Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului"

Consacrarea noului altar și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iași au avut loc miercuri, 15 septembrie 2021, în comemorarea Sfintei Fecioare Maria Îndurerată. Liturghia care a început la ora 10.30 a fost prezidată de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași; au concelebrat opt episcopi și peste 150 de preoți din dieceză și din afara acesteia. Au fost prezenți la evenimentul istoric persoane consacrate și aproximativ 1200 de credincioși. Cântarea a fost susținută de corul catedralei, dirijat de pr. Robert Râtan și susținut de orgă de Octavian Bișoc. A fost interpretată "Missa de Angelis".

Au participat oaspeți din străinătate, oficialități, numeroși credincioși, catolici și ortodocși, persoane consacrate. Mulți credincioși au venit din dieceză.

Toți au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru că, așa cum afirma PS Iosif Păuleț în scrisoarea pastorală trimisă în preajma acestui eveniment, "fiind biserica-mamă a unei dieceze, catedrala este casa tuturor și este deschisă tuturor. Ea este casa de rugăciune pentru întreaga comunitate diecezană. Este un spațiu sacru, un loc de purificare și de sfințire, în care credinciosul poate experimenta iertarea, iubirea și milostivirea lui Dumnezeu. Dar, mai ales, catedrala este locul în care comunitatea, unită cu episcopul ei, trăiește și crește în credință prin celebrarea Euharistiei, misterul prezenței lui Cristos cu noi și în noi".

Printre invitații de seamă s-au numărat: PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, ÎPS Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit de București, PS Iosif-Csaba Pál, episcop de Timișoara, PS Anton Coșa, episcop de Chișinău, PS Cristian Crișan, episcop auxiliar de Blaj, și PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București.

Procesiunea cu episcopii celebranți a pornit din palatul episcopal, pentru a intra în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului", la finalul lucrărilor de restaurare, consolidare și integrare turistică a acesteia.

La începutul celebrării, PS Iosif Păuleț a dat cuvântul ÎPS Miguel Maury Buendía, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, a citit un mesajul, în calitatea sa de reprezentant al Sfântului Părinte: "Am acceptat cu plăcere invitația pe care mi-a adresat-o episcopul dumneavoastră, Excelența Sa Mons. Iosif Păuleț, de a aduce salutul Sanctității Sale Papa Francisc tuturor celor adunați pentru sfințirea noului altar și binecuvântarea lucrărilor de restaurare a vechii catedrale romano-catolice din Iași, consacrată Adormirii Maicii Domnului, subliniind astfel comuniunea acestei Biserici locale cu succesorul lui Petru, principele apostolilor". Referindu-se la catedrală ca locuința lui Dumnezeu, nunțiul a adăugat: "De fiecare dată când veți intra în această catedrală, amintiți-vă că Dumnezeu însuși ne-a dat lumea ca pe o casă temporară și cerul ca pe un scop final, căruia această sfântă biserică catedrală este imagine în timp și spațiu. Noi suntem pietrele vii cu care se zidește biserica lui Cristos".

PS Iosif Păuleț a binecuvântat "catedra", scaunul episcopal. Apoi, păstorul Diecezei de Iași a sfințit apa și a stropit cu apa binecuvântată poporul, pereții, vitraliile, ușile, cripta și orga, străbătând catedrala și, întorcându-se în prezbiteriu, binecuvântând altarul și amvonul. Cu insigne și cu broșura pregătită pentru celebrare, toți cei prezenți au intrat în atmosfera celebrării, atât în catedrală, cât și în curtea acesteia, unde erau așezate trei ecrane led mari și sonorizare, pentru participa cât mai bine la celebrare.

S-au proclamat lecturile sfinte. Înainte de proclamarea primei lecturi, cartea cu textele din Scriptură a fost arătată poporului, semn că în catedrala ce avea să fie sfințită va răsuna cuvântul lui Dumnezeu, iar prima proclamare a cuvântului lui Dumnezeu a devenit și binecuvântarea noului amvon.

Predica a fost rostită de păstorul Diecezei de Iași, PS Iosif Păuleț. În prima parte a vorbit despre ceea ce a însemnat această catedrală pentru cei care ne-au precedat, de fapt, în această biserică "nu suntem niciodată singuri... Alături de noi este mereu o prezență, cea a lui Dumnezeu, care ne veghează și ne învăluie cu iubirea sa. Alături de noi este Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicată această catedrală, sfinții și îngerii. Alături de noi sunt atâția credincioși care, în cei peste 230 de ani de existență a acestei biserici, s-au adunat aici, împreună cu păstorii lor, pentru a-l lăuda și preamări pe Dumnezeu". Preasfințitul Iosif a vorbit în cea de-a doua parte despre semnificația altarului, printre altele, amintind că "altarul este semn al lui Cristos, piatra unghiulară, care susține întregul edificiu al Bisericii. Ba mai mult, altarul este Cristos însuși, așa cum au subliniat sfinții părinți ai Bisericii. În plus, altarul este semn al unității și al comuniunii credincioșilor. Bisericile nu sunt monumente: sunt locuri însuflețite, în care comunitatea credincioșilor se adună pentru a experimenta bucuria de a fi biserică, o comunitate de credință unită în jurul păstorului ei, care, animată de Duhul Sfânt, trăiește și se hrănește din comuniunea cu Cristos Domnul".

După Litania tuturor sfinților, la piciorul altarului s-au așezat relicve ale sfinților: relicvele din altarul vechi, relicvele sfinților apostoli Filip și Iacob, ale Sfântului Hipolit, martir, și cele ale fericiților români: Anton Durcovici, Vladimir Ghika, Veronica Antal, Ieremia Valahul și Vasile Aftenie.

Au urmat: rugăciunea de consacrare, ungerea altarului cu sfânta crismă; apoi pe altar s-a așezat un vas cu cărbuni aprinși, s-a pus tămâie și s-a incensat spațiul catedralei. Pe altarul consacrat s-au pus fața de altar, florile și lumânările care au fost aprinse de către episcop.

La finalul celebrării au fost mai multe discursuri de mulțumire, rostite de: pr. Mihai Budău, vicar episcopal, care a coordonat îndeaproape din partea Episcopiei de Iași a lucrărilor de restaurare și consolidare efectuate la catedrală; ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România, PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, pr. Cătălin Vatamanu, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași, reprezentant din partea ÎPS Teofan, arhiepiscop al Iașilor și mitropolit al Moldovei și Bucovinei, Vasile Asandei, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, agenția de finanțare.

ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, din partea Conferinței Episcopilor Catolici din România, a rememorat anii slujiți ca episcop auxiliar la Iași, celebrând de atâtea ori în această catedrală. Începându-și discursul cu cuvintele psalmistului: "Cât sunt de plăcute lăcașurile tale, Doamne!", a continuat: "Astăzi admirăm un reflex al acestor lăcașuri cerești, această catedrală, care strălucește de frumusețe și care ne invită să ridicăm privirile spre cer". Tot cu psalmistul vreau să închei, spunând: «Un lucru cer de la Domnul, să locuiesc în casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele», așa trebuie să dorim întotdeauna, să rămânem în casa Domnului, pentru că aici ne întâlnim cu Dumnezeu, aici vorbim cu Dumnezeu, aici Dumnezeu ne ascultă și ne luminează calea pe care trebuie să mergem".

A luat cuvântul PS Petru Gherghel, episcop emerit, "inima acestei lucrări", cum l-a prezentat pr. Mihai Budău, deoarece demersurile pentru renovarea catedralei au fost începute în mandatul său de episcop de Iași, Excelența Sa fiind cel care a semnat contractul de finanțare a acestor lucrări în 14 decembrie 2017. "Ce-aș putea să spun la această sfântă și fericită ocazie", a rostit emoționat PS Petru. "Că sunt emoționat, că sunt bucuros... De ce ne bucurăm? Pentru acest monument de artă, un adevărat - pentru noi - tezaur de credință... Intrând aici, intrăm în istorie... Acest monument să fie un lăcaș de bucurie sufletească. Aici ne vorbesc toate imaginile, tot ce s-a reînnoit, altarul, orga, dar nu uităm - și de aceea suntem emoționați - că aici locuiește Dumnezeu... așa cum locuiește în toate catedralele și bisericile, pe care lumea le stimează și le iubește... Suntem emoționați că noi, cei de pe pământ, am oferit această frumusețe pentru istorie și artă, dar mai ales pentru Isus care locuiește aici... și încă și mai mult pentru noi, pentru că Maica lui Isus este cea care a ocrotit această catedrală și o ocrotește mai departe, și orice biserică".

Înainte de binecuvântarea finală, ultimul discurs l-a rostit PS Iosif Păuleț, care a adresat mulțumiri tuturor celor implicați în reușita acestui eveniment, precum și oaspeților care au participat la această sărbătoare. Reluând un fragment din scrisoarea sa pastorală intitulată "Catedrala «Adormirea Maicii Domnului» din Iași - casă a lui Dumnezeu și biserica-mamă a Diecezei de Iași" - "Suntem chemați nu doar să admirăm aspectul exterior, istoric sau artistic al catedralei, ci mai ales să redescoperim importanța ei ca biserică-mamă, casă de rugăciune și de sfințire pentru toți credincioșii, semn al comuniunii în credință cu apostolii și cu urmașii lor" - episcopul Diecezei de Iași a subliniat: "Această casă a lui Dumnezeu să fie cu adevărat un semn al comuniunii noastre, cu credința celor care ne-au precedat, să fie locul în care să experimentăm în mod vizibil frumusețea de a fi Biserică, să fim imbold în vederea creșterii noastre în speranță, în credință și mai ales în iubire, esența religiei noastre creștine".

Bucuria sfințirii catedralei a fost marcată și printr-un concert vocal-simfonic, în seara anterioară, marți, 14 septembrie, când corul "Juvenes Ecclesiae" a interpretat "Missa Încoronării", de W.A. Mozart, acompaniat de Orchestra "Tineri interpreți ieșeni", în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină".

Cu ocazia redeschiderii catedralei, s-a tipărit și s-a lansat cartea Catedrala romano-catolică Iași, ediția a doua.

ERCIS Media și ERCIS FM au transmis în direct evenimentul consacrării altarului și redeschiderii Catedralei "Adormirea Maicii Domnului", transmisiunea fiind preluată și pe TVR Iași, Angelus TV, Radio România Iași, Radio Maria și Maria TV

Fie ca bunul Dumnezeu să binecuvânteze catedrala
și pe toți cei care cu credință și evlavie se vor ruga în ea.

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

Predica rostită de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași

"Tresaltă de bucurie, Sfânta Maică Biserică, împodobită cu splendoarea luminii sale; să răsune acest sfânt lăcaș de strigătele puternice ale mulțimii!"

Excelențele Voastre, Sfințiile Voastre, Stimate autorități, iubiți frați și surori în Domnul,

Am preluat aceste cuvinte din preconiul pascal, care răsună în noaptea glorioasă a Învierii Domnului, pentru a încerca să exprim în cuvinte sentimentul de bucurie care ne încearcă în aceste momente, la vederea frumuseții reînnoite a catedralei noastre.

Salut cu emoție biserica noastră mamă și îi spun din toată inima:

- Ești vrednică să te numești și să fii casă a lui Dumnezeu!

- Ești vrednică să fii casa celor săraci, a celor deznădăjduiți, a celor marginalizați!

- Ești vrednică să fii casa comunității noastre diecezane!

- Ești măreață, dar nu datorită dimensiunilor materiale, ci pentru că ești semn al măreției lui Dumnezeu și figură a frumuseții veșnice din casa Tatălui ceresc!

- Mărturie a trecutului, tu, biserică mamă a Diecezei de Iași, ne inviți să ne însușim identitatea noastră creștină, mărturisită și apărată de înaintașii noștri, și să fim și noi atenți la impulsurile Duhului Sfânt pentru a putea "deschide drumuri de speranță dând ce-i mai bun din noi", așa cum ne invita Papa Francisc la Iași, în urmă cu doi ani.

Dumnezeu este prezent în mijlocul poporului său - acesta este mesajul pe care catedrala noastră ni-l transmite astăzi prin limbajul materiei modelate în forme de artă, simbol și mărturie a credinței celor care ne-au precedat. Aici nu suntem niciodată singuri! Alături de noi este mereu o prezență, cea a lui Dumnezeu, care ne veghează și ne învăluie cu iubirea sa. Alături de noi este Sfânta Fecioară Maria, căreia îi este dedicată această catedrală, sfinții și îngerii. Alături de noi sunt atâția credincioși care, în cei peste 230 de ani de existență a acestei biserici, s-au adunat aici, împreună cu păstorii lor, pentru a-l lăuda și preamări pe Dumnezeu. Vocile lor, imprimate în aceste pietre, ajung până la noi, astfel încât putem contempla astăzi cu ochii credinței o mulțime de credincioși care ne îmbrățișează și se roagă pentru noi, încă pelerini pe acest pământ.

Despre acest lucru ne vorbea și Sfântul Părinte Papa Francisc, la 1 iunie 2019, atunci când a vizitat orașul Iași: "Nu suntem ființe goale și nici superficiale (spunea Sfântul Părinte). Există o rețea spirituală foarte puternică care ne unește, ne "conectează", ne susține și care este mai puternică decât orice alt tip de conexiune. Sunt rădăcinile noastre: conștiința că aparținem unii altora, că viața fiecăruia este ancorată în viața celorlalți".

Aceste cuvinte ale papei Francisc răsună astăzi pentru fiecare dintre noi, invitându-ne să nu uităm niciodată că aparținem unii altora și împreună îi aparținem lui Cristos și Bisericii sale clădite pe temelia apostolilor.

Iubiți frați și surori în Domnul, peste câteva momente vom consacra printr-un rit solemn noul altar al catedralei. Altarul se află în centrul oricărei biserici și reprezintă centrul însuși al adunării liturgice, deoarece spre misterul altarului ne conduce cuvântul lui Dumnezeu; pe altar se reînnoiește sacrificiul lui Cristos; de pe altar primim pâinea vieții.

Altarul este semn al lui Cristos, piatra unghiulară, care susține întregul edificiu al Bisericii. Ba mai mult, altarul este Cristos însuși, așa cum spunea atât de frumos Sfântul Ioan Gură de Aur: "Misterul acestui altar de piatră este minunat: prin natură, piatra e doară piatră, dar devine sfântă datorită prezenței trupului lui Cristos. Fără îndoială, este un mister de nedescris ca un altar de piatră să devină într-un anume fel însuși trupul lui Cristos" (In ep. II ad Cor., hom. 20).

Dar altarul este și semn al unității și al comuniunii credincioșilor. Bisericile nu sunt monumente (sau nu sunt doar monumente): sunt locuri însuflețite, în care comunitatea credincioșilor se adună pentru a experimenta bucuria de a fi "biserică", o comunitate de credință unită în jurul păstorului ei, care, animată de Duhul Sfânt, trăiește și se hrănește din comuniunea cu Cristos Domnul. După cum unul este altarul, la fel să fim și noi una în credință, în speranță, în iubire. Sfântul Ignațiu de Antiohia, scriind credincioșilor din Filadelfia, îi îndemna astfel: "Căutați să participați la o singură euharistie; căci unul este trupul Domnului nostru Isus Cristos și unul este potirul unității sângelui său; unul este altarul, după cum unul este episcopul împreună cu preoții și diaconii, (...) pentru ca ceea ce faceți să fie după voința Domnului".

Asemenea Sfintei Fecioare Maria, care stătea lângă crucea lui Isus, să ne adunăm și noi în jurul altarului, în jurul lui Cristos, și să-i mulțumim pentru toate binefacerile sale. Aici, la picioarele altarului, să reînnoim zi de zi DA-ul nostru de al urma pe Cristos și de a ne lăsa ghidați de valorile evanghelice. Aici, în jurul altarului să exprimăm dorința noastră de a merge împreună pe calea păcii, a iubirii, a fraternității.

Sfânta Fecioară Maria, înălțată cu trupul și cu sufletul la cer, Sfântul Iosif, soțul ei feciorelnic, Fericitul nostru episcop martir, Anton Durcovici, care a slujit în această catedrală, toți sfinții noștri patroni cerești, să mijlocească la Dumnezeu harurile de care avem nevoie, pentru a da o bună și frumoasă mărturie despre credința noastră. Amin.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:

15 septembrie: Iași: Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului". Foto: Adrian Cuba

15 septembrie: Iași: Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului". Foto: Andreea Dima / ERCIS Media

* * *

ERCIS Media: Iași: Consacrarea altarului și redeschiderea Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" (15 septembrie 2021) (link)

Primăria Iași: Album foto pe pagina de Facebook (link)

TVR Iași: "Catedrala catolică veche a fost resfințită" (link)

Iași TV Life: "S-a redeschis Catedrala romano-catolică"

BZI Live: Pr. Adrian Blăjuță invitat de Valentin Huțanu, despre redeschiderea catedralei catolice (16 septembrie)

* * *

Editura "Presa Bună": A apărut cartea Catedrala Romano-Catolică din Iași, ediția a II-a

* * *

Pe ercis.ro există o secțiune dedicată consacrării altarului și redeschiderii Catedralei "Adormirea Maicii Domnului" din Iași, eveniment care a avut loc pe 15 septembrie 2021. Secțiunea poate fi accesată de pe coloana din stânga a primei pagini a ercis.ro ori din meniul principal, Actualitate > Secțiuni speciale.


 

lecturi: 2686.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat