Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Deschiderea anului școlar 2021-2022 la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi"

Luni, 13 septembrie, când Biserica l-a celebrat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, a avut loc deschiderea anului școlar 2021-2022, cu aceleași măsuri de protecție anti-Covid-19. Ceremonia a început la ora 10.00, cu Sfânta Liturghie celebrată afară, pe platoul din fața Institutului Teologic Franciscan, și a fost prezidată de pr. Emilian Dumea, vicar provincial, alături de care au concelebrat pr. Bogdan-Emilian Balașcă, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi", pr. Maximilian Pal, rectorul Institutului Teologic Franciscan, pr. Virgil Blaj, rector formator, pr. Alexandru Olaru, guardian al Conventului "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman, și alți preoți profesori, formatori și spirituali din cadrul Institutului Teologic și al liceului.

Orice nou început necesită curaj, responsabilitate și asumarea unui alt pas pe care îl facem în evoluția noastră, în construirea lumii la care visăm. Cu gânduri bune, cu dorința și încrederea că anul acesta școlar va funcționa mai bine decât cel trecut, astfel au început elevii și profesorii liceului noul an școlar, rugându-se ca Domnul să le dea lumină, pricepere, înțelegere, înțelepciune, răbdare și putere pe drumul cunoașterii și al formării.

La începutul Sfintei Liturghii, pr. Bogdan-Emilian Balașcă a salutat prezența în mijlocul nostru a părintelui vicar provincial, a celorlalți preoți și a urat bun-venit elevilor și profesorilor școlii.

"Să începem din nou!", a spus pr. Emilian Dumea la predică, parafrazându-l pe Sfântul Francisc de Assisi, patronul spiritual al liceului nostru. Altfel spus, să reluăm drumul formării umane, intelectuale și spirituale cu responsabilitate, străduință și stăruință și cu încrederea că Domnul ne însoțește pe cale și ne sprijină mereu cu harul său: "Nu vă temeți... Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor" (cf. Mt 28,10-20).

La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele director a prezentat profesorii diriginți ai claselor de elevi, a mulțumit pentru prezență și susținere preoților de la altar și i-a îndemnat pe elevi să pornească la drum cu speranță și încredere, lăsându-se călăuziți de lumina Duhului Sfânt.

Anul acesta școlar, liceul nostru și-a deschis porțile nu numai pentru elevii seminariști și pentru elevii de la profilul pedagogic, ci și pentru cei de la profilul uman, specializarea științe sociale.

Totodată, în urma numirii date de ministrul provincial al Fraților Minori Conventuali, în echipa preoților formatori s-a alăturat pr. Cristian Diacu, care va fi și profesor.

Domnul să ne ajute pe toți, elevi, profesori, preoți, să înmulțim talanții care ne-au fost dați, să ne întărească voința și să ne dăruiască râvna învățării și cuprinderea cunoașterii pentru a avea bucuria de a fi rodnici, de a fi "slugi bune și credincioase", îndeplinindu-ne responsabilitatea și misiunea care ne-au fost încredințate fiecăruia în parte. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: "Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul și sculptorul fac figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, se bucură și Dumnezeu".

Pace și bine și mult succes tuturor!

Prof. Monica Grosu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 septembrie: Roman: Deschiderea anului școlar 2021-2022 la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi"


 

lecturi: 1225.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat