Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Comunitatea catolică românească din Torino în haine de doliu

Trebuia să fi fost chiar de piatră ca să nu remarci jovialitatea, zâmbetul, buna dispoziție ale părintelui Gelu atunci când te întâlneai cu el. Te îmbrățișa și te încălzea dintr-o privire, te "citea" în timp ce te întreba: "Ce faci, ce faceți?", iar dacă răspunsul era îmbucurător, zâmbetul i se lărgea și mai mult pe față, spunând: "Bene. Molto bene" cu propriul său mod de a face.

Părinte Gelu... ai plecat dintre noi.

Și noi, frații tăi mai mici (pentru că tu ai fost fratele nostru mai mare pentru fiecare dintre noi), astăzi așa vrem să ne gândim la tine: mereu zâmbitor, punct de reper, far al speranței, exemplu de dăruire pentru fiecare român emigrat aici, la Torino, care a venit și te-a căutat și care a găsi mereu la tine alinare și ajutor, mâna întinsă, sfat prietenesc, vorbă bună și înțeleaptă.

Cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns ca să poată povesti plinătatea bunătății sufletului tău: fiecare dintre noi ar putea povesti și mărturisi sute de momente, de trăiri, de experiențe personale din care tu ai făcut parte: atâția copii pe care i-ai uns cu sfintele sacramente ale Botezului, Mirului, pe care i-ai însoțit la Prima Împărtășanie, atâția tineri crescuți sub ochii tăi, uniți în taina Căsătoriei sau îndreptați spre drumul preoției sau al diaconatului, atâtea pelerinaje, momente de rugăciune, dar și de recreere în sânul comunității, create cu noi, dar mai ales pentru noi, oratoriul pentru copii, grupul de tineri, cateheze; ne amintim cu drag zecile de mii de predici pe care le-ai rostit pentru noi, predici al căror laitmotiv era: "Iertați-vă și iubiți-vă. Iubiți-vă și iertați-vă" pentru că știai, mai bine decât oricine, cât de greu ne-a fost tuturor, aici pe meleaguri străine, cel puțin la început, și cât de importante sunt iubirea și iertarea in familiile noastre, în comunitatea noastră, la locul de muncă, unde ne încurajai să dăm mereu mărturie de faptul că suntem creștini. Ne-ai îndemnat mereu să ne respectăm și să nu ne uităm niciodată familia, în mod deosebit părinții sau copiii rămași acasă, să iertăm din toată inima, să facem binele care ne stă în putință, să "scoatem" tot ce e mai bun din noi.

Ușa inimii și a casei tale, părinte Gelu, am găsit-o mereu deschisă; Isus ne zice: "Bateți și vi se va deschide", dar tu, părinte, nu așteptai ca noi să batem la ușă, ci ne ieșeai tot timpul în întâmpinare, parcă ghicind nevoile noastre.

Ne-ai atras în jurul tău ca o mare familie, ai făcut în așa fel ca atunci când intrăm la "Madonna del Carmine" să ne simțim "acasă"; ai reprodus cu fidelitate trăirile noastre de acasă în așa fel încât să ne faci să dorim să continuăm a participa la celebrarea Sfintei Liturghii în dulcea noastră limbă românească.

Ne-am dori să duci la picioarele Tatălui ceresc rugăciunea noastră de mulțumire pentru că ni te-a dăruit și pentru că am avut ocazia să te întâlnim pe drumul vieții noastre.

Astăzi cu siguranță ne-ai spune să nu fim triști, să nu te plângem, ci să îmbrăcăm haine de sărbătoare pentru a ne bucura împreună cu tine pentru trecerea ta la noua viață (acolo unde cu siguranță ne vei aștepta pe fiecare dintre noi), pentru nașterea ta în Isus.

Te-ai uita cu mândrie la noi, așa cum o făceai de fiecare dată și ne-ai spune: "Bene. Molto bene".

Grazie, padre!

Tatiana Ghiurca

* * *

A trecut la Domnul pr. Gheorghe (Gelu) Miclăuș


 

lecturi: 6794.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat