Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Notă despre a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor: Prezentarea logoului oficial și a modalității de desfășurare (2 iulie 2021)

A X-a Întâlnire Mondială a Familiilor (Roma, 22-26 iunie 2022)

"Iubirea familială: vocație și cale de sfințenie"

Papa Francisc, personal, prezintă a zecea Întâlnire Mondială a Familiilor, care se va ține de la 22 la 26 iunie 2022. Face asta cu un mesaj video, difuzat astăzi, 2 iulie 2021, și disponibil pe Vatican News și pe canalul YouTube al Diecezei de Roma. Și vine și logoul evenimentului, promovat de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață și organizat de Dieceza de Roma. Materialul video cu animarea logoului este disponibil pe canalul YouTube al Diecezei de Roma.

Întâlnirea, prevăzută inițial pentru 2021, se va ține de la 22 la 26 iunie 2022, într-un timp de speranță și renaștere. Evenimentul, așa cum este subliniat și de Sfântul Părinte, se va desfășura în formă inedită și multicentrică, prin inițiative locale în diecezele din toată lumea, asemănătoare cu acelea care se vor desfășura în același timp la Roma. De fapt, deși Roma rămâne sediul desemnat, fiecare dieceză va putea să fie centru al unei întâlniri locale pentru propriile familii și propriile comunități. Asta pentru a permite tuturor să se simtă protagoniști, într-un moment în care încă este dificil de circulat din cauza pandemiei.

Iubirea familială: vocație și cale de sfințenie este tema celei de-a X-a întâlniri mondiale, care va fi realizată deci în două modalități paralele:

1. Roma va rămâne sediul principal, unde se vor desfășura Festivalul Familiilor și Congresul teologico-pastoral, ambele în Aula "Paul al VI-lea"; și Sfânta Liturghie în Piața "Sfântul Petru". Vor participa, îndeosebi, delegații conferințelor episcopale și ai mișcărilor internaționale angajate în pastorația familiei.

2. În același timp, în fiecare dieceză, episcopii se vor putea activa la nivel local, pentru a programa inițiative asemănătoare, pornind de la tema întâlnirii și folosind simbolurile pe care Dieceza de Roma le pregătește (logo, rugăciune, imn și imagine).

"În decursul anilor - subliniază cardinalul Kevin Farrell, prefect al Dicasterului pentru Laici, Familie și Viață - la această importantă întâlnire eclezială a fost o participare de familii tot mai mare. Miile de persoane care au participat la edițiile mai recente, cu bogăția limbilor, culturilor și experiențelor lor, au fost un semn elocvent al frumuseții familiei pentru Biserică și pentru întreaga omenire. Trebuie continuat pe acest drum, încercând să fie implicate un număr mai mare de familii în această inițiativă foarte frumoasă".

"Este vorba de a profita de o oportunitate prețioasă și unică pentru a reporni cu elan misionar reînnoit și creativitate pastorația familiei, pornind de la indicațiile care ne-au fost date de Sfântul Părinte în exortația Amoris laetitia, adică prin implicarea soților, familiilor și păstorilor împreună", comentează cardinalul vicar Angelo De Donatis.

Descrierea logoului

Logoul gândit pentru a X-a Întâlnire Mondială a Familiilor reia forma eliptică a coloanelor lui Bernini din Piața "Sfântul Petru", loc identificator al Bisericii Catolice prin excelență, și face trimitere la semnificația sa originară, care este îmbrățișarea primitoare și inclusivă a Bisericii Mame de Roma și a episcopului său adresată tuturor bărbaților și femeilor din orice timp.

Figurile umane care se află sub cupolă, tocmai amintită, și crucea care se află sus, reprezintă soț, soție, copii, bunici și nepoți. Vor să aducă în minte imaginea Bisericii ca "familie de familii" propusă de Amoris laetitia (AL 87) în care "iubirea trăită în familii este o forță permanentă pentru viața Bisericii" (AL 88). Crucea lui Cristos care se îndreaptă spre cer și zidurile care o protejează par aproape susținute de familii, autentice pietre vii ale construcției ecleziale. În partea stângă, pe linia subțire a coloanelor, se observă prezența unei familii care se află în aceeași poziție cu statuile sfinților puse pe coloanele din piață. Acestea amintesc că vocația la sfințenie este o țintă posibilă pentru toți. Ele vor să sublinieze că este posibil a trăi sfințenia în esențialitatea vieții obișnuite.

Familia pusă în stânga, care apare în spatele liniei coloanelor, indică și toate familiile necatolice, departe de credință și în afara Bisericii, care privesc din exterior evenimentul eclezial care se realizează. La acestea comunitatea eclezială a privit mereu cu atenție. În afară de asta se observă un dinamism al figurilor care sunt în mișcare spre dreapta. Se mișcă spre exterior. Sunt familii în ieșire, martore ale unei Biserici care nu este autoreferențială. Acestea merg în căutarea altor familii în tentativa de a se apropia de ele și de a împărtăși cu ele experiența milostivirii lui Dumnezeu.

Culorile predominate, galben și roșu, sunt o referință evidentă la blazonul orașului Roma, într-o trăsătură grafică ce vrea să exprime o legătură intensă cu comunitatea.

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Papa Francisc: Mesaj video cu ocazia prezentării formei extraordinare a celei de-a X-a Întâlniri Mondiale a Familiilor (2 iulie 2021)


 

lecturi: 826.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat