cu cei morți și ai fost numărat cu cei din locuința morților" (3,10-11). Pentru acești oameni, venirea mesagerului păcii însemna speranța unei renașteri din molozul istoriei, începutul unui viitor luminos.

Și astăzi, drumul păcii, pe care Sfântul Paul al VI-lea l-a numit cu noul nume de dezvoltare integrală[1], rămâne, din păcate, departe de viața reală a atâtor bărbați și femei și, prin urmare, a familiei umane, care este de acum total interconectată. În pofida multiplelor eforturi care tind spre dialogul constructiv între națiuni, se amplifică zgomotul asurzitor al războaielor și conflictelor, în timp ce înaintează boli de proporții pandemice, se înrăutățesc efectele schimbării climatice și ale degradării ambientale, se agravează drama foamei și a setei și continuă să domine un model economic bazat mai mult pe individualism decât pe împărtășirea solidară. La fel ca în timpurile profeților din vechime, și astăzi strigătul săracilor și al pământului[2] nu încetează să se ridice pentru a implora dreptate și pace.

În fiecare epocă, pacea este, în același timp, dar de sus și rod al unei angajări împărtășite. De fapt, există o "arhitectură" a păcii, unde intervin diferitele instituții ale societății, și există un "artizanat" al păcii, care implică pe fiecare dintre noi personal[3]. Toți pot să colaboreze la edificarea unei lumi mai pașnice: pornind de la propria inimă și de la relațiile în familie, în societate și cu ambientul, până la raporturile dintre popoare și dintre state.

Aș vrea să propun aici trei căi pentru construirea unei păci durabile. Înainte de toate, dialogul între generații, ca bază pentru realizarea de proiecte împărtășite. În al doilea rând, educația, ca factor de libertate, responsabilitate și dezvoltare. În sfârșit, locul de muncă pentru o realizare deplină a demnității umane. Este vorba de trei elemente de care nu se poate face abstracție pentru "a da viață unui pact social"[4], fără de care orice proiect de pace se dovedește inconsistent.

2. Dialogul între generații pentru a edifica pacea

Într-o lume încă aflată în strânsoarea pandemiei, care a provocat atâtea probleme, "unii încearcă să fugă de realitate, refugiindu-se în lumi private, iar alții o înfruntă cu violență distrugătoare, însă între indiferența egoistă și protestul violent există o opțiune mereu posibilă: dialogul. Dialogul între generații"[5].

Fiecare dialog sincer, deși nu este lipsit de o dialectică dreaptă și pozitivă, cere mereu o încredere de bază între interlocutori. Trebuie să recuperăm din nou această încredere reciprocă! Actuala criză sanitară a amplificat pentru toți sentimentul de singurătate și concentrarea asupra noastră înșine. Singurătăților bătrânilor se alătură în tineri sentimentul de neputință și lipsa unei idei împărtășite despre viitor. Această criză este desigur dureroasă. Însă în ea poate să se exprime și ceea ce este mai bun în persoane. De fapt, chiar în timpul pandemiei am întâlnit, în fiecare parte a lumii, mărturii generoase de compasiune, de împărtășire, de solidaritate.

A dialoga înseamnă a ne asculta, a ne confrunta, a ne pune de acord și a merge împreună. A favoriza toate acestea între generații înseamnă a afâna terenul tare și steril al conflictului și al rebutului pentru a cultiva în el semințele unei păci durabile și împărtășite.

În timp ce dezvoltarea tehnologică și economică a divizat adesea generațiile, crizele contemporane revelează urgența alianței lor. Pe de o parte, tinerii au nevoie de experiența existențială, sapiențială și spirituală a bătrânilor; pe de altă parte, bătrânii au nevoie de sprijinul, de afectul, de creativitatea și de dinamismul tinerilor.

Marile provocări sociale și procesele de pacificare nu se pot lipsi de dialogul între păstrătorii amintirii – bătrânii – și cei care duc înainte istoria – tinerii; și nici de disponibilitatea fiecăruia de a face spațiu celuilalt, de a nu pretinde să ocupe toată scena, urmărind propriile interese imediate ca și cum n-ar exista trecut și viitor. Criza globală pe care o trăim ne indică în întâlnire și în dialogul între generații forța motrice a unei politici sănătoase, care nu se mulțumește să administreze ceea ce există "cu petice sau soluții rapide"[6], ci care se oferă ca formă eminentă de iubire față de celălalt[7], în căutarea de proiecte împărtășite și sustenabile.

Dacă, în dificultăți, vom ști să practicăm acest dialog inter-generațional, "vom putea fi bine înrădăcinați în prezent și, din această poziție, să frecventăm trecutul și viitorul: să frecventăm trecutul, pentru a învăța de la istorie și pentru a vindeca rănile care uneori ne condiționează; să frecventăm viitorul, pentru a alimenta entuziasmul, pentru a face să răsară visele, pentru a provoca profeții, pentru a face să înflorească speranțele. În acest mod, uniți, vom putea să învățăm unii de la alții"[8]. Fără rădăcini, cum ar putea copacii să crească și să producă roade?

Este suficient să ne gândim la tema îngrijirii casei noastre comune. De fapt, însuși ambientul "este un împrumut pe care fiecare generație îl primește și pe care trebuie să-l transmită generației următoare"[9]. De aceea, trebuie apreciați și încurajați mulți tineri care se angajează pentru o lume mai dreaptă și atentă la salvgardarea creației, încredințată pazei noastre. Ei fac asta cu neliniște și cu entuziasm, mai ales cu simț de responsabilitate în fața urgentei schimbări a direcției[10], care ne impun dificultățile reieșite din actuala criză etică și socio-ambientală[11].

De altfel, oportunitatea de a construi împreună parcursuri de pace nu poate face abstracție de educație și de locul de muncă, locuri și contexte privilegiate ale dialogului inter-generațional. Educația furnizează gramatica dialogului dintre generații și în experiența locului de muncă bărbați și femei din generații diferite sunt împreună pentru a colabora, schimbând cunoștințe, experiențe și competențe în vederea binelui comun.

3. Instruirea și educația ca motoare ale păcii

În ultimii ani a scăzut sensibil, la nivel mondial, bilanțul pentru instruire și educație, considerate mai degrabă cheltuieli decât investiții. Și totuși, ele constituie vectorii primari ai unei dezvoltări umane integrale: fac persoana mai liberă și responsabilă și sunt indispensabile pentru apărarea și promovarea păcii. Cu alte cuvinte, instruirea și educația sunt fundamentele unei societăți unite, civile, în măsură să genereze speranță, bogăție și progres.

În schimb, cheltuielile militare au crescut, depășind nivelul înregistrat la sfârșitul "războiului rece", și par destinate să crească în mod exorbitant[12].

Așadar, este oportun și urgent ca aceia care au responsabilități de conducere să elaboreze politici economice care să prevadă o inversare a raportului între investițiile publice în educație și fondurile destinate armamentelor. De altfel, continuarea unui real proces de dezarmare internațională nu poate decât să aducă mari beneficii dezvoltării popoarelor și națiunilor, eliberând resurse financiare pentru a fi folosite într-o manieră corespunzătoare pentru sănătate, școală, infrastructuri, îngrijirea teritoriului și așa mai departe.

Doresc ca investiția în educație să fie însoțită de o angajare mai consistentă pentru a promova cultura îngrijirii[13]. Ea, în fața fracturilor societății și a inerției instituțiilor, poate să devină limbajul comun care dă la o parte barierele și construiește punți. "O țară crește atunci când dialoghează în mod constructiv diferitele sale bogății culturale: cultura populară, cultura universitară, cultura economică și cultura familiei și cultura mass-media"[14]. Așadar, este necesar să se creeze o nouă paradigmă culturală, printr-un "pact educativ global pentru și cu tinerele generații, care să angajeze familiile, comunitățile, școlile și universitățile, instituțiile, religiile, guvernanții, întreaga omenire, în formare de persoane mature"[15]. Un pact care promovează educația pentru ecologie integrală, conform unui model cultural de pace, de dezvoltare și de sustenabilitate, centrată pe fraternitate și pe alianța între ființa umană și ambient[16].

A investi în instruirea și în educația tinerelor generații este calea maestră care le conduce, printr-o pregătire specifică, să ocupe profitabil un loc just în lumea muncii[17].

4. Promovarea și asigurarea locului de muncă edifică pacea

Locul de muncă este un factor indispensabil pentru a construi și a ocroti pacea. El este exprimare de sine și a propriilor daruri, dar și angajare, trudă, colaborare cu alții, pentru că se muncește mereu cu și pentru cineva. În această perspectivă în mod marcat socială, locul de munca este locul unde învățăm să dăm contribuția noastră pentru o lume mai trăibilă și mai frumoasă.

Pandemia de Covid-19 a agravat situația lumii muncii, care deja înfrunta multiple provocări. Milioane de activități economice și productive au eșuat; muncitorii săraci sunt mereu mai vulnerabili; mulți dintre cei care desfășoară servicii esențiale sunt și mai ascunși de conștiința publică și politică; instruirea la distanță a generat în multe cazuri un regres în învățare și în parcursurile școlare. În afară de asta, tinerii care se prezintă pe piața profesională și adulții ajunși în șomaj înfruntă astăzi perspective dramatice.

Îndeosebi, impactul crizei asupra economiei informale, care adesea îi implică pe muncitorii migranți, a fost devastator. Mulți dintre ei nu sunt recunoscuți de legile naționale, ca și cum nu ar exista; trăiesc în condiții foarte precare pentru ei și pentru familiile lor, expuși la diferite forme de sclavie și lipsiți de un sistem de welfare (asistență socială) care să-i protejeze. La aceasta să se adauge că, actualmente, numai o treime din populația mondială aflată la vârsta de muncă se bucură de un sistem de protecție socială sau poate să se folosească de el numai în forme limitate. În multe țări cresc violența și criminalitatea organizată, sufocând libertatea și demnitatea persoanelor, otrăvind economia și împiedicând să se dezvolte binele comun. Răspunsul la această situație nu poate trece decât printr-o lărgire a oportunităților de muncă demnă.

De fapt, locul de muncă este baza pe care trebuie construite dreptatea și solidaritatea în fiecare comunitate. Pentru aceasta, "nu trebuie să se caute să se înlocuiască tot mai mult munca umană cu progresul tehnologic: făcând astfel, omenirea și-ar dăuna sieși. Munca este o necesitate, este parte a sensului vieții pe acest pământ, cale de maturizare, de dezvoltare umană și de realizare personală"[18]. Trebuie să unim ideile și eforturile pentru a crea condiții și să inventăm soluții, pentru ca fiecare ființă umană aflată la vârsta de muncă să aibă posibilitatea, cu propria muncă, să contribuie la viața familiei și a societății.

Este mai urgent ca oricând să se promoveze în toată lumea condiții de muncă decente și demne, orientate spre binele comun și spre salvgardarea creației. Trebuie asigurată și susținută libertatea inițiativelor antreprenoriale și, în același timp, mărită o reînnoită responsabilitate socială, pentru ca profitul să nu fie singurul criteriu-călăuză.

În această perspectivă trebuie stimulate, primite și susținute inițiativele care, la toate nivelurile, solicită firmele la respectarea drepturilor umane fundamentale ale muncitoarelor și muncitorilor, sensibilizând în acest sens nu numai instituțiile, ci și consumatorii, societatea civilă și realitățile antreprenoriale. Acestea din urmă, cu cât sunt mai conștiente de rolul lor social, cu atât mai mult devin locuri în care se exercită demnitatea umană, participând astfel, la rândul lor, la construirea păcii. Cu privire la acest aspect, politica este chemată să desfășoare un rol activ, promovând un echilibru just între libertatea economică și dreptatea socială. Și toți cei care lucrează în acest domeniu, începând de la muncitorii și antreprenorii catolici, pot găsi orientări sigure în doctrina socială a Bisericii.

Iubiți frați și surori! În timp ce încercăm să unim eforturile pentru a ieși din pandemie, aș vrea să reînnoiesc mulțumirea mea celor care s-au angajat și continuă să se dedice cu generozitate și responsabilitate pentru a garanta instruirea, siguranța și tutelarea drepturilor, pentru a furniza îngrijiri medicale, pentru a ușura întâlnirea dintre rude și bolnavi, pentru a garanta sprijin economic persoanelor sărace sau care au pierdut locul de muncă. Și asigur amintirea mea în rugăciune pentru toate victimele și pentru familiile lor.

Guvernanților și celor care au responsabilități politice și sociale, păstorilor și animatorilor comunităților ecleziale, precum și tuturor bărbaților și femeilor de bunăvoință, fac apel pentru ca împreună să mergem pe aceste trei drumuri: dialogul între generații, educația și locul de muncă. Cu curaj și creativitate. Și să fie tot mai numeroși cei care, fără a face gălăgie, cu umilință și tenacitate, se fac zi de zi artizani ai păcii. Mereu să-i preceadă și să-i însoțească binecuvântarea Dumnezeului păcii!

Din Vatican, 8 decembrie 2021

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Cf. Scrisoarea enciclică Populorum progressio (26 martie 1967), 76 șu.

[2] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 49.

[3] Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 231.

[4] Ibidem, 218.

[5] Ibidem, 199.

[6] Ibidem, 179.

[7] Cf. ibidem, 180.

[8] Exortația apostolică post-sinodală Christus vivit (25 martie 2019), 199.

[9] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 159.

[10] Cf. ibidem, 163; 202.

[11] Cf. ibidem, 139.

[12] Cf. Mesaj adresat participanților la al 4-lea Forum despre Pace de la Paris, 11-13 noiembrie 2021.

[13] Cf. Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 231; Mesaj pentru a 54-a Zi Mondială a Păcii. Cultura îngrijirii ca parcurs de pace (8 decembrie 2020).

[14] Scrisoarea enciclică Fratelli tutti (3 octombrie 2020), 199.

[15] Video-mesaj pentru Global Compact on Education. Together to Look Beyond (15 octombrie 2020).

[16] Cf. Video-mesaj pentru High Level Virtual Climate Ambition Summit (13 decembrie 2020).

[17] Cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Laborem exercens (14 septembrie 1981), 18.

[18] Scrisoarea enciclică Laudato si’ (24 mai 2015), 128.


 

lecturi: 583.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat