Papa Francisc: Angelus (10 ianuarie 2021)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi sărbătorim Botezul Domnului. L-am lăsat, în urmă cu câteva zile, pe Isus prunc vizitat de magi; astăzi îl găsim adult pe malurile Iordanului. Liturgia ne determină să facem un salt de circa treizeci de ani, treizeci de ani din care ştim un lucru: au fost ani de viaţă ascunsă, pe care Isus i-a petrecut în familie - câţiva, mai înainte, în Egipt, ca migrant pentru a fugi de persecuţia lui Irod, ceilalţi la Nazaret, învăţând meseria lui Iosif - în familie ascultând de părinţi, studiind şi lucrând. Impresionează că cea mai mare parte a timpului său pe pământ Domnul l-a petrecut aşa, fără a apare. Să ne gândim că, după evanghelii, au fost trei ani de predici, de minuni şi atâtea lucruri. Trei. Şi ceilalţi, toţi ceilalţi, de viaţă ascunsă în familie. Este un mesaj frumos pentru noi: ne dezvăluie măreţia cotidianului, importanţa în ochii lui Dumnezeu a fiecărui gest şi moment al vieţii, chiar şi cel mai simplu, chiar şi cel mai ascuns.

După aceşti treizeci de ani de viaţă ascunsă începe viaţa publică a lui Isus. Şi începe chiar cu botezul la râul Iordan. Însă Isus este Dumnezeu, pentru ce Isus merge să fie botezat? Botezul lui Ioan consta într-un rit penitenţial, era semn al voinţei de convertire, de a fi mai buni, cerând iertarea propriilor păcate. Desigur, Isus nu avea nevoia de asta. De fapt, Ioan Botezătorul încearcă să se opună, însă Isus insistă. De ce? Pentru că vrea să fie cu păcătoşii: pentru aceasta se aşază la rând cu ei şi face acelaşi gest al lor. Face asta cu atitudinea poporului, cu atitudinea lor a oamenilor care, aşa cum spune un imn liturgic, se apropia "cu sufletul gol şi cu picioarele goale". Sufletul gol, adică fără a acoperi nimic, astfel, păcătos. Acesta este gestul pe care-l face Isus şi coboară în râu pentru a se cufunda în însăşi condiţia noastră. De fapt, botez înseamnă tocmai "cufundare". În prima zi a activităţii sale, Isus ne oferă astfel "manifestul său programatic". Ne spune că el nu ne mântuieşte de sus, cu o decizie suverană sau un act de putere, un decret, nu: el ne mântuieşte venind în întâmpinarea noastră şi luând asupra sa păcatele noastre. Iată cum Dumnezeu învinge răul din lume: înjosindu-se, luând asupra sa. Este şi modul în care noi putem să-i ridicăm pe alţii: nu judecând, nu intimând ce trebuie să facă, ci devenind aproapele, com-pătimind, împărtăşind iubirea lui Dumnezeu. Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi; el însuşi a spus asta lui Moise: "Gândiţi-vă: care popor are dumnezeii săi aşa de aproape aşa cum voi mă aveţi pe mine?". Apropierea este stilul lui Dumnezeu faţă de noi.

După acest gest de compasiune al lui Isus se întâmplă un lucru extraordinar: cerurile se deschide şi se dezvăluie în sfârşit Treimea. Duhul Sfânt coboară în formă de porumbel (cf. Mc 1,10) şi Tatăl îi spune lui Isus: "Tu eşti Fiul meu, cel iubit" (v. 11). Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea. Să nu uităm asta: Dumnezeu se manifestă atunci când apare milostivirea, pentru că aceea este faţa sa. Isus se face slujitor al păcătoşilor şi este proclamat Fiu; se apleacă asupra noastră şi Duhul Sfânt coboară asupra lui. Iubirea cheamă iubire. Este valabil şi pentru noi: în fiecare gest de slujire, în fiecare operă de milostivire pe care-l facem Dumnezeu se manifestă, Dumnezeu îşi îndreaptă privirea sa spre lume. Acest lucru este valabil pentru noi.

Însă, încă înainte ca să facem orice lucru, viaţa noastră este marcată de milostivirea care s-a îndreptat asupra noastră. Am fost mântuiţi gratuit. Mântuirea este gratis. Este gestul gratuit de milostivire al lui Dumnezeu faţă de noi. În mod sacramental acest lucru se face în ziua Botezului nostru; dar şi cei care nu sunt botezaţi primesc milostivirea lui Dumnezeu mereu, pentru că Dumnezeu este acolo, aşteaptă, aşteaptă ca să se deschidă uşile inimilor. Se apropie, îmi permit să spun, ne mângâie cu milostivirea sa.

Sfânta Fecioară Maria, pe care o rugăm acum, să ne ajute să păstrăm identitatea noastră, adică identitatea de a fi "milostiviţi", care stă la baza credinţei şi a vieţii.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Adresez un salut afectuos poporului din Statele Unite ale Americii, zdruncinat de asediul recent la Congres. Mă rog pentru cei care şi-au pierdut viaţa - cinci -, şi-au pierdut-o în acele momente dramatice. Reafirm că violenţa este autodistructivă mereu. Nimic nu se câştigă cu violenţa şi mult se pierde. Îndemn autorităţile statului şi întreaga populaţie să menţină un înalt simţ de responsabilitate, cu scopul de a însenina sufletele, de a promova reconcilierea naţională şi de a tutela valorile democratice înrădăcinate în societatea americană. Fecioara Neprihănită, patroană a Statelor Unite ale Americii, să ajute de a ţine vie cultura întâlnirii, cultura îngrijirii, drept cale pentru a construi împreună binele comun; şi să facă asta cu toţi cei care locuiesc în acea ţară.

Şi acum vă salut din inimă pe voi toţi, care sunteţi conectaţi prin media. Aşa cum ştiţi, din cauza pandemiei, astăzi n-am putut să celebrez Botezurile în Capela Sixtină, ca de obicei. Totuşi, doresc la fel să asigur rugăciunea mea pentru copii care erau înscrişi şi pentru părinţii, naşii şi naşele lor; şi o extind la toţi copiii care în această perioadă primesc Botezul, primesc identitatea creştină, primesc harul iertării, al răscumpărării. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi!

Şi mâine, iubiţi fraţi şi surori, încheindu-se Timpul Crăciunului, vom relua cu liturgia drumul Timpului de peste an. Să nu încetăm să invocăm lumina şi forţa Duhului Sfânt, pentru ca să ne ajute să trăim cu iubire lucrurile obişnuite şi astfel să le face extraordinare. Iubirea este cea care schimbă: lucrurile obişnuite par să continue să fie obişnuite, însă atunci când se fac cu iubire ele devin extraordinare. Dacă rămânem deschişi, docili, faţă de Duhul, el inspiră gândurile noastre şi acţiunile noastre de fiecare zi.

Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 625.