Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Tețcani: Zile de misiuni populare, zile dedicate familiei

În perioada 16-19 decembrie 2021, la inițiativa părintelui paroh Emil Lucaci, în Parohia Tețcani au avut loc misiuni populare sau zilele familiei, eveniment coordonat de către pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei.

Pornind de la titlul scrisorii pastorale a ep. Iosif Păuleț, adresată poporului lui Dumnezeu din Dieceza de Iași: "Părtași la viața Bisericii", părintele predicator i-a invitat pe cei prezenți încă de la Liturghia de deschidere să intre în dinamica acestor zile, să conștientizeze fiecare că este parte, nu doar dintr-o familie, cum este cea proprie, ci cu toții suntem parte din marea familie a familiilor lui Dumnezeu, din Biserică și din societate.

În consecință, misiunea vestirii cuvântului lui Dumnezeu nu revine doar papei, episcopilor, preoților și diaconilor, ci ne privește pe fiecare în parte, iar calea specifică soților este cea a iubirii. "Cu cât soții se iubesc mai mult, spunea pr. Felician, în sensul că se respectă și se slujesc unul pe celălalt, se respectă și se promovează reciproc, cu atât mai mult și-l predică sau și-l oferă pe Dumnezeu! Nu noi am inventat omul și familia, ci Dumnezeu l-a vrut pe om în cele două forme, bărbat și femeie și tot el l-a chemat și la viața de familie".

Seară de seară, cu tact și răbdare, părintele Felician, responsabil cu pastorația familiei în Dieceza de Iași, ne-a introdus în misterul omului, al familiei și al lui Dumnezeu. "Oare e întâmplător, mai spunea părintele, că Dumnezeu oferă un bărbat unei femei și o femeie unui bărbat, cu toate lipsurile și limitele lor? Oare nu cumva tocmai de aceea îi oferă, ca să se susțină reciproc și la bine și la greu? Soții nu trebuie să se abandoneze unul pe celălalt la greu, indiferent de natura acestui greu", a mai spus părintele.

Sâmbătă seara, doamna Eugenia Dămătăr, colaboratoare la Oficiul pentru Pastorația Familiei și realizatoarea emisiunii "Împreună pentru familie" de la Radio ERCIS FM, a subliniat la rândul ei importanța și frumusețea familiei care trăiește în credință, iubire și speranță prezența lui Dumnezeu în mijlocul ei.

Duminică, după o altă temă frumoasă care a cuprins și evanghelia zilei, din a patra duminică din Advent, la finalul Sfintei Liturghii, a fost rândul părintelui paroh să mulțumească. Și ne-a cuprins pe toți: credincioșii participanți, familiile participante și cele care lipseau, pe părintele Felician, pe preoții din altar, ca și pe cei care au ajutat de-a lungul acestor zile la spovezi, pe părintele decan, Petrică Dăncuț, care ne-a adus și salutul PS Iosif Păuleț, episcopul diecezei, ca și pe al PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași.

După toate cele auzite, noi, comunitatea din Tețcani, în asentimentul tuturor celorlalte comunități care au avut bucuria de a se împărtăși din cuvântul lui Dumnezeu cu privire la familie, nu putem decât să mulțumim părintelui paroh pentru o astfel de oportunitate și în același timp de surpriză. Dumnezeu să binecuvânteze toate familiile cu iubirea și bucuria sa!

Felicia Imbrișcă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 16-19 decembrie: Tețcani: Zile de misiuni populare, zile dedicate familiei


 

lecturi: 1166.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat