Voluntare de la Crucea Roşie, vor fi beatificate la Astorga în Spania

Trei femei laice, martire ale credinţei

de José Luis Castro Pérez,
vicar general de Astorga

La 29 mai 2021 se va ţine în catedrala din Astorga beatificarea solemnă a venerabilelor slujitoare ale lui Dumnezeu Maria Pilar Guillón şi două însoţitoare ale sale, voluntare infirmiere laice, martire din Astorga, asasinate in odium fidei la Pola de Somiedo (Asturia) în 1936, în cadrul persecuţiei religioase din Spania în anii '30 din secolul al XX-lea. Va prezida celebrarea în numele papei cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor.

Maria Pilar Guillón Yturriaga avea 25 de ani când şi-a dăruit viaţa în martiriu. Născută la Madrid, era cea mai mare din cei patru fraţi, deosebit de dedicată familiei sale, mai ales îngrijirii părinţilor. Experienţa de credinţă trăită în casa ei a favorizat viaţa sa spirituală şi angajarea sa în Biserică şi în societate. La jumătatea lunii iulie 1936, în ajunul războiului civil, văzând agitaţia publică şi ostilitatea crescândă din capitala spaniolă, s-a mutat la Astorga, unde familia avea o casă în care obişnuia să petreacă perioade lungi.

Verişoara sa de-a doua, Octavia Iglesias Blanco, era un pic mai mare decât ea. Avea 41 de ani când a murit martiră. Născută la Astorga, şi ea a crescut într-o familie caracterizată de o profundă religiozitate, care o determina să dedice bună parte din timpul său activităţilor de apostolat, colaborând drept catehetă în parohia sa, organizând activităţile diferitelor asociaţii creştine şi vizitând adesea cartierele nevoiaşe ale oraşului pentru a oferi ajutor.

Olga Pérez-Monteserín Núñez era cea mai tânără dintre cele trei. S-a născut la Paris, deşi s-a întors la Astorga cu părinţii când era mică. Necăsătorită ca şi cele două colege ale sale, era o tânără extrovertită şi zâmbitoare, care demonstra la rândul său mare angajare şi vocaţie în ajutorarea celorlalţi. Avea 23 de ani când a fost martirizată.

Cele trei tinere aveau în comun credinţa religioasă trăită în cadrul familial şi parohial şi participau în mod activ la diferite asociaţii, precum Acţiunea Catolică, Fiicele Mariei şi Apostolatul Rugăciunii. În afară de asta împărtăşeau un special simţ de solidaritate şi de preocupare faţă de cei nevoiaşi.

Toate trei, în primele luni de război, au frecventat un curs intensiv de voluntariat sanitar, promovat de Crucea Roşie, care le-a folosit pentru a traduce în realitate dorinţa de a fi utili pe câmpul de bătălie asistându-i pe bolnavi şi pe răniţi.

La începutul lunii octombrie, María Pilar, Octavia şi Olga au fost chemate ca voluntare în spitalul sângelui din Puerto de Somiedo, în Asturia, aproape de frontul de război. După ce s-au terminat zilele de serviciu, au voit să-l continue ţinând cont de urgenţa situaţiei. În zorii zilei de 27 octombrie, spitalul a suferit un atac. Deşi puteau să fugă, au renunţat să facă asta pentru a nu-i părăsi pe răniţi, ştiind că astfel îşi puneau în pericol propria viaţă. Răniţii au fost împuşcaţi şi personalul sanitar a fost arestat.

Cele trei infirmiere au fost conduse, după un drum lung, la Pola de Somiedo, împreună cu alţi prizonieri, care aveau să fie împuşcaţi puţin după aceea. Cele trei tinere, în pofida raportului lor cu Crucea Roşie, au fost predate comitetului local de război şi după aceea miliţienilor care, toată noaptea, le-au supus la torturi şi abuzuri, pretinzând ca să renege credinţa lor în schimbul libertăţii. Refuzul lor clar n-a făcut decât să înăsprească violenţa pe care o îndurau.

În pofida torturii şi a umilirilor, cele trei tinere n-au ascuns condiţia lor creştină şi s-au pregătit pentru moarte cu spirit de credinţă şi rugându-se; despuiate de toate, au fost târâte încătuşate pe străzile satului şi conduse după aceea într-o pajişte, unde la amiaza zilei de 28 octombrie 1936 au fost împuşcate de trei femei miliţiene, care au împărţit hainele lor şi au arătat faţă de ele cruzime deosebită. Au murit strigând: "Trăiască Cristos Rege!". Trupurile lor fără viaţă au fost târâte în batjocura multora şi abandonate până la căderea nopţii, când au fost îngropate într-o groapă comună.

Faima martiriului celor trei infirmiere s-a răspândit imediat în comunitatea eclezială, până acolo încât rămăşiţele lor pământeşti au fost recuperate după doi ani şi mutate în catedrala din Astorga, unde se află şi astăzi.

Au trecut peste optzeci de ani de la moartea tragică a acelor martire şi amintirea lor nu s-a stins, ba chiar a rămas mereu vie în inima poporului lui Dumnezeu, care le aminteşte cu admiraţie şi recunoştinţă. În martie 2006 a fost începută cauza de beatificare care s-a încheiat la 11 iunie 2019, când Papa Francisc a autorizat promulgarea decretului super martyrio.

Viaţa şi martiriul acestor trei femei laice, infirmiere voluntare în momente deosebit de dure de conflict, sunt un punct de referinţă foarte valabil pentru viaţa creştină astăzi, într-o lume în care, de exemplu, femeia continuă să fie denigrată în multe domenii, unde atâţia creştini continuă să fie persecutaţi pentru credinţa lor şi unde acum mulţi oameni simpli, văzând ameninţată propria sănătate de efectele pandemiei, apreciază în mod deosebit munca profesioniştilor din sectorul sanitar şi a voluntarilor care îi ajută în mod dezinteresat pe alţii.

Papa Francisc a spus că "persecuţia este pâinea de toate zilele a Bisericii", care acum beatifică aceste trei martire nu numai pentru curajul lor, ci şi pentru viaţa lor creştină activă şi le prezintă lumii ca exemplu de dedicare credincioasă, solidaritate şi iertare. Martiriul lor teribil face apel la apărarea drepturilor atât de fundamentale ale persoanei cum sunt libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă.

Toate acestea sunt fără îndoială marele mesaj pe care ni-l va transmite beatificarea acestor trei femei laice. Glorificarea lor este o veste bună pentru toţi. Au semănat iubire, nu ură, au practicat caritatea cu toţi, mai ales cu bolnavii şi nevoiaşii. Au transmis căldura prezenţei şi lumina lui Dumnezeu într-o lume de atâtea ori întunecată şi lipsită de umanitate.

(După L'Osservatore Romano, 28 mai 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 543.