Papa Francisc: Ceremonia finală a Întâlnirii de Rugăciune pentru Pace organizată de Comunitatea "Sfântul Egidiu": "Popoare fraţi, pământ viitor. Religii şi culturi în dialog" (7 octombrie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori,

Vă salut şi vă mulţumesc vouă tuturor, conducători de Biserici, autorităţi politice şi reprezentanţi ai marilor religii mondiale. Este frumos să fim aici împreună, purtând în inimă şi în inima Romei feţele persoanelor de care ne îngrijim. Şi este important mai ales să ne rugăm şi să împărtăşim, în mod limpede şi sincer, preocupările faţă de prezentul şi viitorul lumii noastre. În aceste zile, atâţia credincioşi s-au adunat, manifestând cum rugăciunea este acea forţă umilă care dăruieşte pace şi dezarmează inimile de ură. În diferite întâlniri, a fost exprimată şi convingerea că trebuie schimbate raporturile dintre popoare şi ale popoarelor cu pământul. Pentru că aici astăzi, împreună, visăm popoare fraţi şi un pământ viitor.

Popoare fraţi. Spunem asta având în spatele nostru Colosseum. Acest amfiteatru, întru trecut îndepărtat, a fost loc de distracţii brutale de masă: lupte între oameni sau între oameni şi animale. Un spectacol fratricid, un joc mortal făcut cu viaţa multora. Dar şi astăzi se asistă la violenţă şi la război, la fratele care-l ucide pe frate ca şi cum ar fi un joc privit de la distanţă, indiferenţi şi convinşi că niciodată nu ne va atinge. Durerea celorlalţi nu provoacă grabă. Şi nici durerea celor căzuţi, a migranţilor, a copiilor închişi în războaie, privaţi de veselia unei copilării de jocuri. Însă cu viaţa popoarelor şi a copiilor nu ne putem juca. Nu putem rămâne indiferenţi. Dimpotrivă, este nevoie să intrăm în empatie şi să recunoaştem umanitatea comună la care aparţinem, cu trudele sale, cu luptele sale şi fragilităţile sale. Să ne gândim: "Toate acestea mă ating, s-ar fi putut întâmpla şi aici, şi mie". Astăzi, în societatea globalizată care transformă durerea în spectacol dar n-o compătimeşte, avem nevoie "să construim împreună". Să-l auzim pe celălalt, să ne însuşim suferinţele sale, să-i recunoaştem faţa. Acesta este adevăratul curaj, curajul compasiunii, care ne face să mergem dincolo de trăirea liniştită, dincolo de acel nu mă priveşte şi acel nu-mi aparţine. Pentru a nu lăsa ca viaţa popoarelor să se reducă la un joc între cei puternici. Nu, viaţa popoarelor nu este un joc, este ceva serios şi îi priveşte pe toţi; nu se poate lăsa în voia intereselor câtorva sau în prada pasiunilor sectare sau naţionaliste.

Războiul îşi bate joc de viaţa umană. Violenţa, comerţul de arme tragic şi tot mai prolific, care se mişcă adesea în umbră, alimentat de fluvii de bani subterani. Vreau să reafirm că "războiul este un eşec al politicii şi al omenirii, o capitulare ruşinoasă, o înfrângere în faţa forţelor răului" (Scrisoarea enciclică Fratelli tutti, 261). Trebuie să încetăm să-l acceptăm cu privirea dezlipită de actualitate şi să ne străduim să-l vedem cu ochii popoarelor. În urmă cu doi ani, la Abu Dhabi, cu iubitul frate prezent aici, marele imam de Al Azhar, am invocat fraternitatea umană pentru pace, vorbind "în numele popoarelor care au pierdut siguranţa, pacea şi convieţuirea comună, devenind victime ale distrugerilor, ruinărilor şi războaielor" (Document despre fraternitatea umană pentru pacea mondială şi convieţuirea comună, 4 februarie 2019). Suntem chemaţi, ca reprezentanţi ai religiilor, să nu cedăm în faţa linguşelilor puterii lumeşti, ci să devenim glas al celui care nu are glas, sprijin al celor suferinzi, avocaţi ai celor oprimaţi, ai victimelor urii, rebutate de oamenii de pe pământ dar preţioase în faţa Celui care locuieşte în ceruri. Astăzi le este teamă, pentru că în prea multe părţi ale lumii, în loc să prevaleze dialogul şi cooperarea, recapătă forţă confruntarea militară ca instrument decisiv pentru a se impune.

Aşadar aş vrea să exprim din nou îndemnul pe care l-am făcut la Abu Dhabi despre misiunea care nu mai poate fi amânată ce revine religiilor "în această perioadă istorică delicată: demilitarizarea inimii omului" (Discurs la Întâlnirea interreligioasă, 4 februarie 2019). Este responsabilitatea noastră, iubiţi fraţi şi surori credincioşi, să ajutăm pentru a extirpa din inimi ura şi pentru a condamna orice formă de violenţă. Prin cuvinte clare încurajăm la asta: să se depună armele, să se reducă cheltuielile militare pentru a avea grijă de necesităţile umanitare, să se transforme instrumentele de moarte în instrumente de viaţă. Să nu fie cuvinte goale, ci să fie cereri insistente pe care le înălţăm pentru binele fraţilor noştri, împotriva războiului şi a morţii, în numele Celui care este pace şi viaţă. Mai puţine arme şi mai multă mâncare, mai puţină ipocrizie şi mai multă transparenţă, mai multe vaccinuri distribuite egal şi mai puţine puşti vândute cu nesăbuinţă. Timpurile ne cer să devenim glas al atâtor credincioşi, persoane simple, dezarmate, sătule de violenţă, pentru ca acela care deţine responsabilitate pentru binele comun să se angajeze nu numai să condamne războaiele şi terorismul, ci să creeze condiţiile pentru ca ele să nu izbucnească.

Pentru ca popoarele să fie fraţi, rugăciunea trebuie să se înalţe neîncetat la cer şi un cuvânt nu poate înceta să răsune pe pământ: pace. Sfântul Ioan Paul al II-lea a visat un drum comun al celor care cred, ca să se desfăşoare de la acel eveniment spre viitor. Dragi prieteni, suntem pe acest drum, fiecare cu propria identitate religioasă, pentru a cultiva pacea în numele lui Dumnezeu, recunoscându-ne fraţi. Papa Ioan Paul ne-a indicat această misiune, afirmând: "Pacea aşteaptă pe profeţii săi. Pacea aşteaptă pe artizanii săi" (Discurs adresat reprezentanţilor Bisericilor creştine, ai Comunităţilor ecleziale şi ai Religiilor mondiale adunaţi la Assisi, 27 octombrie 1986). Unora li s-a părut optimism gol. Însă peste ani a crescut împărtăşirea a crescut şi s-au format istorii de dialog între lumi religioase diferite, care au inspirat parcursuri de pace. Aceasta este adevărata cale. Dacă există cei care vor să dezbine şi să creeze ciocniri, noi credem în importanţa de a merge împreună pentru pace: unii cu alţii, niciodată unii împotriva altora.

Fraţi, surori, drumul nostru este unul care cere constant să purificăm inima. Francisc de Assisi, în timp ce cerea de la ai săi să vadă în ceilalţi nişte "fraţi, pentru că sunt creaţi de unicul Creator", făcea această recomandare: "Pacea pe care o vestiţi cu gura, s-o aveţi şi mai copios în inimile voastre" (Legenda celor trei însoţitori, XIV,5: FF 1469). Pacea nu este înainte de toate un acord de negociat sau o valoare despre care să se vorbească, ci îndeosebi o atitudine a inimii. Se naşte din dreptate, creşte în fraternitate, trăieşte din gratuitate. Stimulează la "slujirea adevărului şi la declararea fără temeri şi prefăcătorii a răului atunci când este rău, precum şi mai ales atunci când este comis de cel care se declară adept al crezului nostru" (Mesaj adresat participanţilor la G20 Interfaith Forum 2021, 7 septembrie 2021). În numele păcii să dezamorsăm, vă rog, în fiecare tradiţie religioasă, tentaţia fundamentalistă, orice insinuare de a face din frate un duşman. În timp ce atâţia sunt cuprinşi de antagonism, de facţiuni şi jocuri de parte, noi facem să răsune acea afirmaţie a imamului Alin: "Persoanele sunt de două tipuri: ori fraţi ai tăi în credinţă ori semeni ai tăi în umanitate". Nu există o altă diviziune.

Popoare fraţi pentru a visa pacea. Însă visul păcii se conjugă astăzi cu un alt vis, visul pământului viitor. Este angajarea pentru îngrijirea creaţiei, pentru casa comună pe care o vom lăsa tinerilor. Religiile, cultivând o atitudine contemplativă şi nu prădătoare, sunt chemate să asculte gemetele mamei pământ, care îndură violenţă. Dragul frate, patriarhul Bartolomeu, prezent aici, ne-a ajutat să ne formă conştiinţa că "o crimă împotriva naturii este o crimă împotriva noastră înşine şi un păcat împotriva lui Dumnezeu" (Discurs la Sfânta Barbara, 8 noiembrie 1997, citat în Scrisoarea enciclică Laudato si', 8).

Reafirm ceea ce ne-a arătat pandemia, adică nu putem să rămânem mereu sănătoşi într-o lume bolnavă. În ultimele timpuri atâţia s-au îmbolnăvit de uitare, uitare a lui Dumnezeu şi a fraţilor. Asta a dus la o cursă neînfrânată spre autosuficienţa individuală, deraiată într-o aviditate nesătulă, a căror cicatrici le poartă pământul pe care călcăm, în timp ce aerul pe care-l respirăm este plin de substanţe toxice şi săracă de solidaritate. Astfel am revărsat asupra creaţiei poluarea inimii noastre. În acest climat deteriorat, consolează gândul că aceleaşi preocupări şi aceeaşi angajare se formează şi devin patrimoniu al atâtor religii. Rugăciunea şi acţiunea pot reorienta cursul istoriei. Curaj, fraţi şi surori! Avem, în faţa ochilor o viziune, care este aceeaşi a atâtor tineri şi oameni de bunăvoinţă: pământul drept casă comună, locuită de popoare fraţi. Da, visăm religii surori şi popoare fraţi! Religii surori, care să ajute popoare să fie fraţi în pace, păzitori reconciliaţi ai casei comune a creaţiei. Mulţumesc.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 338.