Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Decret pentru a acorda darul de indulgențe speciale cu ocazia Anului Sfântului Iosif, convocat de Papa Francisc pentru a celebra a 150-a aniversare a proclamării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii Universale (8 decembrie 2020)

Astăzi se împlinesc 150 de ani ai decretului Quemadmodum Deus, cu care Fericitul Pius al IX-lea, mișcat de circumstanțele grave și dureroase în care se afla o Biserică atacată de ostilitatea oamenilor, l-a declarat pe Sfântul Iosif Patron al Bisericii Catolice.

Cu scopul de a perpetua încredințarea întregii Biserici patronajului preaputernic al Păzitorului lui Isus, Papa Francisc a stabilit ca, de la data de astăzi, aniversare a decretului de proclamare precum și ziua sacră a Sfintei Fecioare Neprihănite și Soția preacuratului Iosif, până la 8 decembrie 2021, să fie celebrat un special An al Sfântului Iosif, în care fiecare credincios după exemplul său să poată întări zilnic propria viață de credință în împlinirea deplină a voinței lui Dumnezeu.

Astfel, toți credincioșii vor avea posibilitatea de a se angaja, cu rugăciuni și fapte bune, pentru a obține cu ajutorul Sfântului Iosif, capul Familiei cerești din Nazaret, întărire și eliberare din gravele suferințe umane și sociale care chinuiesc astăzi lumea contemporană.

Evlavia față de Păzitorul Răscumpărătorului s-a dezvoltat pe larg în decursul istoriei Bisericii, care nu numai că îi atribuie un cult dintre cele mai înalte după cel față de Născătoarea de Dumnezeu, soția sa, ci i-a conferit și multiple patronaje.

Magisteriul Bisericii continuă să descopere măreții vechi și noi în acest tezaur care este Sfântul Iosif, ca stăpânul casei din Evanghelia lui Matei „care scoate din tezaurul său lucruri noi și lucruri vechi” (Mt 13,52).

Pentru obținerea perfectă a scopului stabilit va folosi mult darul indulgențelor pe care Penitențiaria Apostolică, prin acest decret dat în conformitate cu voința Papei Francisc, le dăruiește cu generozitate în timpul Anului Sfântului Iosif.

Se acordă Indulgența plenară cu obișnuitele condiții (spovadă sacramentală, împărtășanie euharistică și rugăciune după intențiile Sfântului Părinte) credincioșilor care, cu sufletul dezlipit de orice păcat, vor participa la Anului Sfântului Iosif în ocaziile și cu modalitățile indicate de această Penitențiarie Apostolică.

  1. Sfântul Iosif, autentic om de credință, ne invită să redescoperim raportul filial cu Tatăl, să reînnoim fidelitatea față de rugăciune, să ne punem în ascultare și să corespundem cu discernământ profund voinței lui Dumnezeu. Se acordă Indulgența plenară celor care vor medita cel puțin 30 de minute rugăciunea Tatăl Nostru, sau vor lua parte la o reculegere spirituală de cel puțin o zi care să prevadă o meditație despre Sfântul Iosif.

  2. Evanghelia atribuie Sfântului Iosif apelativul de „om drept” (cf. Mt 1,19): el, păzitor al „secretului intim care se află chiar în adâncul inimii și al sufletului”[1], depozitar al misterului lui Dumnezeu și de aceea patron ideal al forului intern, ne stimulează să redescoperim valoarea tăcerii, a prudenței și a lealității în îndeplinirea propriilor îndatoriri. Virtutea dreptății practicate în manieră exemplară de Iosif este plină de adeziune la legea divină, care este lege de milostivire, „pentru că tocmai milostivirea lui Dumnezeu duce la împlinirea dreptății adevărate”[2]. Prin urmare, cei care, după exemplul Sfântului Iosif, vor face o faptă de milostenie trupească sau sufletească, vor putea obține la fel darul Indulgenței plenare.

  3. Aspectul principal al vocației lui Iosif a fost acela de a fi păzitor al Sfintei Familii de la Nazaret, soț al Sfintei Fecioare Maria și tată legal al lui Isus. Pentru ca toate familiile să fie stimulate să recreeze același climat de comuniune intimă, de iubire și de rugăciune care se trăia în Sfânta Familie, se acordă Indulgența plenară pentru recitarea Sfântului Rozariu în familii și între logodnici.

  4. Slujitorul lui Dumnezeu Pius al XII-lea la 1 mai 1955 instituia sărbătoarea Sfântul Iosif Muncitorul, „cu intenția ca să se recunoască de toți demnitatea muncii și ca aceasta să inspire viața socială și legile, întemeiate pe împărțirea egală a drepturilor și obligațiilor”[3]. Prin urmare va putea obține Indulgența plenară oricine va încredința zilnic propria activitate ocrotirii Sfântului Iosif și fiecare credincios care va invoca prin rugăciuni mijlocirea Meșteșugarului din Nazaret, pentru ca acela care este în căutarea unui loc de muncă să poată găsi o ocupație și locul de muncă al tuturor să fie mai demn.

  5. Fuga Sfintei Familii în Egipt „ne arată că Dumnezeu este acolo unde omul este în pericol, acolo unde omul suferă, acolo unde fuge, unde experimentează refuzul și abandonarea”[4]. Se acordă Indulgența plenară credincioșilor care vor recita Litaniile către Sfântul Iosif (pentru tradiția latină), sau Akathistos către Sfântul Iosif, în întregime sau măcar o parte a sa (pentru tradiția bizantină), sau vreo altă rugăciune către Sfântul Iosif, proprie celorlalte tradiții liturgice, în favoarea Bisericii persecutate ad intra și ad extra pentru alinarea tuturor creștinilor care îndură orice formă de persecuție.

Sfânta Tereza de Avila a recunoscut în Sfântul Iosif pe ocrotitorul pentru toate circumstanțele vieții: „Altor sfinți se pare că Dumnezeu le-a acordat să ne ajute în necesitatea aceasta sau cealaltă, în timp ce am experimentat că gloriosul Sfânt Iosif extinde patronajul său asupra tuturor”[5]. Mai recent, Sfântul Ioan Paul al II-lea a reafirmat că figura Sfântului Iosif dobândește „o actualitate reînnoită pentru Biserica din timpul nostru, în raport cu noul mileniu creștin”[6].

Pentru a reafirma universalitatea patronajului Sfântului Iosif asupra Bisericii, ca adaos la ocaziile menționate mai sus Penitențiaria Apostolică acordă Indulgența plenară credincioșilor care vor recita orice rugăciune aprobată legitim sau act de evlavie în cinstea Sfântului Iosif, de exemplu „La tine alergă, o, Sfinte Iosife”, în special în zilele de 19 martie și 1 mai, în sărbătoarea Sfintei Familii a lui Isus, Maria și Iosif, în duminica Sfântului Iosif (conform tradiției bizantine), în fiecare zi de 19 din fiecare lună și în fiecare miercuri, zi dedicată comemorării sfântului conform tradiției latine.

În actualul context de criză sanitară, darul Indulgenței plenare este extins îndeosebi la bătrâni, la bolnavi, la cei în agonie și la toți cei care din motive legitime nu pot să iasă din casă, care cu suflet dezlipit de orice păcat și cu intenția de a îndeplini, imediat ce va fi posibil, cele trei condiții obișnuite, în casa proprie sau acolo unde îi reține impedimentul, vor recita un act de evlavie în cinstea Sfântului Iosif, întărirea bolnavilor și patron al morții bune, oferind cu încredere lui Dumnezeu durerile și suferințele propriei vieți.

Pentru ca obținerea harului divin prin puterea cheilor să fie facilitată pastoral, această Penitențiarie roagă cu putere ca toți preoții înzestrați cu facultățile corespunzătoare să se ofere cu suflet disponibil și generos pentru celebrarea sacramentului Pocăinței și să administreze adesea bolnavilor Sfânta Împărtășanie.

Acest decret este valabil pentru Anul Sfântului Iosif, în pofida oricărei dispoziții contrare.

Dat la Roma, din sediul Penitențiariei Apostolice, 8 decembrie 2020.

Cardinal Mauro Piacenza
penitențiar major

Monsenior Krysztof Nykiel
regent

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

[1] Pius al XI-lea, Discurs cu ocazia proclamării trăirii eroice a virtuților din partea slujitoarei lui Dumnezeu Emilia de Vialar, în „L’Osservatore Romano”, anul LXXV, nr. 67, 20-21 martie 1935, 1.

[2] Francisc,Audiență generală (3 februarie 2016).

[3] Pius al XII-lea, Discurs cu ocazia solemnității Sfântului Iosif Muncitorul (1 mai 1955), în: Discorsi e Radio messaggi diSua Santità Pio XII, XVII, 71-76.

[4] Francisc, Angelus (29 decembrie 2013).

[5] Teresa d’Avila, Vita, VI, 6 (trad. it. in Ead., Tutte le opere, a cura din M. Bettetini, Milano 2018, 67).

[6] Ioan Paul al II-lea, Exortația apostolică Redemptoris Custos despre figura și misiunea Sfântului Iosif în viața lui Cristos și a Bisericii (15 august 1989), 32.


 

lecturi: 1940.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat