Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Acțiunea Catolică: Adulți curajoși în furtuna vieții

Sâmbătă, 20 februarie 2021, a avut loc pe platforma Zoom o activitate formativă organizată de echipa diecezană a sectorului adulți din Acțiunea Catolică "Sfântul Iosif". Tema activității a fost "Curajul în furtună", însoțită de motoul "Toate le pot în cel care mă întărește" (Fil 4,13).

Au participat responsabili și membri ai sectorului adulți din zonele: Roman, Iași și Bacău, alături de asistenți spirituali ai Acțiunii Catolice, avându-l ca invitat de onoare pe Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop de Iași.

Programul a început la ora 15.00 cu rugăciunea "Coronița Divinei milostiviri", urmată de salutul organizatorilor, al asistenților spirituali și al parohiilor prezente.

Momentul formativ "Curajul în furtună", susținut de pr. Francisc Fărcășel, asistent spiritual al Acțiunii Catolice - sector adulți, a avut în centru fragmentul "Liniștirea furtunii" din Evanghelia după Sfântul Marcu (Mc 4,35-41) și a subliniat ideea că orice criză puternică ne cere o credință puternică. Viața este o călătorie pe mare, dar oricând se poate isca furtuna, așa cum am fost cuprinși pe neașteptate de "furtuna covid" care a provocat o sumedenie de temeri, însă, din experiența apostolilor și a diferitelor personaje biblice (Noe, Iona), cu cât crește încrederea în Dumnezeu, se va micșora frica. Isus Cristos a liniștit marea și vântul, iar întrebarea adresată ucenicilor săi ne este adresată astăzi și nouă: "De ce sunteți fricoși? Încă nu aveți credință?". Dumnezeu este în barca vieții noastre, în barca Acțiunii Catolice, în barca întregii Biserici. Ne încredem în el și îl invocăm în nevoile noastre? Să mărturisim cu viața noastră iubirea și milostivirea lui Dumnezeu care în "furtună" este aproape de noi.

În partea a doua a momentului formativ, adulții au fost puși în situația de a se identifica cu personaje sau elemente prezente în fragmentul biblic aprofundat. Părintele Francisc a oferit exemplul pernei care, primind capul lui Isus pentru a se odihni pe ea, este asigurată de prezența lui. Unii adulți s-au identificat cu barca, cea care înaintează după dorința navigatorului și vrea să primească mai multe persoane pentru a le conduce spre liman; alții s-au regăsit în apostoli, aproape de Isus, să îl slujească și să îi ceară ajutorul în momentele mai grele; marea și valurile care se domolesc la cuvântul lui Isus, dar și o vâslă pentru a ajuta la înaintarea bărcii. Părintele Iosif Dămătăr s-a identificat cu pânza de pe catarg care, împinsă de vânt, contribuie la înaintarea bărcii în larg. Preafințitul Iosif Păuleț s-a regăsit în Isus datorită rolului pe care îl are în barca diecezei și a misiunii deloc ușoare de a atenționa când situația o cere, subliniind importanța de a ne afla împreună în aceeași barcă și de a înainta în aceeași direcție.

Părintele Felix Roca referindu-se la frica trăită de apostoli, a subliniat că aceasta ne face să conștientizăm pericolul, iar pentru neutralizarea ei trebuie să mergem pe drumul credinței și al încrederii în Cristos, să găsim forța de a ne apropia de Dumnezeu.

"Este bine că nu am rămas pe mal și am ales să fim în barcă cu Isus, asumându-ne astfel și furtunile" a mărturisit Maricica Andrici, vicepreședintele diecezan al sectorului adulți. Cristina Mare, președintele diecezan al Acțiunii Catolice, a subliniat că, chiar dacă suntem în barca cu Isus, nu suntem scutiți de pericole și furtuni, invitând întreaga asociație la deschidere, la "a traversa pe malul celălalt ieșind din granițele Acțiunii Catolice" pentru a veni în întâmpinarea celor aflați în nevoie.

Spre finalul activității, Adriana Ianuș, vicepreședinte național al sectorului adulți, a anunțat cu bucurie că venerabila Armida Barelli, persoană marcantă a Acțiunii Catolice din Italia, va fi ridicată la rangul de fericită, invitându-ne pe toți să slujim cu pasiune citând-o pe venerabila Armida Barelli: "Împărăția lui Dumnezeu trebuie să fie, pentru noi toți, pasiunea noastră și scopul tuturor eforturilor noastre".

Rugăciunea de încheiere încununată de binecuvântarea Preasfințitului Iosif Păuleț să ne întărească pe noi, membrii curajoși ai Acțiunii Catolice, în îndeplinirea misiunii încredințate. Sfântul Iosif, patronul spiritual al Acțiunii Catolice din Dieceza de Iași, să mijlocească pentru fiecare dintre noi!

Bernadeta Moreanu


 

lecturi: 582.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat