Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lilieci: Consacrarea altarului și sfințirea bisericii

În ziua de sâmbătă, 15 mai 2021, o zi binecuvântată de Dumnezeu prezent prin însuși soarele arzător, cu emoție nemărginită, l-am primit în mijlocul nostru pe Preasfințitul Iosif Păuleț pentru consacrarea altarului și sfințirea bisericii cu hramul "Sfântul Gheorghe" din Lilieci, construită cu peste 30 de ani în urmă.

Așa cum spune și motoul acestui an liturgic 2020-2021, "Împreună pe calea speranței", mulțimea de credincioși adunați în curtea bisericii au salutat prezența întregului sobor de preoți prezenți la acest eveniment cu speranță și încredere în lucrarea Domnului ce avea să se săvârșească prin mâinile Excelenței Sale.

După cum Preasfințitul a menționat la predica din timpul Sfintei Liturghii, Biserica există prin cei care formează comunitatea creștină, iar Dumnezeu este fidel și nu abandonează niciodată chiar dacă planurile noastre nu sunt planurile lui; trebuie doar să avem încredere, să ne întoarcem mereu în casa Domnului pentru a asculta glasul său. Acest îndemn ne-a întărit, ne-a dat încredere că, atâta timp cât înaintăm împreună pe valurile vieții, Dumnezeu va fi cu noi în barcă și are puterea de a potoli "marea" atunci când simțim că ne scufundăm. Știm că alături de noi prin rugăciune și întărire sufletească vor fi și sfinții ale căror relicve au fost așezate în altarul nou consacrat: Anton de Padova, Francisc și Iacinta, Bartolomea Capitano și Vincenza Geroza, Fericitul Ieremia Valahul și Fericita Veronica Antal.

Prin consacrarea altarului și sfințirea bisericii dedicate Sfântului Gheorghe am dorit să aducem slavă lui Dumnezeu și să arătăm tuturor credincioșilor, care au ostenit la ridicarea acestui locaș, un semn de recunoștință și respect.

Nu în ultimul rând, dorim să ne arătăm aprecierea profundă și respectul nostru față de strădaniile părintelui paroh Sorin Bereș, sub coordonarea și grija căruia am putut realiza acest eveniment de o deosebită înălțare sufletească.

Cu adânc respect și nemărginită mulțumire lui Dumnezeu,

Antonina Daviduță

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 15 mai: Lilieci: Consacrarea altarului și sfințirea bisericii. Foto: Adrian Cuba

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Lilieci: Invitație la consacrarea altarului și sfințirea bisericii (15 mai)


 

lecturi: 2849.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat