Comunitatea catolică românească din Torino în haine de doliu

Trebuia să fi fost chiar de piatră ca să nu remarci jovialitatea, zâmbetul, buna dispoziţie ale părintelui Gelu atunci când te întâlneai cu el. Te îmbrăţişa şi te încălzea dintr-o privire, te "citea" în timp ce te întreba: "Ce faci, ce faceţi?", iar dacă răspunsul era îmbucurător, zâmbetul i se lărgea şi mai mult pe faţă, spunând: "Bene. Molto bene" cu propriul său mod de a face.

Părinte Gelu... ai plecat dintre noi.

Şi noi, fraţii tăi mai mici (pentru că tu ai fost fratele nostru mai mare pentru fiecare dintre noi), astăzi aşa vrem să ne gândim la tine: mereu zâmbitor, punct de reper, far al speranţei, exemplu de dăruire pentru fiecare român emigrat aici, la Torino, care a venit şi te-a căutat şi care a găsi mereu la tine alinare şi ajutor, mâna întinsă, sfat prietenesc, vorbă bună şi înţeleaptă.

Cuvintele nu vor fi niciodată de ajuns ca să poată povesti plinătatea bunătăţii sufletului tău: fiecare dintre noi ar putea povesti şi mărturisi sute de momente, de trăiri, de experienţe personale din care tu ai făcut parte: atâţia copii pe care i-ai uns cu sfintele sacramente ale Botezului, Mirului, pe care i-ai însoţit la Prima Împărtăşanie, atâţia tineri crescuţi sub ochii tăi, uniţi în taina Căsătoriei sau îndreptaţi spre drumul preoţiei sau al diaconatului, atâtea pelerinaje, momente de rugăciune, dar şi de recreere în sânul comunităţii, create cu noi, dar mai ales pentru noi, oratoriul pentru copii, grupul de tineri, cateheze; ne amintim cu drag zecile de mii de predici pe care le-ai rostit pentru noi, predici al căror laitmotiv era: "Iertaţi-vă şi iubiţi-vă. Iubiţi-vă şi iertaţi-vă" pentru că ştiai, mai bine decât oricine, cât de greu ne-a fost tuturor, aici pe meleaguri străine, cel puţin la început, şi cât de importante sunt iubirea şi iertarea in familiile noastre, în comunitatea noastră, la locul de muncă, unde ne încurajai să dăm mereu mărturie de faptul că suntem creştini. Ne-ai îndemnat mereu să ne respectăm şi să nu ne uităm niciodată familia, în mod deosebit părinţii sau copiii rămaşi acasă, să iertăm din toată inima, să facem binele care ne stă în putinţă, să "scoatem" tot ce e mai bun din noi.

Uşa inimii şi a casei tale, părinte Gelu, am găsit-o mereu deschisă; Isus ne zice: "Bateţi şi vi se va deschide", dar tu, părinte, nu aşteptai ca noi să batem la uşă, ci ne ieşeai tot timpul în întâmpinare, parcă ghicind nevoile noastre.

Ne-ai atras în jurul tău ca o mare familie, ai făcut în aşa fel ca atunci când intrăm la "Madonna del Carmine" să ne simţim "acasă"; ai reprodus cu fidelitate trăirile noastre de acasă în aşa fel încât să ne faci să dorim să continuăm a participa la celebrarea Sfintei Liturghii în dulcea noastră limbă românească.

Ne-am dori să duci la picioarele Tatălui ceresc rugăciunea noastră de mulţumire pentru că ni te-a dăruit şi pentru că am avut ocazia să te întâlnim pe drumul vieţii noastre.

Astăzi cu siguranţă ne-ai spune să nu fim trişti, să nu te plângem, ci să îmbrăcăm haine de sărbătoare pentru a ne bucura împreună cu tine pentru trecerea ta la noua viaţă (acolo unde cu siguranţă ne vei aştepta pe fiecare dintre noi), pentru naşterea ta în Isus.

Te-ai uita cu mândrie la noi, aşa cum o făceai de fiecare dată şi ne-ai spune: "Bene. Molto bene".

Grazie, padre!

Tatiana Ghiurca

* * *

A trecut la Domnul pr. Gheorghe (Gelu) Miclăuş

lecturi: 6794.