PS Iosif Păuleţ: Scrisoare circulară

Fericitul Anton Durcovici

70 de ani de la a doua naştere (10 decembrie 1951)

Astăzi comemorăm şapte decenii de la naşterea pentru cer a Fericitului episcop Anton Durcovici, ale cărui viaţă şi mărturie de credinţă rămân un model atât pentru episcopul Diecezei de Iaşi, cât şi pentru preoţii şi credincioşii laici din Moldova.

Dacă pentru oamenii obişnuiţi "numărul zilelor anilor noştri ajunge la şaptezeci, iar pentru cei în putere la optzeci" (Ps 90,10), pentru cei ce s-au născut a doua oară, şaptezeci de ani înseamnă abia începutul veşniciei fericite din paradis, căci "o zi la Domnul este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o singură zi" (2Pt 3,8).

Anul acesta s-au împlinit şapte ani de la beatificarea episcopului martir. Atunci, pe 17 mai 2014, catolicii Diecezei de Iaşi au trăit o bucurie imensă, îndreptându-şi privirea spre moştenirea spirituală pe care Fericitul Anton Durcovici a lăsat-o urmaşilor săi. De asemenea, la invitaţia Preasfinţitului Petru Gherghel, încă de atunci catolicii din Moldova au început să se roage, în special în ziua de joi, pentru ca de acolo, de sus, episcopul martir să mijlocească noi haruri pentru Biserica noastră locală.

Printre alesele virtuţi şi acte de pietate ale Fericitului Anton Durcovici amintim: credinţa, speranţa, dragostea, rugăciunea continuă, meditaţia, Sfânta Liturghie şi adoraţia zilnică, cultul marian etc. Dintre toate aceste virtuţi, astăzi, la 70 de ani de la martiriul său, suntem cu toţii chemaţi să admirăm, înainte de toate, credinţa sa neclintită, deoarece a fost ucis in odium fidei.

Astfel, credinţa l-a făcut pe Fericitul episcop Anton Durcovici să nu privească doar într-o anumită direcţie, ci să rămână deschis spre toate valorile pe care viaţa şi misiunea sa le oferea ca o oportunitate, fiind capabil de a împărtăşi şi altora din experienţa proprie. Prin felul său de a trăi şi de a transmite credinţa, episcopul Durcovici ne aminteşte că această credinţă trebuie trăită zi de zi; nu ajunge să spui altora ceea ce cunoşti, ci trebuie să şi trăieşti ceea ce îi înveţi pe alţii.

Credinţa episcopului Durcovici în Dumnezeul cel viu şi adevărat a lucrat mereu prin caritate, fiind adânc înrădăcinată în toată fiinţa sa. Întreaga sa viaţă era impregnată de prezenţa lui Dumnezeu, iar unirea lui cu Preasfânta Treime, care sălăşluia în sufletul său, era permanentă. Trăind unit cu Domnul din Preasfântul Sacrament şi revigorând permanent comuniunea cu Preasfânta Treime prin rugăciunea continuă, episcopul Durcovici comunica certitudinea credinţei sale celor care îl vedeau ori îl ascultau.

Încă de la începutul slujirii sale preoţeşti, Preasfinţitul Anton Durcovici se distingea ca o persoană bogată în virtuţi şi în calităţi umane, gata să-i ajute pe ceilalţi şi să apere ceea ce avea mai scump în această lume: credinţa creştină. Colaboratorii săi apropiaţi şi-l amintesc ca pe o persoană cu o credinţă profundă şi eroică, om al rugăciunii neîntrerupte, în capelă şi în societate. Ar fi fost absolut imposibil ca episcopul Durcovici să renunţe la această credinţă pe care o trăia şi o mărturisea cu atâta tărie. De acest adevăr s-au convins chiar şi persecutorii săi. Dovada cea mai concretă a acestei afirmaţii constă în faptul că episcopul Anton, deşi conştient de riscurile pe care le comporta atitudinea sa în faţa ameninţărilor din partea Securităţii, nu a renunţat la credinţa apostolică, ci a preferat să sufere şi chiar să moară decât să-şi renege propria adeziune la Cristos şi la Biserica lui. În faţa persecuţiei comuniste şi, mai ales, a iminentei arestări din cauza ataşamentului faţă de Cristos şi de Biserica sa, episcopul Durcovici ar fi putut să se salveze. La întrebarea: "De ce nu se transferă în Austria?", el răspunde clar: "Absolut nu! Păstorul rămâne în mijlocul turmei sale"! Puternica sa încredere în Providenţa divină şi permanenta sa unire cu Dumnezeu îl ajutau să depăşească toate dificultăţile vieţii cu o mare seninătate.

Fericitul episcop Durcovici şi-a exprimat în mod exemplar credinţa nu numai când se bucura de libertatea fizică, ci şi în închisoare, unde dispunea doar de libertatea interioară şi de cea a iubirii. El nu a dat niciodată semne de neîncredere sau de descurajare, nici chiar în timpul torturilor din închisorile comuniste. Mereu a avut puterea să strige: "Nu sunt de acord!". Nu era de acord cu nedreptăţile săvârşite de regimul comunist, mai ales cu limitarea libertăţii religioase. Cu toate că în timpul detenţiei a fost maltratat în mod brutal şi redus la un schelet din piele şi oase, a avut forţa spirituală de a-i îndemna pe deţinuţi să suporte crucea suferinţei pentru Dumnezeu cu statornicie, nu ca o povară, "căci va veni şi ziua mântuirii". Virtutea teologală a credinţei i-a oferit episcopului Durcovici o rezistenţă neobosită în timpul anchetelor la care a fost supus în închisorile comuniste. Până şi torţionarii se mirau de verticalitatea spirituală a episcopului martir, care pentru ei însemna fanatism. Cu toate acestea, istoria va păstra pentru totdeauna exemplul unui episcop radical şi exemplar, poziţie care nu are nimic în comun cu fanatismul practicat de comunişti.

Din credinţa sa pură şi puternică s-a născut acest radicalism evanghelic în sufletul ilustrului nostru predecesor, atitudine contrară ideologiei comuniste. Noi, catolicii din întreaga Dieceză de Iaşi, avem favoarea şi oportunitatea să cunoaştem faptele măreţe pe care Dumnezeu le-a înfăptuit în viaţa şi activitatea episcopului martir Anton Durcovici, fiind invitaţi, înainte de toate, să-i călcăm pe urme, imitându-i credinţa neclintită.

Fericite Anton Durcovici,
roagă-te pentru noi!

Iaşi, 10 decembrie 2021

† Iosif Păuleţ
episcop de Iaşi

* * *

Secţiunea "Ep. Anton Durcovici" (in memoriam) pe www.ercis.ro

lecturi: 954.