Luncani: Exerciţii spirituale în vederea hirotonirii preoţeşti

La Mănăstirea carmelită din Lucani (Bacău), în perioada 16-22 iunie 2021, 13 diaconi de la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi au făcut exerciţii spirituale înaintea hirotonirii sacerdotale, conduse de pr. Cristian Diac. Ei au avut un program special de rugăciune şi meditaţii ca pregătire spirituală pentru primirea tainei Sfintei Preoţii din ziua de 24 iunie 2021, pentru cei care vor sluji în Dieceza de Iaşi, respectiv 26 iunie 2021, pentru cei din Arhidieceza de Bucureşti.

Exerciţiile spirituale sunt o pregătire necesară sufletului pentru un moment atât de solemn şi decisiv cum este sacramentul Preoţiei. Ele sunt o dorinţă a Domnului - maestrul şi formatorul fiecărui candidat, de ieri şi de azi - de a petrece în intimitate cu el câteva zile, trăind în interior şi lăsând lucrurile exterioare deoparte.

Scoşi din lume, într-un loc retras, candidaţii sunt invitaţi să se ocupe intens cu propriul suflet, să facă o incursiune în propria biografie spirituală şi o recapitulare a ei, pentru a vedea multele şi diversele intervenţii ale Domnului (trecerile lui prin viaţă, cum se exprimă Papa Francisc), evenimentele de har care s-au înscris în anii de formare, aşa încât alegerea de a-l sluji pe Dumnezeu ca preot să fie făcut cu maxim discernământ, cu motivaţie deplină şi cu un angajament irevocabil.

În biserică, în timpul rugăciunilor comune, în plimbările pe aleile din incinta mănăstirii, în adoraţiile cu parfum de tămâie de fiecare seară, fiecare diacon se adânceşte în gândurile proprii, străduindu-se să-l găsească pe Dumnezeu mai curând în tăcere decât în multe cuvinte, în linişte şi în reculegere, ca să înţeleagă că nu este important ce reuşesc ei să realizeze în preoţie, ci mai degrabă ce îşi doreşte Dumnezeu să realizeze prin ei, dându-le chemarea la Sfânta Preoţie. Nu chemarea a găsit ceva interesant la viaţa lor, ci chemarea face ca viaţa lor să fie ceva interesant şi necesar pentru lume şi pentru Biserica lui Cristos.

La meditaţii s-a vorbit despre vocaţia la Preoţie, unii împărtăşind cu plăcută aducere aminte geneza vocaţiei lor şi circumstanţele atât de obişnuite pe care le speculează şi le foloseşte Dumnezeu pentru a chema; de asemenea a fost abordată tema libertăţii, cu centrarea gândurilor pe îndemnul lui Isus de a renunţa fiecare la sine, pentru a fi cu totul al său (cf. Lc 9,23), având convingerea că numai cine este cu-adevărat liber poate iubi în mod autentic.

Altă temă de meditaţie a fost adevărul că preotul, primind sacramentul Preoţiei, rămâne în continuare un om şi e chemat să fie expert în umanitate, lăsând să se vadă pe chipul lui trăsăturile frumoase ale lui Isus Om-Dumnezeu. Om fiind, el nu pierde din vedere că preoţia nu-l face transcendent, aşa încât să se considere superior, autoreferenţial şi sacrosanct în raport cu restul oamenilor, aşa cum nu-i permite nici să se comporte ca oricare al om, banalizându-şi statutul special în Biserică, adoptând spiritul lumesc, ca să devină "ca lumea".

Preotul este slujitor al Cuvântului prin cuvintele pe care le rosteşte şi este slujitor al Cuvântului prin cuvintele pe care le ascultă. El trebuie să ştie să predice, să fie un maestru al cuvântului, dar trebuie să ştie şi asculte oamenii, cu răbdare virtuoasă şi atenţie neobosită: ascultă la scaunul de spovadă, ascultă la birou, ascultă la colocviile particulare.

Slujirea preotului este înnobilată de ascultare, înţeleasă ca supunere sau obedienţă, de simplitate în felul de a trăi, de detaşare în relaţia cu lucrurile şi de umilinţă în atitudini şi în munca cu tot ce ţine de sfera sacră a vieţii sale. Toate aceste caracteristici circumscriu slujirea preotului, o înnobilează şi o înfrumuseţează.

Preoţia găseşte o forţă indispensabilă în rugăciune în funcţie de care ea rezistă sau se prăbuşeşte, aşa încât o viaţă de preot în afara rugăciunii devine o caricatură sau o coajă de nucă lipsită de miez în interior, o profesie instituţională.

În sfârşit, Preoţia se centrează pe Euharistie, care înseamnă comuniune în gradul cel mai înalt cu Domnul şi cu ceilalţi şi dispoziţie de a asuma sacrificiile şi greutăţile inerente vieţii preoţeşti. Preotul îţi găseşte identitatea în celebrarea Liturghiei, el neputând oferi oamenilor nimic mai de preţ decât pe Isus în Sfânta Împărtăşanie.

Împreună îndreptăm rugăciunea noastră smerită şi sinceră spre Dumnezeu, cel care i-a chemat pe aceşti diaconi să stea în prietenie aleasă cu Fiul său, ca Preoţia pe care o primesc să aducă roadele pe care le vrea Inima Preasfântă a Mântuitorului.

Mulţumim priorului acestei mănăstiri carmelitane, pr. Augustin Folner, OCarm. pentru găzduirea atât de caldă şi prietenoasă. Mulţumim şi fratelui italian Carlo pentru amabilitatea cu care ne-a tratat în timpul meselor şi la toate cerinţele. Cunoscându-l la suflet şi la înfăţişare, îţi spui că e serviabil, zâmbitor şi bun ca un Moş Crăciun. Toate aceste servicii oferite au făcut ca în aceste zile diaconii să nu aibă preocupările Martei, ci să aleagă cu uşurinţă partea Mariei, care asculta nestingherită cuvintele Domnului.

Pr. Cristian Diac

* * *

Câteva impresii de la aceste zile:

"Iată-ne, Doamne! Am venit şi în această seară, aşa cum te-am obişnuit, să ne vedem cu tine. Pe zi ce trece emoţiile sunt mai mari şi mai puternice... cu cine să le împărtăşim, dacă nu cu tine, prietenul nostru fidel?

Câte întrebări nu se ridică în inima noastră: Vom fi fideli? Vom reuşi? Vom fi fericiţi? Fără a primi neapărat răspuns la ele, în faţa ta cad toate... toate temerile şi planurile noastre imaginare de viitor. O singură voce răzbate până în profunzimile inimilor noastre: Nu vă temeţi! Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi am făcut din voi prietenii mei!

Suntem prietenii tăi, Doamne... chiar dacă nu ne iese întotdeauna. Ne pare rău pentru acele momente în care inima noastră este împărţită în zeci de preocupări, zeci de direcţii, zeci de gânduri inutile. Tu, Doamne, tu singur, ne eşti de ajuns! Adună-ne inima risipită în atâtea direcţii şi fă ca în faţa ta ea să devină autentică, curată, o inimă de păstor, neliniştită când este departe de tine, împăcată când se odihneşte în rana coastei tale. Trimite-l pe Duhul tău care să reînnoiască inimile noastre, să ne dea inimi noi, inimi de carne şi nu inimi de piatră, inimi care să se înduioşeze în faţa suferinţei, dar care să stea neclintite şi curajoase în faţa răului şi a corupţiei.

Isuse, prieten drag, au mai rămas câteva zile... fă ca ziua hirotonirii noastre să nu fie capătul obositor unei curse, ci începutul plin de speranţă al unei istorii de iubire. Tu ştii bine ce doreşti de la fiecare dintre noi. Dă-ne curaj să şi înfăptuim.

Suntem o mână de oameni, Doamne! Suntem atât de diferiţi... Pentru că Tatăl ne-a voit aşa. Avem istoriile noastre de viaţă, provocările noastre, suferinţele noastre mocnite... În ciuda acestor lucruri, învaţă-ne că unitatea nu este un ideal imposibil de ajuns, ci că ea este reală, tangibilă, posibilă. Fii tu şi preoţia pe care o vom primi legătura unităţii dintre noi! Împlineşte în noi rugăciunea ta sacerdotală: ca toţi să fie una! Aşa cum tu eşti una cu Tatăl, aşa să fim şi noi una în tine!

Doamne, tu nu te vei îndepărta niciodată de noi pentru că tu eşti fidel! Fă ca nici noi să nu ne îndepărtăm niciodată de tine. Şi dacă totuşi o vom face, vino după noi şi caută-ne! Ia-ne în braţele tale, pe umerii tăi şi condu-ne înapoi în inima ta, şcoala iubirii lui Dumnezeu. Ne încredem în tine, Doamne! (Diacon Cristian David, Rugăciune în cadrul unei adoraţii)

Am aşteptat cu bucurie aceste zile de exerciţii spirituale ca pregătire pentru momentul hirotonirii sacerdotale. Au fost zile de har, zile în care am putut să fac memoria evenimentelor importante din viaţa mea: geneza vocaţiei, parcursul formativ, drumul spiritual, persoanele şi situaţiile prin care Dumnezeu şi-a manifestat providenţa. Îi sunt recunoscător Domnului pentru darurile oferite şi mai ales pentru chemarea insistentă şi tainică la Sfânta Preoţie!

Am visat la acest moment pentru că Dumnezeu a visat mai întâi. Acesta nu este un punct de sosire, ci un punct de plecare. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, îi cer Domnului harul, atât pentru mine cât şi pentru colegii mei, de a rămâne statornici în slujirea pe care o vom primi şi prin ea să-i aducem neîncetat jertfă de laudă! (Diacon Ştefan Simon)

Aceste exerciţii spirituale mi-au oferit ocazia să petrec timp cu Dumnezeu şi să fiu ocupat cu mine în prezenţa lui. A fost un timp special, frumos, intens, bogat, cu momente de rugăciune, comuniune şi meditaţii biblice asupra sacramentului Sfintei Preoţii.

M-au atins cuvintele unei meditaţii în care se spunea că "Dumnezeu are grijă să fiu împlinit numai în el şi prin diferite şoapte vrea să mi se comunice şi să dea sens vieţii mele prin Preoţie".

Am căutat să păstrez acea conectare profundă cu Dumnezeu din timpul Sfintei Liturghii şi în celelalte momente ale zilei, pentru ca trăirea euharistică a misterului celebrat să îşi facă din ce in ce mai mult loc în existenţa mea. Mulţumesc lui Dumnezeu şi tuturor celor care au făcut posibile aceste zile binecuvântate! (Diacon Toma Dămătărc)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 16-22 iunie: Luncani: Exerciţii spirituale în vederea hirotonirii preoţeşti

lecturi: 3181.