Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

A trecut la Domnul pr. Ion Ciuraru, OFMConv.

Marți, 12 octombrie 2021, în jurul orei 8.30, în vârstă de 54 de ani, a trecut la cele veșnice pr. Ion Ciuraru, fiind internat la secția de terapie intensivă a spitalului din Perugia.

Pr. Ion Ciuraru s-a născut la data de 18 august 1967, în comuna Valea Seacă, jud. Bacău. A urmat școala primară și gimnazială în comuna natală, după care a frecventat Școala de cantori de la Iași. În 1990 este admis în Postulandatul franciscan din localitatea Nisiporești, iar luna octombrie a aceluiași an, intră în Noviciatul franciscan din localitatea Luizi-Călugăra, jud. Bacău, pe care îl încheie cu profesiunea simplă, la data de 18 septembrie 1991.

În anii care au urmat, 1991-1996, și-a continuat formarea filosofică și teologică la Institutul Teologic Franciscan din Roman și la Facultatea Pontificală "Sfântul Bonaventura" din Roma.

La 8 septembrie 1995 face profesiunea solemnă, intrând definitiv în Ordinul Fraților Minori Conventuali. A fost sfințit preot la 22 iunie 1997 la Roman, de către PS Petru Gherghel, episcop de Iași.

După hirotonire s-a reîntors la Roma pentru a-și finaliza studiile de specializare în teologie morală la Academia Alfonsiana, din cadrul Universității Pontificale Lateran. În perioada 1998-1999 a fost guardian al Conventului "Sfântul Francisc din Assisi" din Roman și profesor de teologie morală la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din aceeași localitate.

În perioada 2000-2008 a fost ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" a Fraților Minori Conventuali din România. După expirarea mandatului de ministru provincial, între anii 2008 și 2017 a activat în comunitățile din Rivotorto și Sacro Convento din Assisi (Italia), având responsabilitățile de secretar și vicar custodial. În 2017 s-a reîntors în țară fiind numit paroh al Parohiei "Nașterea Sfintei Fecioare Maria" din localitatea Hălăucești, jud. Iași (2017-2020).

La 1 septembrie 2020 a primit din partea superiorilor obediența pentru Sacro Convento din Assisi.

Mulțumindu-i Domnului pentru darul părintelui Ion, îl rugăm să-l primească în rândul slujitorilor săi în patria cerească.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Pr. Francisc-Lucian Ghervase,
secretar provincial

Actualizare funeralii: Liturghia de înmormântare, prezidată de card. Mauro Gambetti, vicar general pentru Cetatea Vaticanului, va fi celebrată în Bazilica Inferioară "Sfântul Francisc" din Assisi joi, 14 octombrie 2021, la ora locală 14.30 (15.30 în România), conform dorinței exprimate de părintele răposat, după care trupul neînsuflețit va fi așezat în cimitirul din Assisi.

Celebrarea Liturghiei și a înmormântării vor putea fi urmărite în direct prin intermediul transmisiunii în direct care va fi oferită de www.facebook.com/sanfrancescoassisi, pagina gestionată de Sala de presă a fraților de la Bazilica "Sfântul Francisc" din Assisi.


 

lecturi: 9081.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat