Predicatorul Casei Pontificale explică tema meditaţiilor pentru papa şi Curia Romană

Pentru a vorbi despre Isus

de Nicola Gori

Se vorbeşte mult despre Biserică, mai ales despre defectele membrilor săi, şi mai puţin despre Isus. A pornit de la această consideraţie cardinalul Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în pregătirea reflecţiilor de Postul Mare din acest an. De fapt, a-l pune în centru pe Cristos este ceea ce propune cardinalul de la fraţii capucini în predicile pentru papa şi pentru Curia Romană care începând din 26 februarie 2021, se vor ţine în Vatican timp de patru vineri până la 26 martie. Într-un timp încă marcat de pandemie, ca în experienţa precedentă din Adventul 2020, pentru cardinalii, episcopii şi prelaţii din familia pontificală, angajaţii din Vatican şi din Vicariatul de Roma, superiorii generali sau procuratorii ordinelor călugăreşti care fac parte din Capela Pontificală întâlnirea este la ora 9.00 în Aula "Paul al VI-lea". Tema întâlnirilor "«Voi cine spuneţi că sunt eu?» (Mt 16,15): dogma cristologică, izvor de lumină şi de inspiraţie". Predicatorul vorbeşte despre asta în acest interviu la "L'Osservatore Romano".

Pentru ce alegerea acestei teme?

Este datorată ascultării câtorva cuvinte ale Papei Francisc. M-au impresionat puternic acelea rostite de el la audienţa generală din 25 noiembrie 2020. Spunea el, şi se înţelegea din ton că acest lucru îl atingea profund: "Găsim aici [în Faptele Apostolilor 2,42] patru caracteristici esenţiale ale vieţii ecleziale: ascultarea învăţăturii apostolilor, prima; a doua, păstrarea comuniunii reciproce; a treia, frângerea pâinii şi, a patra, rugăciunea. Ele ne amintesc că existenţa Bisericii are sens dacă rămâne puternic unită cu Cristos... Tot ceea ce în Biserică creşte în afara acestor «coordonate» este lipsit de temelii". Cele patru coordonate ale Bisericii, aşa cum se vede, se reduc în cuvintele papei la unul singur: a rămâne ancorată în Cristos. Este cunoscută maxima de a trăi etsi Deus non daretur, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Este o maximă discutabilă şi de fapt foarte discutată şi pe bună dreptate contestată. Însă există şi un alt pericol care nu este mai mic şi este de a trăi etsi Christus non daretur, ca şi cum Cristos n-ar exista. Este ideea de bază cu care lumea şi mijloacele sale de comunicare vorbesc tot timpul despre Biserică. Interesează istoria ei (aproape mereu cea negativă, nu cea a sfinţeniei), organizarea, punctul de vedere asupra problemelor momentului, faptele şi bârfele din interiorul ei... Cu greu este numită o dată persoana lui Isus. Amintim ideea, promovată un scurt timp şi în Italia, a unei posibile alianţe între cei care cred şi cei care nu cred, bazată pe valorile civile şi etice comune, pe rădăcinile creştine ale culturii noastre şi aşa mai departe. Cu alte cuvinte, o înţelegere care nu este bazată pe ceea ce s-a întâmplat în lume cu venirea lui Cristos, ci pe ceea ce s-a întâmplat după aceea, după el. Toate acestea au făcut să se nască în mine dorinţa de a dedica meditaţiile din Postul Mare persoanei lui Isus Cristos. Este adevărat, despre Isus se vorbeşte încontinuu printre cei care cred, în cadrul Bisericii, însă se face asta împreună cu atâtea alte lucruri. M-am gândit că ar fi util, o dată, să vorbim numai despre el, ca şi cum ar exista numai el şi ar merita să ne ocupăm numai de el (care, până la urmă, este adevărul!].

Ce spaţiu va avea în meditaţii situaţia actuală a pandemiei?

Aproape niciunul! Despre pandemie am vorbit la cald în discursul ţinut în "Sfântul Petru" în Vinerea Sfântă din 2020. În el încercam să arăt cum să citim cu ochi de credinţă acest eveniment teribil, ce ne spune el despre Dumnezeu şi despre noi. După aceea, în predicile din Adventul trecut (sub titlul luat din psalm: "Învaţă-ne să numărăm zilele noastre şi vom ajunge la înţelepciunea inimii") am încercat să reflectez asupra câtorva teme pe care pandemia ne-a constrâns să le scoate din uitare: moartea, viaţa veşnică şi mai ales asigurarea că, întrupându-se, Dumnezeu a urcat în însăşi barca noastră, care de aceea nu se poate scufunda. În Postul Mare, tocmai pentru a respecta intenţia de a vorbi o dată numai despre Isus, m-am gândit să las la o parte tema pandemiei, asupra căreia, de altfel, ar fi prezumţie să vreau să adaug alte cuvinte la tot ceea ce Sfântul Părinte, se poate spune că în fiecare zi, dăruieşte cu privire la ea nouă credincioşilor şi lumii.

Ce înseamnă în mod esenţial Postul Mare pentru creştini?

Aş spune, în substanţă, ceea ce a însemnat el pentru Isus! Isus s-a retras în pustiu pentru a posti, desigur, însă nu numai şi nu îndeosebi pentru asta. S-a retras pentru a se ruga, pentru a se sintoniza perfect, şi ca om, cu voinţa Tatălui şi a se pregăti s-o realizeze perfect în activitatea publică pe care urma s-o înceapă. Şi pentru noi, Postul Mare ar trebui să fie înainte de toate un timp în care să ne gândim un pic mai mult la Dumnezeu, să ascultăm cuvântul său, să ne distanţăm un pic de preocupările zilnice care riscă să ne facă să uităm de ce suntem în lume. Sunt lucruri pe care cu alte cuvinte ni le-a amintit Papa Francisc în mesajul său pentru Postul Mare, centrat în întregime pe modul de a cultiva acest timp cele trei virtuţi teologale ale credinţei, speranţei şi carităţii.

(După L'Osservatore Romano, 25 februarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 623.