Chiara Corbella Petrillo. Tatăl Roberto: "Îmi imaginez că ne priveşte zâmbind, distrată de atâta zgomot în jurul ei"

de Giovanna Pasqualin Traversa

La 13 iunie este a noua aniversare a naşterii pentru cer a lui Chiara Corbella Petrillo, decedată la 28 de ani pentru că a amânat îngrijirile unui carcinom descoperit în timpul sarcinii după naşterea celui de-al treilea copil, născut perfect sănătos după alţi doi copii care au supravieţuit numai câteva minute după naştere din cauza unor malformaţii congenitale grave. La 21 septembrie 2018, a zecea aniversare a căsătoriei cu Enrico Petrillo, s-a deschis la Roma cauza sa de beatificare. O viaţă scurtă, dar scânteietoare de lumină. O relatează la agenţia SIR tatăl, Roberto Corbella.

Roberto, ce fiică a fost Chiara?

Era o fată mereu veselă, zâmbitoare şi pozitivă, foarte iubitoare de animale ca şi sora ei Elisa. Avem o casă cu grădină unde ele adunau chiar şi mierlele care cădeau din cuib şi pe care le ţineam într-o colivie pentru a le proteja de pisici. Pentru că am avut pisici, câini, ţestoase; aşadar, o adevărată grădină zoologică, cu respective funeralii şi îngropare în grădină când nu supravieţuiau. Ajutau chiar şi gândacii când se ridicau cu burta în sus. În timpul unei excursii şcolare la "Sfântul Petru", Chiara a găsit un pui rănit, l-a luat şi l-a adus acasă pentru a-l îngriji. Despre ea îmi amintesc iubirea şi marea atenţie faţă de persoane, precum şi faţă de animale. Era foarte sensibilă şi empatică: atrăgea colegi şi prieteni pentru că ştia să asculte. Şi deşi era foarte convinsă de ideile sale, precum şi de credinţa sa, nu era niciodată arogantă.

Dar cum s-a născut în ea o credinţă aşa de profundă?

Meritul este al mamei: ea a fost cheia de acces ducând fetele încă de când erau mici într-un grup de rugăciune din Reînnoirea în spirit. În fiecare zi, în pofida activităţilor de la şcoală şi a activităţilor muzicale şi sportive, fetele se închideau cel puţin un sfert de oră în camera lor pentru a se ruga. Chiara făcea nişte desene foarte frumoase, lua notiţe şi dialoga încrezătoare cu Domnul şi cu Sfânta Fecioară Maria, punându-le întrebări. Era momentul său de reflecţie.

Aşadar, dumneavoastră şi soţia, Maria Anselma, aţi perceput încă de când era mică apropierea sa de Dumnezeu.

Absolut da. Mama o urma mult în asta şi Chiara trăia cu naturaleţe maximă, fără nicio ostentaţie, credinţa sa pe care o mărturisea cu simplitate şi coerenţă, fără a pretinde s-o impună şi fără a-l judeca pe cel care avea o viziune diferită de a sa. Însă ceea ce aş vrea să subliniez este că nu era deloc bigotă: iubea sportul - a practicat atletismul şi gimnastica artistică - şi muzica. A studiat pian şi apoi a preferat să treacă la vioară. Era ironică şi autoironică, îi plăceau glumele, era foarte curioasă şi îi plăcea să călătorească. Avea şi curtezani pe care cu delicateţe i-a respins până când l-a întâlnit pe Enrico. Şi acolo a pornit în trombă lichidând toate recomandările mele de a nu se grăbi: "Tată, n-ai înţeles: eu cu acesta mă căsătoresc".

Chiara l-a cunoscut pe Enrico la Medjugorje, o localitate care va avea un rol important în viaţa sa.

Da. L-a cunoscut în 2002, la 18 ani, ajungând acolo la sora sa după o călătorie în Croaţia. Şi acolo s-a întors pentru a face claritatea cu privire la alegerea sa în timpul unei logodne zbuciumate, care a durat şase ani, dar ritmată de rupturi şi reapropieri continue. Chiara vorbea cu Domnul ca unui prieten căruia îi cerea s-o ajute dacă Enrico era bărbatul potrivit pentru ea. Cu Domnul avea un colocviu continuu, i se încredinţa cu încredere. Pentru aceasta, după ce a aflat că este bolnavă terminală, a voit să se întoarcă la Medjugorje şi a cerut literalmente: "Doamne, trebuie să mă faci să înţeleg dacă este corect ca eu să mor şi să ajung la copiii mei, sau dacă îmi dai harul vindecării".

Şi ce răspuns a primit?

Folosesc chiar termenii lui Chiara în prezentare: "Răspunsul a fost: a cere harul de a trăi harul, adică dacă este mai bine pentru mine şi pentru cei care sunt în jurul meu ca eu să plec, bine, dar ajută-mă să accept asta".

O astfel de tânără cât de mult îi învaţă pe părinţii săi?

Foarte mult. Aici situaţia s-a răsturnat.

Ce este în spatele zâmbetului luminos pe care Chiara nu l-a pierdut niciodată, în pofida morţii foarte precoce a primilor săi doi copii şi a bolii sale grave?

Răspunsul meu poate să apară banal: în spatele zâmbetului său este Chiara şi gata. Ea era aşa.

Roberto, ştiu că vă pun o întrebare delicată. Pentru părinţi, pierderea unui copil este devastatoare. Dumneavoastră şi soţia, unde aţi găsit forţa pentru a înfrunta această durere enormă?

Mmh... nu răspunde imediat şi glasul scade încet... Cum vedeţi... mi se întâmplă să mă înduioşez când îmi amintesc anumite amănunte, însă lăsând asta deoparte nu a fost chiar aşa de greu, deoarece Chiara ne-a făcut să trăim asta ca pe ceva normal. Faptul că mulţi continuă să vorbească despre ea în diferite contexte ne face s-o simţim încă vie, prezentă. Mă gândesc la acei părinţi care pierd un copil din cauza unui accident sau în situaţii violente sau dramatice, precum sărmana tânără decedată alaltăieri la Genova după vaccin, şi mă consider norocos. În ultima sa perioadă de viaţă Chiara ne-a însoţit. Şi n-a fost o perioadă urâtă: eram cu toţii uniţi, era o atmosferă pozitivă, veselă. Se râdea şi se glumea, iar Chiara era prima. Persoanele care veneau să ne viziteze erau uimite: se aşteptau să găsească feţe triste, feţe lungi, şi în schimb găseau o atmosferă de bucurie.

Dumneavoastră aţi spus că nu voi aţi însoţit-o pe Chiara la sfârşit, ci ea v-a însoţit pe voi...

Da; Chiara a spus mamei textual: "I-am cerut Domnului să mă lase aici până când voi veţi fi gata".

Înmormântarea sa a fost o sărbătoare de intrare în cer.

Am fost dărâmaţi de această situaţie şi uimiţi de mulţimea de persoane venite din toate părţile Italiei, pentru a o saluta, şi de prezenţa televiziunilor şi jurnaliştilor, pentru noi complet neaşteptată. Ne-au uimit şi cuvintele cardinalului Vallini: "Avem o nouă Gianna Beretta Molla". La înmormântarea sa, Chiara n-a voit flori. I-a cerut lui Enrico să cumpere o mare cantitate de plante mici care să se ofere participanţilor ca simbol de renaştere, de viaţă nouă.

La 21 septembrie 2018, a zecea aniversare a căsătoriei sale, s-a deschis cauza de beatificare a lui Chiara. Cum v-o imaginaţi astăzi pe fiica dumneavoastră?

Mereu zâmbitoare şi, cunoscând-o, chiar un pic distrată văzând atâta zgomot în jurul ei.

(După agenţia SIR, 12 iunie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 1072.