Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carităţii creştine

Se vor împlini 70 de ani, duminică, 21 februarie 2021, de când a fost executat prin împuşcare la Penitenciarul Jilava părintele Dumitru Sandu Matei, după un proces care a avut loc la Bucureşti, între 19 şi 23 octombrie 1950.

Încă din copilărie, fiind elev al şcolii parohiale din Iaşi, l-am cunoscut pe părintele Dumitru Sandu-Matei, mai cu seamă după intrarea mea în seminar în toamna anului 1939. Părintele Matei era proaspăt hirotonit (la 24 iunie 1939) şi activa în calitate de vicar parohial la Iaşi. Era un apostol de o rară perspicacitate, energie şi trăire preoţească. Îndată după intrarea României în al Doilea Război Mondial, episcopul Mihai Robu, cunoscând bine pe acest tânăr preot, i-a încredinţat lui şi altor doi preoţi din dieceză asistenţa spirituală a soldaţilor catolici combatanţi. S-a achitat cu foarte multă pricepere timp de doi ani în această grea misiune, după care s-a întors la slujirea de la parohia Iaşi, având ca obiective principale ale activităţii sale grija săracilor, a bolnavilor şi răniţilor din spitale, precum şi apostolatul în rândul tineretului catolic şi nu numai. Era arhicunoscut în Iaşi sub denumirea de "Părintele Matei". Titlul cel mai obişnuit care i se dădea era părintele tuturor săracilor. Era în stare, cum spuneau ceilalţi preoţi de la episcopie şi de la parohia din Iaşi, "să pună la mezat toate bunurile acestor instituţii în favorul săracilor". După încetarea acţiunilor beligerante în 1945, întreaga ţară era în dificultate atât din cauza distrugerilor din timpul războiului, a suportării regimului de ocupaţie sovietică, precum şi, în 1946-1947, a foametei generalizate în Moldova în urma celor doi ani consecutivi de secetă cumplită. Acelaşi părinte Matei a fost considerat de către episcopul Marcu Glaser, la acea vreme administrator apostolic al Diecezei de Iaşi, omul potrivit pentru a lua în primire colectele masive de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte trimise cu vapoarele de către episcopatul catolic american în portul Constanţa. De acolo, aceste bunuri părintele Matei le dirija la cantinele din anumite centre din Moldova atât pentru catolici, cât şi pentru necatolici. Acest lucru a făcut ca preotul Matei să fie binecunoscut de către autorităţile statale în perioada aceea destul de confuză după încheierea armistiţiului de la 23 august 1944, iar mai apoi după încheierea tratatelor de pace din februarie 1947.

Insistenţa Moscovei de a controla cât mai îndeaproape legăturile ţării noastre cu Occidentul a făcut ca România să treacă de la monarhie prin îndepărtarea regelui Mihai la statutul de aşa-numită republică populară. Regimul nou instaurat comunist ateu, de strictă supuşenie faţă de sovietici, s-a resimţit prin totalitarismul şi teroarea crescândă imprimată în rândul cetăţenilor din cauza reformelor dure multilaterale săvârşite. Un obiectiv deosebit pentru supraveghere foarte susţinută era, cum se putea aştepta oricine, Biserica, în cazul nostru Biserica Romano-catolică şi Greco-Catolică.

Părintele Matei, care se bucura de o stimă şi apreciere cu totul aparte mai cu seamă în Iaşi, a fost pus în urmărire foarte strictă fiind considerat ca un organizator al rezistenţei anticomuniste, îndeosebi în rândul tineretului. Conştient de această situaţie, părintele Matei a adoptat aşa-zisa etică a fugarului. Nu stătea mult într-un loc... În această situaţie mi-a fost dat să-l văd la Parohia Romano-Catolică Dărmăneşti, Valea Uzului, judeţul Bacău, în luna august 1949, când venise să-l vadă pe colegul lui, preotul Wilhelm Klein, parohul acestei comunităţi, în care mă aflam deja de un an. Având în vedere situaţia deosebit de critică a clerului catolic din dieceza noastră, tracasaţi permanent de către organele securităţii, preotul Klein a dispărut de la parohie cu o săptămână înainte de venirea părintelui Matei acolo. Era seară înaintată şi, deşi îi propusesem să rămână peste noapte la parohie, nu a acceptat această propunere. Ba mai mult, cunoscându-mă bine ca seminarist, la plecare, mi-a spus cumva parcă "cu limbă de moarte" următoarele: "Ne aflăm cu toţii, preoţi, seminarişti, enoriaşi, într-o perioadă de grele încercări. Pentru tine, personal, e momentul să dai dovadă de preţuirea vocaţiei tale preoţeşti de care nu te poţi îndoi nicio clipă. De felul cum vei răzbate în aceste vremuri depind atât realizarea idealului, precum şi mântuirea sufletului tău propriu".

De abia după un an şi jumătate am aflat ocazional de la o rudă de-a sa din satul Sărata - Bacău că părintele Matei a fost arestat la Bucureşti, pus într-un grup aşa-zis de conspiratori împotriva ordinii de stat comuniste, judecat la Tribunalul Militar Bucureşti şi condamnat împreună cu un alt membru al grupului la pedeapsa capitală. Cererea de comutare a pedepsei a fost respinsă. Astfel că în dimineaţa zilei de 21 februarie 1951, la ora 6,30 a avut loc execuţia prin împuşcare în închisoarea de la Jilava. Cum era obiceiul inspirat de KGB-ul sovietic, executaţii erau aruncaţi în groapa comună. Toate insistenţele făcute îndeosebi după 1990 pentru aflarea unor detalii de la direcţiunea închisorii nu au fost luate în consideraţie. La 21 februarie 2001, atât în catedrala catolică din Iaşi, cât şi în biserica din localitatea natală Sărata au avut loc servicii religioase de pomenire a eroului preot Dumitru Sandu-Matei. Acelaşi lucru îl celebrăm şi duminică, 21 februarie 2021.

Bucurându-se de o stimă şi veneraţie deosebită, ar fi o dorinţă pioasă introducerea cauzei de beatificare a acestui preot apostol exemplar al carităţii creştine şi al demnităţii civice pe care le-a ilustrat cu prisosinţă.

Pr. Anton Despinescu

* * *

TVR2, "Memorialul durerii": Pr. Dumitru Sandu Matei (11 mai 2019)

* * *

Din arhiva ercis.ro:

In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei

Comemorare (Din revista "Lumina creştinului", nr. 3/2001)

lecturi: 2273.