Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Condoleanțe transmise de PS Petru Gherghel, după decesul episcopului Florentin Crihălmeanu

PS Petru Gherghel, pe pagina personală de Facebook, a adresat un mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a PS Florentin Crihălmeanu, episcop greco-catolic de Cluj-Gherla: "o mare durere și o mare pierdere: un prieten al nostru, al tuturor". PS Florentin Crihălmeanu a trecut la Domnul marți, 12 ianuarie 2021, la Cluj-Napoca, la vârsta de 61 de ani.

Redăm textul integral:

"Dragi prieteni, dragi frați și surori în Cristos,

o mare durere și o mare pierdere: PS Florentin, un prieten al nostru, al tuturor, a fost chemat în ceruri, în casa Părintelui Veșnic!

Suntem îndurerați, dar și mângâiați, căci noi știm și suntem siguri că el nu ne-a părăsit, ci și-a mutat locuința, primind una veșnică și netrecătoare, lângă Tronul ceresc, casa Tatălui veșnic. L-am pierdut pentru un timp, dar știm că, în credința noastră, îl vom reîntâlni în ceruri, în bucurie veșnică. Și mai știm că el, cu iubirea și prietenia lui, ne va recomanda milostivirii divine și se va ruga pentru noi, ca și noi să ne bucurăm odată de vederea și iubirea Tatălui veșnic. L-am pierdut pentru pământ, dar îl avem prieten și mijlocitor în ceruri.

Transmit tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit condoleanțe sincere și asigurarea îmbrățișării mele cu darul rugăciunilor către ceruri, pentru a avea mângâierea speranței că el nu a dispărut, ci doar și-a schimbat locuința cu una veșnic fericită. Preafericirii Sale, cardinalului Lucian, întregului cler al Eparhiei Clujului și Gherlei, tuturor celor care l-au cunoscut și iubit, întregii familii, tatălui și surorii sale Letiția, din Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj, îmbrățișarea noastră frățească și prietenească, din orașul în care a fost botezat și copilărit, Iași. Tuturor care erau aproape de Preasfinția Sa, în munca apostolică și cea spirituală, un gând de curaj și mângâiere ca și surorilor care l-au iubit și îngrijit: el, Preasfințitul Florentin, s-a dus dintre noi pentru a fi în cer, între îngeri, lângă tronul ceresc, de unde să fie un frate și prieten al nostru, dar și mijlocitor pe lângă Isus, mântuitorul nostru, alături de Măicuța Sfântă, ca de acolo de sus să mijlocească pentru noi, cei ce ne luptăm pe pământ.

Să se odihnească în pace și să se bucure cu sfinții și îngerii din ceruri!

Requiescat in pace! Amen".

Mesajul este semnat "Petru, episcop emerit de Iași".

Ovidiu Bișog

* * *

A trecut la Domnul PS Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

Condoleanțe transmise de PS Iosif Păuleț cardinalului Lucian Mureșan, după decesul episcopului Florentin Crihălmeanu


 

lecturi: 697.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat