Venerarea textului sacru

de Mario Lessi Ariosto

Aşa cum se citeşte la nr. 3 din scrisoarea apostolică Aperuit illis (30 septembrie 2019), Papa Francisc a stabilit că a treia duminică din timpul de peste an "să fie dedicată celebrării, reflecţiei şi răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu". Invitând comunităţile să găsească modul de a trăi această duminică în mod solemn, între celelalte indicaţii, în acelaşi număr se spune că "va fi important ca în celebrarea euharistică să se poată întrona textul sacru, aşa încât să facă evidentă pentru adunare valoarea normativă pe care o posedă Cuvântul lui Dumnezeu". "Textul sacru" corespunde Sfintei Scripturi conţinute în diferitele cărţi care compun Biblia, la care papa face referinţă în acelaşi paragraf, sugerând parohilor să găsească forme şi pentru a înmâna Biblia în această duminică.

Verbul a întrona presupune existenţa unui loc vizibil pentru comunitatea unde "textul sacru" este expus. Despre o asemenea folosire se vorbeşte în Caerimoniale Episcoporum (nr. 1172 şi 1174) cu ocazia conciliilor şi a sinoadelor: la celebrarea Liturghiei sau a unei ore din Oficiul divin sau şi la o celebrare a Cuvântului lui Dumnezeu, "cartea Evangheliilor să fie pusă pe un tron corespunzător în mijlocul prezbiteriului". Această modalitate transmisă de-a lungul secolelor în concilii a fost preluată şi la Conciliul al II-lea din Vatican. Cel care a putut să vadă personal, şi-l va aminti pe Sfântul Paul al VI-lea care, în sesiunile conciliare prezidate personal de el, în timpul cântării Crezului, înainta solemn purtând evangheliarul sprijinit de frunte, pe a-l semnifica pe Cel care cu Evanghelia sa luminează minţile tuturor şi drumul care trebuie parcurs împreună.

Pare că se poate spune că papa a voit să indice, şi în acest mod, atenţia care trebuie dată valorii normative a Sfintei Scripturi, având convingerea că credinţa creştină nu este o "religie a Cărţii" (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 108), aşa cum explică bine în Aperuit illis, la nr. 11: "Înainte de a deveni un text scris, Sfânta Scriptură a fost transmisă oral şi menţinută vie de credinţa unui popor care o recunoştea ca istoria sa şi principiu de identitate în mijlocul atâtor alte popoare. De aceea, credinţa biblică se întemeiază pe Cuvântul viu, nu pe o carte". Este vorba deci de Cuvântul lui Dumnezeu care se face "trup" şi de Cuvântul lui Dumnezeu care se face "carte" aşa cum afirma Sfântul Ambroziu (Ep 52, 7: CSEL 54, 426), de "Scriptura divină care constituie o singură carte şi această singură carte este Cristos, vorbeşte despre Cristos şi are în Cristos împlinirea sa" aşa cum aminteşte Ugo de San Vittore (De arca Noe, 2, 8: PL 176, 642 C-D).

În acest sens papa indică o formă de venerare a textului sacru în linia constantă a Bisericii care a venerat mereu Scripturile divine, aşa cum venerează însuşi Trupul Domnului, continuând să ofere credincioşilor Pâinea vieţii luată de la masa Cuvântului lui Dumnezeu şi a Trupului lui Cristos (cf. Catehismul Bisericii Catolice, nr. 103, care preia din Dei Verbum, 21). Conform unei afirmaţii patristice, "Sfânta Scriptură este scrisă mai întâi în inima Bisericii decât pe instrumente materiale" (Catehismul, nr. 113).

Despre evangheliar, care conţine pericopele din Evanghelie care se ascultă la Liturghie în decursul anului liturgic, precum şi despre ritualul care însoţeşte folosirea sa, vorbeşte Institutio generalis Missalis Romani, sfătuind ca să fie purtat de diacon sau de lector în procesiunea de la intrare, să fie pus pe altar, de pe care va fi luat pentru proclamarea Evangheliei de la amvon (cf. nr. 117; 119; 120; 122; 133; 172; 173; 175; 194-195; 306). Deşi Praenotanda de la Ordo lectionum Missae subliniază oportunitatea ca în catedrale sau cel puţin în parohiile şi bisericile mai mari şi mai frecventat să fie un evangheliar ornat în mod splendid, distinct de cealaltă carte a lecturilor, Lecţionarul, din păcate nu este aşa de frecvent să existe unul la dispoziţie şi este de dorit ca instituirea Duminicii Bibliei să ducă la reflecţie asupra acestei lipse. Nota despre Duminica Bibliei publicată la 17 decembrie 2020 de Congregaţia pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor face referinţă explicită la evangheliar şi la indicaţiile conţinute în documentele citate mai sus.

Evangheliarul purtat în procesiune la altar şi de la altar la amvon scoate în evidenţă funcţia de "culme" pe care o ocupă proclamarea Evangheliei, obţinând astfel ajungerea la un dublu obiectiv. Primul se află în sublinierea centralităţii lui Cristos, al doilea în indicarea cheii de interpretare a tuturor Scripturilor, în mod deosebit a Vechiului Testament.

Evanghelia face mai perceptibilă eficacitatea prezenţei lui Cristos în cuvântul proclamat liturgic, "de vreme ce El este cel care vorbeşte atunci când în Biserică se citesc Sfintele Scripturi" (Sacrosanctum Concilium, nr. 7 şi cf. nr. 33). Dacă Isus Cristos este centru şi plinătate a Sfintei Scripturi şi a celebrărilor liturgice (cf. Ordo lectionum Missae, Praenotanda, nr. 5), liturgia Cuvântului este pentru noi astăzi memorial continuu al modului cu care Domnul Isus "pornind de la prezentul evenimentului său îndeamnă să cercetăm toate Scripturile (cf. Lc 4,16-21; 24,25-35.44-49)" (Ordo lectionum Missae, Praenotanda, nr. 3) şi realizare a deschiderii la sensul Scripturilor pe care El l-a oferit, după înviere, discipolilor săi. În acel moment Scripturile erau de fapt numai cele din Vechiul Testament, precum şi acelaşi sens se află la baza îndemnului paulin: "Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi este de folos pentru a învăţa, a dojeni, a îndrepta, a educa în dreptate" (2Tim 3,16).

Când Biserica este adunată pentru a cerceta "în toate Scripturile ceea ce se referă" la Cristos (cf. Lc 24,27), El este prezent cu Duhul său de adevăr, Mângâietorul, pentru ca luând de la însuşi Domnul Isus (cf. In 16,14) să poată învăţa, aminti, conduce (cf. In 14,26; 16,13). În mod deosebit va deveni astfel mai asimilabil că "în Vechiul Testament este adumbrit Noul, iar în Noul se dezvăluie Vechiul" (Ordo lectionum Missae, Praenotanda, nr. 5).

(După L'Osservatore Romano, 23 ianuarie 2021)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 741.