A trecut la Domnul cardinalul Tumi

Protagonist al dialogului de pace din Camerun, la 5 noiembrie 2020 a fost răpit şi apoi eliberat

Primul cardinal camerunez, Christian Wiyghan Tumi, arhiepiscop emerit de Douala, a murit la 3 aprilie 2021. Născut la 15 octombrie 1930 la Kikaikelaki, în Dieceza de Kumbo, a fost hirotonit preot la 17 aprilie 1966. Numit episcop de Yagoua la 6 decembrie 1979, a primit hirotonirea episcopală la 6 ianuarie 1982 de la Sfântul Ioan Paul al II-lea în bazilica vaticană. Promovat la 19 noiembrie 1982 arhiepiscop coadiutor de Garoua, a devenit arhiepiscop acolo la 17 martie 1984 urmând prin succesiune. În consistoriul din 29 iunie 1988 a fost creat şi publicat cardinal a titlului "Santi Martiri dell'Uganda a Poggio Ameno". La 31 august 1991 a fost transferat la sediul arhiepiscopal din Douala. Şi la 17 noiembrie 2009 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei.

Om al păcii - care trebuie construită în dreptate şi în reconciliere - şi protagonist al dialogului pentru a rezolva cu metode nonviolente aşa-numita criză sociopolitică din Camerunul anglofon (adică regiunile nord-vest şi sud-vest ale ţării) care a provocat atâţia morţi şi un număr foarte mare de evacuaţi şi refugiaţi, cardinalul Tumi, la 5 noiembrie 2020, a fost sechestrat, şi apoi eliberat după câteva ore, de un comando armat, pe strada între Bamenda şi Kumbo.

Motivaţiile sechestrării ar fi raportat tocmai la tensiunile sociale foarte puternice pe care cardinalul a încercat să le soluţioneze cu dialogul în adevăr.

Născut în nord-vestul ţării, era al patrulea din cei şapte copii (cinci fete şi doi băieţi) ai lui Thomas Tumi şi Catherine La'ka, decedată la vârsta de circa 111 ani. Botezat la o săptămână după naştere, al doilea nume al său, Wiyghan, înseamnă "este în călătorie şi va fi aici numai pentru un moment": de fapt, doi fraţi băieţi au murit abia născuţi şi părinţii săi au voit să încredinţeze, cu credinţă, viaţa sa în mâinile lui Dumnezeu.

După ce a primit Prima Împărtăşanie în 1939, a întreprins studiile în satul natal Kikaikelaki pentru a le continua după aceea la Jos, când familia a plecat în Nigeria. Visul său era să devină profesor. A descoperit vocaţia sacerdotală graţie unui prieten seminarist, Stephen Sunjo, în perioada trăită la colegiul "Maria Neprihănită" la Jos. După o perioadă de discernământ, în 1954 a intrat în seminarul mic "Sfânta Tereza", Okeare, Ibadam. După primul an de studii de filozofie, familia a decis să se întoarcă în Camerun şi astfel s-a mutat în seminarul din Enugu, ca student al Diecezei de Buéa.

Hirotonit preot în 1966 în catedrala Regina Pacis din Dieceza de Buéa, de episcopul Julius Joseph Willem Peeters, a celebrat prima Liturghie în satul natal la 24 aprilie. În acea zi, a avut el apoi ocazia de a aminti, a luat câteva angajamente menţinute pentru toată viaţa. Înainte de toate să nu atace persoanele ci păcatul. După aceea să asculte mereu de episcop. Precum şi să nu accepte niciodată invitaţia unui partid politic.

Apoi a desfăşurat timp de un an slujirea prezbiterală ca vicar parohial la Fiango (Kumbo) şi apoi ca profesor în seminarul mic Bischop Rogan College, la Soppo, tot în Dieceza de Buéa, din 1967 până în 1969, şi în afară de asta a fost paroh al catedralei.

Din 1969 până n 1973 a perfecţionat formarea obţinând în Nigeria Teachers's trening grade; la Londra, University general certificate of education at ordinary level; în Franţa, licenţa în sfânta teologie la Facultatea Catolică din Lyon; şi, în Elveţia, doctoratul în filozofie la Universitatea Catolică din Frieburg. Aşadar, o formare de nivel înalt şi de respiraţie internaţională.

Întors în dieceză după anii de studiu în străinătate, în 1973 a fost paroh la Bafut şi apoi rector al noului seminar mare regional din Bambui - dedicat Sfântului Toma de Aquino - în arhidieceza de Bamenda, începând lucrarea cu 12 studenţi.

A menţinut funcţia timp de peste cinci ani, introducând şi predarea limbii greceşti şi ebraice în programa de studii, fără a neglija însă apostolatul direct, ajutând, şi adesea înlocuind, pe parohi.

În afară de asta, a condus asociaţia "damelor catolice", unde era asistent ecleziastic, şi s-a angajat până la capăt în promovarea mişcării ecumenice, obţinând stima şi prietenia prezbiterienilor şi baptiştilor.

Preşedinte al consiliului prezbiteral diecezan, în 1979 a fost ales episcop de Yagoua. A primit hirotonirea episcopală în solemnitatea Epifaniei din anul următor din mâinile Sfântului Ioan Paul al II-lea, în Bazilica "Sfântul Petru". În aceeaşi ceremonie a fost hirotonit şi iezuitul Carlo Maria Martini.

"Me voici je viens faire ta volonté" este elocventul moto episcopal ales pentru stemă, tocmai pentru a schiţa slujirea sa. La conducerea Bisericii de Yagoua, Monseniorul Tumi s-a dovedit episcop dinamic, curajos, întreprinzător, reuşind să depăşească multele dificultăţi provocate de condiţiile complexe ale teritoriului, situat în nordul extrem al Camerunului, la graniţa cu Ciadul, aproape uitat de autorităţile centrale. Un ambient uman foarte sărac şi divizat în zece grupuri etnice, cu o prezenţă musulmană puternică.

În timpul conducerii sale pastorale, Biserica locală s-a dezvoltat rapid, îmbogăţindu-se cu instituţii şi centre de formare, cu aziluri şi dispensare. Datorită pasiunii sale pastorale şi a neobişnuitei sale capacităţi de conducere, dieceza a asumat fizionomia unei comunităţi creştine destul de tinere, vitale şi conştiente, în dezvoltare continuă şi echilibrată, responsabile de diferitele probleme religioase şi sociale.

Ales la 23 aprilie 1982 vicepreşedinte al Conferinţei Episcopale din Camerun, în acelaşi an a fost promovat arhiepiscop coadiutor de Garoua. A asumat conducerea pastorală în 1984, a continuat cu acelaşi ritm de fervoare şi dedicare. Anul precedent luase parte la a şasea adunare generală a Sinodului Episcopilor despre tema pocăinţei şi reconcilierii în misiunea Bisericii. Şi tot în 1985 a primit pallium, la Garoua, de la nunţiul apostolic Donato Squicciarini.

Ca preşedinte al Asociaţiei Conferinţelor Episcopale din Regiunea Africii Centrale (ACERAC) a susţinut proiectul pentru fondarea, la Yaoundé, a Universităţii Catolice a Africii Centrale, devenindu-i şi mare cancelar.

L-a primit pe Sfântul Ioan Paul al II-lea în vizită la Garoua, la 11 august 1985, în călătoria sa apostolică în Africa: în timpul Liturghiei, Papa Wojtyła a conferit sacramentele iniţierii creştine unui grup de catecumeni.

Preşedinte al Conferinţei Episcopale din Camerun între 1985 şi 1991, a participat la adunarea extraordinară a Sinodului Episcopilor din 1985, promovată la douăzeci de ani de la încheierea Conciliului al II-lea din Vatican. În afară de asta, în acelaşi an a desfăşurat misiunea de vizitator apostolic la seminariile mari în Malawi şi Zambia.

Sfântul Ioan Paul al II-lea l-a creat şi publicat cardinal în 1988, încredinţându-i titlul "Santi Martiri dell'Uganda a Poggio Ameno".

Din 1990 până în 1994 a fost preşedinte al Simpozionului Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar (SECAM).

Cardinalul Tumi a fost şi preşedinte delegat la a opta adunare generală a Sinodului Episcopilor (1990) cu tema "formarea preoţilor în circumstanţele actuale".

În 1991 a fost numit arhiepiscop de Douala, primind apoi pallium de la Papa Wojtyła în "Sfântul Petru" la 29 iunie 1992. În acelaşi an a participat, la Santo Domingo, la lucrările celei de-a patra Conferinţe Generale a Episcopatului Latinoamerican şi din Caraibe despre tema: "Noua evanghelizare, promovarea umană şi cultura creştină".

În 1994 a fost preşedinte delegat la adunarea specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor despre tema: "Biserica din Africa în slujba reconcilierii, dreptăţii şi păcii. «Voi sunteţi sarea pământului... Voi sunteţi lumina lumii» (Mt 5,13.14)". Apoi, de la 17 la 20 martie 2009, l-a primit şi l-a însoţit pe papa Ratzinger în călătoria sa apostolică în Camerun.

După ce a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Douala, la 17 noiembrie 2009, s-a retras la o viaţă de rugăciune, conform stilului său umil şi sobru, făcând pelerinaje, participând la întâlniri spirituale şi mai ales însoţind viaţa socială a poporului său, cu o atenţie deosebită faţă de problema dreptăţii, reconcilierii şi păcii.

Pentru această mărturie a sa, în 2008 a primit premiul "Cardinal von Galen" din partea organizaţiei Human Life International, pentru lunga sa acţiune pastorală în favoarea familiei şi pentru respectarea drepturilor şi a democraţiei. În 2011 a primit premiul "Integrity Award" din partea organizaţiei Transparency International cu această motivaţie: "Într-o ţară în care încrederea în guvern şi legi au fost erodate de corupţie, cardinalul Tumi a devenit un far de integritate timp de peste trei decenii". În afară de asta, în iulie 2019, a primit premiul "Nelson Mandela" pentru că a promovat pacea după începutul crizei în nordul şi în sud-vestul ţării. Fără teamă de a denunţa întârzieri, greşeli şi violenţe.

Viziunea socială şi politică pentru ţara sa este conţinută şi în cartea My Faith: A Cameroon to be renewed (2015, Kindle Edition). "Noul Camerun pe care-l visez - a avut el să scrie - este un Camerun care are nevoie de convertire şi profundă transformare. Ar trebui să fie o ţară cu noi moduri de a acţiona, o ţară care ar trebui să fie contrariul a ceea ce era ieri. Cred că schimbarea politică ar putea avea loc în Camerun, ca şi în alte ţări, fără război civil. Totul depinde de voinţa omului, mai ales de voinţa celor care guvernează, de autoritatea supremă a ţării. Cred că bunăstarea fiecărui camerunez, legată cu o bunăstare comună, este condiţia socială care permite fiecărui cetăţean să ajungă la perfecţiune".

În 2017 a apărut cartea-interviu a lui Sylvestre Ndoumou L'effort camerounais: Cardinal Christian Tumi: libres propos d'un visionnaire (Éditions Veritas).

În sfârşit, în Curia Romană a fost membru al Congregaţiilor pentru Evanghelizarea Popoarelor, pentru Educaţia Catolică, precum şi al Consiliilor Pontifical al Culturii şi "Cor Unum".

(După L'Osservatore Romano, 3 aprilie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 968.