Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

ANGELUS Tv, un nou proiect de televiziune, se lansează pe 16 mai la București

În Ziua Comunicațiilor Sociale anul acesta, va fi lansat la București proiectul ANGELUS Tv, o inițiativă pentru toți cei care își doresc de mulți ani o televiziune catolică în țara noastră, pentru întreaga comunitate din țară și diaspora, de orice limbă și rit. La acest proiect, ERCIS Media, departamentul audio-video al Episcopiei de Iași, și ERCIS FM vor fi printre primii contribuitori, alături de ORA CAtOLICĂ - SIGNIS România, CatedralaONLINE - Arhidieceza Romano-Catolică de București, SANCTUS LADISLAUS MEDIA - Dieceza Romano-Catolică de Oradea și alții care se vor alătura pe parcurs. Începutul va fi on-line, iar grila de programe a ANGELUS Tv va acoperi mai multe registre: de la cel devoțional la cel informativ și formativ. Deocamdată, sunteți așteptați on-line pe: www.angelustv.ro.

Pr. Adrian Blăjuță

*

În comunicatul de presă nr. 202 din 27 aprilie 2021, pr. Francisc Ungureanu, director ANGELUS Tv și responsabil al Oficiului pentru Comunicații Sociale al ARCB, prezintă pe larg acest proiect în textul publicat pe site-ul www.arcb.ro al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, pe care îl redăm integral.

Pe 16 mai 2021, de Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, va fi lansat la București proiectul ANGELUS Tv, o nouă platformă audiovizuală sub forma inițială de televiziune on-line. Proiectul este o inițiativă care se adresează persoanelor de toate confesiunile, religiile și non-afiliate religios, vizând atât publicul catolic de ambele rituri (romano-catolic și greco-catolic) din țară și din diaspora, cât și publicul general interesat de teme culturale, spirituale, sociale și de actualitate.

Plasat sub deviza "Vino și vezi" (Ioan 1,46), ANGELUS Tv își propune să concretizeze mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 55-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale: "A comunica întâlnind persoanele acolo unde sunt și așa cum sunt". În acest sens, grila de programe a ANGELUS Tv va acoperi mai multe registre: de la cel devoțional, la cel informativ și formativ. ANGELUS Tv vine în sprijinul celor afectați de pandemie: persoanele care nu pot participa la celebrările din biserici se vor putea bucura de transmisiuni în direct ale slujbelor din diferite locuri din țară și ale unui program-ghid de rugăciune zilnică. Dimensiunea informativă se referă, în primul rând, la actualitatea religioasă catolică din România și din lume, iar în ceea ce privește aspectul formativ, vor fi acoperite teme biblice, catehetice și de interes general: artă, cultură, istorie, social și programe speciale pe categorii de vârstă adresate copiilor, adolescenților, tinerilor și celor vârstnici.

ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, afirmă: "Mă bucur pentru această inițiativă care a început în Arhidieceza de București, anunțată chiar în ziua când se împlinesc 138 de ani de la întemeierea arhidiecezei, fapt ce subliniază continuitatea dintre trecut, prezent și viitor. Doresc mult succes acestui proiect care, folosindu-se de mijloacele moderne de comunicare, este un instrument pentru noua evanghelizare, urmărind să apropie mai mult Biserica de oameni, de realitatea concretă pe care ei o trăiesc în lumea de azi. Este o fericită coincidență că în anul acesta, Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale se suprapune cu sărbătoarea Fericitului Vladimir Ghika (16 mai), data aleasă pentru lansare, care îi conferă proiectului ANGELUS Tv patronajul său. Așa cum Vladimir Ghika s-a folosit de toate resursele pe care le-a avut la dispoziție pentru a duce vestea cea bună până la capătul pământului, le urez echipelor care vor colabora la acest proiect multă creativitate și putere de muncă pentru a transmite speranță acelora care au nevoie, mai ales în aceste timpuri de pandemie. Dumnezeu să binecuvânteze acest nou drum!"

PS Iosif Păuleț, episcop romano-catolic de Iași, afirmă: "Felicit inițiativa unei televiziuni catolice, ANGELUS Tv, un nou instrument în slujba Bisericii pentru răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, dar și pentru cunoașterea informațiilor despre Biserică și pentru creșterea spirituală și intelectuală a celor care vor urmări programele diversificate ale acestei televiziuni. La acest proiect se adaugă și Dieceza de Iași, prin ERCIS Media, departamentul audio-video al Oficiului nostru de Comunicații Sociale și ERCIS FM. Proiectul și colaborarea noastră se înscriu în această preocupare a Bisericii de a ajunge la oameni și pentru a le transmite cel mai frumos și plin de speranță mesaj, dar și cel pe care ni l-a lăsat Papa Francisc: Să mergem împreună!".

Printr-un mesaj transmis de către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, PS László Böcskei afirmă: "Mă bucur foarte mult pentru această nouă inițiativă, prin care se anunță lansarea televiziunii catolice on-line în țara noastră. Cu bucurie ne asumăm parteneriatul cu inițiatorii acestui proiect, purtând dorința ca împreună să putem fi mesageri credibili și autentici în răspândirea evangheliei. Dumnezeu cu al său Duh să lumineze pe toți colaboratorii acestui proiect, iar sfinții noștri protectori să vegheze asupra noastră".

Proiectul va debuta inițial în varianta on-line pe platforma www.angelustv.ro și va prezenta conținut audiovizual oferit de contributori precum: CatedralaONLINE (Arhidieceza Romano-Catolică de București), ORA CAtOLICĂ (SIGNIS România), ERCIS Media și ERCIS FM (Dieceza Romano-Catolică de Iași), SANCTUS LADISLAUS MEDIA (Dieceza Romano-Catolică de Oradea), Serviciul Media al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Mănăstirea Sfânta Familie sau platformele Cristofori.ro și școala@iezuiți. Sunt invitate și așteptate să ia parte la această inițiativă și celelalte episcopii/eparhii catolice din țară și structurile media care activează pe teritoriul acestora, cât și colaboratori laici care desfășoară o activitate media profesională.

Publicul larg este, de asemenea, invitat să susțină ANGELUS Tv prin abonarea la arhiva de conținut, ce va fi disponibilă începând cu ziua lansării (prin serviciul video on demand) și donații oferite prin secțiunea dedicată a site-ului. Toți cei care oferă conținut pentru proiectul acesta o fac prin muncă voluntară și mijloacele proprii ale structurilor angajate în proces, însă sunt multe lucruri de ordin tehnic și logistic care necesită susținere financiară. Numai prin această contribuție a publicului proiectul se va putea dezvolta pentru etapa următoare planificată în toamnă, devenind o televiziune clasică, terestră, ce va fi transmisă prin rețelele naționale de cablu.

Sperăm ca această nouă inițiativă susținută de Biserica Catolică din România să fie un prilej aducător de bucurie și speranță în casele și inimile tuturor celor care au nevoie de ele, mai ales în aceste timpuri grele ale pandemiei, precizează la final pr. Francisc Ungureanu.


 

lecturi: 2221.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat