Papa Francisc: Angelus (8 decembrie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria, ne face să intrăm în casa sa din Nazaret, unde primeşte vestea îngerului (cf. Lc 1,26-38). Între zidurile casei o persoană se revelează mai bine decât în altă parte. Şi tocmai în acea intimitate familială Evanghelia ne dăruieşte un amănunt, care revelează frumuseţea inimii Mariei.

Îngerul o numeşte "plină de har". Dacă este plină de har înseamnă că Sfânta Fecioară este goală de rău, este fără păcat, Neprihănită. Or, la acest salut Maria - spune textul - este "foarte tulburată" (Lc 1,29). Nu este numai surprinsă, ci tulburată. A primi mari saluturi, onoruri şi complimente riscă uneori să provoace laudă şi îngâmfare. Să ne amintim că Isus nu este tandru cu cei care merg în căutarea saluturilor în pieţe, a adulaţiilor, a vizibilităţii (cf. Lc 20,46). În schimb Maria nu se exaltă, ci se tulbură; în loc de a simţi plăcere, simte uimire. Salutul îngerului i se pare mai mare decât ea. De ce? Pentru că se simte mică înăuntru, şi această micime, această umilinţă atrage privirea lui Dumnezeu.

Între zidurile casei din Nazaret vedem astfel o trăsătură minunată. Cum este inima Mariei? După ce a primit cel mai înalt dintre complimente, se tulbură pentru că simte adresat ei ceea ce nu-şi atribuia sieşi. De fapt, Maria nu-şi atribuie prerogative, nu revendică vreun lucru, nu pretinde nimic prin meritul său. Nu se auto-complace, nu se exaltă. Pentru că în umilinţa sa ştie că primeşte totul de la Dumnezeu. Aşadar, este liberă de ea însăşi, în totalitate îndreptată spre Dumnezeu şi spre alţii. Maria Neprihănită nu are ochi pentru ea. Iată umilinţa adevărată: a nu avea ochi pentru sine, ci pentru Dumnezeu şi pentru alţii.

Să ne amintim că această perfecţiune a Mariei, cea plină de har, este declarată de înger între zidurile casei sale: nu în piaţa principală din Nazaret, ci acolo, în ascuns, în cea mai mare umilinţă. În acea căsuţă din Nazaret palpita inima cea mai mare pe care a avut-o vreodată o creatură. Iubiţi fraţi şi surori, este o veste extraordinară pentru noi! Pentru că ne spune că Domnul, pentru a face fapte minunate, nu are nevoie de mijloace mari şi de capacităţile noastre extraordinare, ci de umilinţa noastră, de privirea noastre deschisă spre el, precum şi deschisă spre ceilalţi. Cu acea veste, între zidurile sărace ale unei case mici, Dumnezeu a schimbat istoria. Şi astăzi doreşte să facă lucruri mari cu noi în cotidianitate: adică în familie, la locul de muncă, în ambientele de fiecare zi. Acolo, mai mult decât în marile evenimente ale istoriei, harului lui Dumnezeu îi place să acţioneze. Dar, mă întreb, credem asta? Sau credem că sfinţenia este o utopie, ceva pentru cei care se ocupă de asta, o pioasă iluzie incompatibilă cu viaţa obişnuită?

Să cerem Sfintei Fecioare Maria un har: să ne elibereze de ideea greşită că una este Evanghelia şi alta este viaţa; să ne aprindă de entuziasm pentru idealul sfinţeniei, care nu este problemă de obiecte religioase şi iconiţe, ci de a trăi în fiecare zi ceea ce ni se întâmplă umili şi bucuroşi, ca Sfânta Fecioară Maria, liberi de noi înşine, cu ochii îndreptaţi spre Dumnezeu şi spre aproapele pe care-l întâlnim. Vă rog, să nu ne descurajăm: Domnul a dat tuturor o stofă bună pentru a ţese sfinţenia în viaţa zilnică! Şi atunci când ne asaltează îndoiala că nu vor reuşi, sau tristeţea că suntem nepotriviţi, să ne lăsăm priviţi de "ochii milostivi" ai Sfintei Fecioare Maria, căci nimeni care a cerut ajutorul său n-a fost părăsit vreodată!

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

În urmă cu două zile m-am întors din călătoria în Cipru şi în Grecia. Îi mulţumesc Domnului pentru acest pelerinaj; vă mulţumesc vouă tuturor pentru rugăciunea care m-a însoţit şi populaţiilor din cele două ţări iubite, cu autorităţile lor civile şi religioase, pentru afectul şi gentileţea cu care m-au primit. Tuturor le repet: mulţumesc!

Cipru este o perlă în Mediterana, o perlă de rară frumuseţe, care poartă imprimată însă rana gardului de sârmă ghimpată, durerea pentru un zid care o desparte. În Cipru m-am simţit în familie; am găsit în toţi nişte fraţi şi nişte surori. Păstrez în inimă fiecare întâlnire, îndeosebi Liturghia pe stadionul din Nicosia. M-a înduioşat iubitul frate ortodox Chrysostomos, când mi-a vorbit despre Biserica Mamă: fiind creştini parcurgem căi diferite, dar suntem fii ai Bisericii lui Isus, care este Mamă şi ne însoţeşte, ne păzeşte, ne face să mergem înainte, toţi fraţi. Urarea mea pentru Cipru este ca să fie mereu un laborator de fraternitate, unde întâlnirea să prevaleze asupra ciocnirii, unde este primit fratele, mai ales când este sărac, rebutat, emigrat. Repet că în faţa istoriei, în faţa chipurilor celor care emigrează, nu putem să tăcem, nu ne putem întoarce în partea cealaltă.

În Cipru, ca şi la Lesbo, am putut să privesc în ochi această suferinţă: vă rog, să-i privim în ochi pe rebutaţii pe care-i întâlnim, să ne lăsăm provocaţi de feţele copiilor, fii ai migranţilor disperaţi. Să ne lăsăm săpaţi înăuntru de suferinţa lor pentru a reacţiona la indiferenţa noastră; să privim feţele lor, pentru a ne trezi din somnul obişnuinţei!

Apoi mă gândesc cu recunoştinţă la Grecia. Şi acolo am avut parte de o primire fraternă. La Atena am simţit că sunt cufundat în măreţia istoriei, în acea amintire a Europei: umanism, democraţie, înţelepciune, credinţă. Şi acolo am simţit mistica ansamblului: la întâlnirea cu fraţii episcopi şi comunitatea catolică, la Liturghia festivă, celebrată în ziua Domnului, şi apoi cu tinerii, veniţi din atâtea părţi, unii de foarte departe pentru a trăi şi a împărtăşi bucuria Evangheliei. De asemenea, am trăit darul de a-l îmbrăţişa pe iubitul arhiepiscop ortodox Ieronymos: mai întâi m-a primit în casa lui şi în ziua următoare a venit să mă viziteze. Păstrez în inimă această fraternitate. Încredinţez Sfintei Născătoare de Dumnezeu multele seminţe de întâlnire şi de speranţă pe care Domnul le-a aruncat în acest pelerinaj. Vă cer să continuaţi să vă rugaţi pentru ca să încolţească în răbdare şi să înflorească în încredere.

Astăzi se încheie Anul dedicat Sfântului Iosif, Patron al Bisericii Universale. Şi poimâine, 10 decembrie, se va încheia Jubileul Lauretan la Loreto. Fie ca harul acestor evenimente să continue să lucreze în viaţa noastră şi în comunităţile noastre. Fecioara Maria şi sfântul Iosif să ne conducă pe drumul sfinţeniei!

Şi vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini! O urare specială Acţiunii Catolice Italiene: fie ca în dieceze şi în parohii să fie o sală de antrenament de sinodalitate. Îi salut pe copii din Corul "Milleunavoce", pe credincioşii din Zaragoza şi pe tinerii din Valdemoro, Dieceza de Getafe, Spania - să fac auziţi spaniolii, bine! -. Precum şi delegaţia Primăriei din Rocca di Papa, cu flacăra care va aprinde Steaua de Crăciun pe fortăreaţa orăşelului. Salut grupul de mexicani din statul Puebla.

Şi urez tuturor sărbătoare frumoasă, în special vouă tinerilor Neprihănitei, este sărbătoarea voastră! Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine, eu fac asta pentru voi. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 462.