Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Vizita PS Petru Sescu în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"

Credincioșii din comunitatea "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" împreună cu părintele paroh, Mons. Benone Farcaș, și părinții colaboratori, pr. Andrei Gherghel și pr. Valerică Ciobanu, l-au întâmpinat duminică, 12 decembrie 2021, cu multă emoție și bucurie, pe Preasfințitul Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iași, care a celebrat pentru prima oară ca episcop Sfânta Liturghie în comunitatea pe care a păstorit-o ca paroh timp de 11 ani.

Cuvintele de "bun-venit" spuse de parohul comunității au pus în evidență faptul că Excelența Sa era de mult așteptat, dar mai ales faptul că aici, "la noi", este primit cu inima deschisă ori de câte ori dorește să vină.

Sfânta Liturghie a fost celebrată în Duminica Bucuriei, a treia duminică din Advent. Preasfințitul, prin predica susținută, ne-a îndemnat să trăim credința cu multă bucurie, dar mai ales prin fapte de caritate.

La sfârșitul celebrării, părintele paroh, în numele comunității parohiale, i-a oferit cadou o mitră, simbol al autorității, și l-a asigurat de rugăciunea noastră în împlinirea misiunii pe care Dumnezeu i-a încredințat-o. Apoi un reprezentat al comunității i-a transmis Preasfințitului un mesaj plin de emoție, prin care i-a mulțumit pentru anii de slujire în comunitatea noastră, aducându-i aminte de momentele petrecute împreună cu ei. Sărbătoare a continuat cu o agapă frățească și cu momente de comuniune.

Ana Doboș

Mărturii:

  • "Pentru această vizită m-am pregătit de pe data de 30 septembrie, data când pr. Petru Sescu a fost numit episcop auxiliar de Iași. Bucuria mea și a familiei mele a fost mare și revederea cu Sfinția Sa a fost îndelung așteptată. L-am simțit aproape și i-am simțit emoțiile revederii cu noi. Trăirile noastre nu se pot descrie în cuvinte. Au fost lacrimi de bucurie când l-am văzut la altar îmbrăcat în episcop și în sinea mea spuneam: El este? Zâmbetele au apărut și ele când am realizat că Preasfințitul este același preot care a slujit la noi 11 ani: umil, modest și plin de bunătate" (Ana Doboș).

  • "Această zi a fost una binecuvântată, în ciuda vremii, deoarece l-am putut primi cu multă bucurie pe Preasfințitul Petru Sescu în mijlocul nostru în calitate de episcop auxiliar al Diecezei de Iași. Am trăit emoții de nedescris văzându-l pe cel care a slujit în parohia noastră atâta timp, reîntorcându-se «acasă». Ne-am bucurat că în această a treia duminică a bucuriei din Advent am avut această ocazie unică de a petrece momente de comuniune alături de păstorul nostru. L-am primit pe Excelența Sa cu brațele și inimile deschise, simțindu-l foarte aproape de noi. Atât noi, cât și Sfinția Sa am trăit emoțiile intense ale acestei revederi mult așteptate și sperăm să trăim aceste emoții cât mai des!" (Mirela Petrovici).

  • "M-am bucurat mult când am auzit că Preasfințitul și-a exprimat dorința de a reveni în mijlocul nostru. Am înțeles că parohia aceasta are un loc special în inima sa, că se simte bine în comunitatea noastră și că acei 11 ani petrecuți alături de noi reprezintă o amintire frumoasă în sufletul Sfinției Sale. Cât despre mine, chiar am devenit nostalgic privindu-l din nou la altar, cum eram obișnuit să îl văd încă de mic copil. A celebrat Liturghia cu aceeași căldura, făcându-mă să îl privesc în continuare ca pe dragul nostru părinte paroh. Sper să se ivească cât mai multe ocazii pentru a reveni la noi" (Alex Mârț).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 10 decembrie: Iași: Vizita PS Petru Sescu în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus"


 

lecturi: 1467.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat