Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Colocviu cu iezuitul Frédéric Fornos, director internațional

O arcă pentru a ne salva

de Nicola Gori

Rugăciunea cuprinde toate necesitățile omului și le încredințează lui Dumnezeu. În acest "moment Noe" al istoriei, așa cum l-a definit Papa Francisc, Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei este în linia întâi pentru a susține eforturile zilnice pentru o lume mai bună. "Este «arca» ce ne poate salva", explică directorul internațional Frédéric Fornos, în acest interviu la "L'Osservatore Romano".

Pe care aspecte s-a concentrat atenția în întocmirea intențiilor pentru anul 2022?

Pregătirea este un timp de ascultare. Și ascultarea pornește de la ceea ce avem în jur. Noutatea timpului pe care-l trăim este această pandemie care ne interesează pe toți, independent de situația noastră socială și de țara noastră: de la Extremul Orient la Americi, trecând prin toată Asia, Europa și Africa. Mai mult ca oricând, așa cum spune Papa Francisc în Laudato si', devenim conștienți că "totul este conectat". Iată, această experiență comună a jucat desigur un rol în munca pregătitoare. Așa cum știți primim sugestii de la toate echipele ale Rețelei Mondiale de Rugăciune a Papei și de la diferite dicastere, congregații și de la alte servicii ale Sfântului Scaun. Propunem Sfântului Părinte tematicile primite: provocările care unesc diferite națiuni sau acelea mai importante pentru misiunea Bisericii în raport cu anul 2022. Odată primit materialul, Papa Francisc își ia un timp de rugăciune și de discernământ, înainte de a ne încredința intențiile sale pentru Biserică. Este relativ dacă sunt intenții "pentru evanghelizare" sau "universale", pentru că toate provocările omenirii se referă la misiunea Bisericii, deci la evanghelizarea lumii actuale. Pentru oameni ceea ce contează este să se roage, în comuniune cu atâția frați și surori din lume, pentru intențiile de rugăciune ale Bisericii universale: este o rugăciune comună care ne face să ieșim din globalizarea indiferenței și să trăim o misiune de compasiune față de lume.

Găsim referințe și la pandemia de Covid-19?

Așa cum spune Papa Francisc, "pandemia de Covid-19 este «momentul Noe» al nostru, cu condiția și când vom găsi Arca legăturilor care ne unesc, a carității, a apartenenței comune" (Să visăm din nou, așa cum i-a spus Papa Francisc lui Austen Ivereigh). Așadar cred că aceste intenții de rugăciune trebuie să fie coborâte în acest context de criză. O criză, așa cum a spus papa în catehezele sale intitulate A vindeca lumea, este o ocazie pentru a construi ceva diferit, pentru "a ajuta familia umană să vindece această lume care suferă de boli grave". Toate acestea, așa cum spuneam, sunt prezente și în intențiile din 2022, deși sperând că - de acum până atunci - omenirea va fi făcut disponibil vaccinul pentru toți. Așadar, papa ne invită să ne rugăm pentru personalul sanitar în asistarea persoanelor bolnave și a bătrânilor, mai ales în țările mai sărace, pentru ca să fie susținut de guvernele și de comunitățile locale. Nu știm ce anume vom trăi în 2022, însă ceea ce e clar este că sănătatea va rămâne un bun esențial și oricum va trebui să ne îngrijim de persoanele mai vulnerabile, de bolnavi, de bătrâni.

Legată de asta este și invitația Papei Francisc de a ne ruga și de a mulțumi pentru misiunea atâtor călugărițe și consacrate: adesea sunt în linia întâi, alături de cei mai săraci și fragili, iar misiunea lor este cu atât mai prețioasă într-o societate aflată în criză. De câte ori sunt subevaluate ca femei și persoane consacrate și uneori slujirea lor se transformă în servitute? Papa le poartă în inima sa și în rugăciune. După aceea este toată acea bucată de omenire care, la diferite latitudini, a simțit acest moment dificil și la nivel economic. Papa Francisc poartă în inimă, de exemplu, pe întreprinzătorii mici și mijlocii loviți dur de criza economică și socială și ne invită să ne rugăm pentru ei, precum și pentru organizațiile de voluntariat care - cu atât mai mult într-un moment ca acesta, în care statele s-au aflat în fața unor urgențe neprevăzute - s-au străduit în slujba binelui comun. Însă există și alte pandemii, mai subtile. Ca aceea a indiferenței, care se referă adesea la copiii "care trăiesc pe stradă, victimele războaielor, orfanii": papa se roagă pentru ei, pentru ca să poată avea acces la educație și să poată redescoperi afectul unei familii.

Au fost incluse priorități?

Desigur există trei intenții de rugăciune care se evidențiază, ca un triptic, în jurul Zilei Mondiale a Familiilor, care va avea loc la Roma în iunie 2022: pentru credința tinerilor, pentru familii, pentru bătrâni. Ca și cum în timpul acestui moment de criză, papa - care în 2021 ne-a pus fraternitatea ca busolă - ne-ar invita la o alianță între generații, mai ales între cei mai tineri și cei mai bătrâni, adesea respinși, pentru ca această punte să deschidă o speranță pentru viitor. Într-un articol din "La Civiltà Cattolica" (nr. 4093), iezuitul Jean-Pierre Sonnet ne amintește că "încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc a apărut ca acela care invoca o nouă înțelegere între generații, îndeosebi între bunici și nepoți". Este adevărat, și nu este o întâmplare, că Papei Francisc îi place să-l amintească adesea pe profetul Ioel: "După aceea, voi revărsa Duhul meu peste orice făptură: vor profeți fiii voștri și fiicele voastre, bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni" (Il 3,1; cf. Fap 2,17). Îndeosebi bătrânilor va fi dedicată intenția de rugăciune a papei pentru iulie 2022: aceeași lună în care se celebrează Ziua Mondială a Bunicilor și a Bătrânilor anunțată chiar în aceste ultime zile de Sfântul Părinte.

Care sunt principalele provocări la care trebuie să se răspundă în viitorul apropiat?

Pentru a ieși din această criză mondială, Papa Francisc ne-a dat cu enciclica Fratelli tutti o busolă: fraternitatea umană, un drum de compasiune față de lume. Religiile pot să dea un aport prețios fraternității. Nu este un drum ușor, însă - așa cum spune Papa Francisc - "ori suntem frați, ori se prăbușește totul. Fraternitatea este noua frontieră a omenirii pe care trebuie să construim; este provocarea secolului nostru" (@Pontifex, 4 februarie). Pentru aceasta, este important să se recunoască ceea ce rănește fraternitatea, pentru a putea vindeca. De exemplu, să ne gândim la intenția din ianuarie 2022: "Pentru ca toate persoanele care îndură discriminări și persecuții religioase să găsească în societățile în care trăiesc recunoașterea propriilor drepturi și a demnității care se naște din faptul de a fi frați".

Într-o situație de criză cum este a noastră există mereu riscul de a voi să ne salvăm singuri, fără ceilalți, și de a-i considera ca un pericol, sau de a lăsa ca frica să condiționeze alegerile noastre sau de a nu voi să dialogăm nici să căutăm un drum comun. În timpul în care trăim "este important să visăm împreună [...] ca o unică umanitate [...] ca fii ai acestui pământ care ne găzduiește pe noi toți, pe fiecare cu bogăția credinței sale sau a convingerilor sale, pe fiecare cu propriul glas, cu toții frați!" (Fratelli tutti, 8). Însă societatea de astăzi ne propune și alte provocări, care merită răspunsuri creștine. Unele sunt provocări mereu noi, ca acelea puse de bioetică: Papa Francisc ne invită să promovăm "apărarea vieții cu rugăciunea și cu acțiunea socială". Altele sunt vechi de secole, însă mereu actuale: cum este pedeapsa cu moartea, din păcate încă practicată astăzi în multe țări. Papa Francisc ne invită să ne rugăm pentru abolirea sa, urmând de altfel ceea ce deja a reafirmat în Fratelli tutti și este precizat în Catehismul Bisericii Catolice: "Biserica se angajează cu determinare să propună ca să fie abolită în toată lumea". Iată, în 2022 o întreagă lună de rugăciune va fi consacrată acestei provocări. Cu toate aceste provocări pentru omenire, în acest "moment Noe" pe care-l trăim, este necesară mai mult ca oricând reforma Bisericii, adică un proces de convertire spirituală. Și în luna octombrie 2022, când va avea loc următorul Sinod al Episcopilor, Sfântul Părinte ne invită să ne rugăm pentru o Biserică deschisă tuturor: "Pentru ca Biserica, fidelă față de evanghelie și curajoasă în vestire, să fie un loc de solidaritate, de fraternitate și de primire, trăind tot mai mult sinodalitatea".

Rețeaua Mondială de Rugăciune încă se reînnoiește și adaugă noi proiecte?

Procesul de refondare instituțională, deși în multe locuri din lume este încă în desfășurare, este practic terminat astăzi. Este un lung proces de convertire. Nu depinde nici de noi, nici de eforturile noastre, nici de tehnologiile de comunicare sau de proiectele creative pe care le-am început totuși (Il video del Papa, Click to pray, Il Cammino del cuore etc.) și le ducem înainte cu pasiune. Nu depinde nici de noile limbaje, nici de noile rețele structurale pe care le-am organizat pentru întruparea acestei misiuni în lumea actuală. Această refondare depinde numai de Domnul. Ceea ce depinde de noi este demararea de procese capabile să genereze noi dinamici și de a ajuta la intrarea într-o nouă înțelegere a misiunii noastre de compasiune față de lume, adică a unirii noastre cu Inima lui Cristos, devenind în fiecare zi tot mai docili față de Duhul său. Acesta este cel mai dificil lucru, este un har pe care trebuie să-l cerem și să ne dispunem să-l primim, pentru că adesea ne este greu să primim noutatea lui Dumnezeu, însă el continuă să acționeze, astăzi ca și ieri.

(După L'Osservatore Romano, 6 februarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 356.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat