Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Nisiporești: Program spiritual zilnic și program propus pentru grupurile de pelerini la biserica parohială și la mormântul Fericitei Veronica Antal

Prin harul lui Dumnezeu, Biserica noastră catolică din România, la 22 septembrie 2018, a primit un mare semn și un mare dar divin în Fericita Veronica Antal, terțiară franciscană, beatificată și ridicată la cinstea altarelor, ca fecioară și martiră, prin autoritatea și grija apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc.

Ne dăm seama că toate acestea necesită recunoștința și responsabilitatea noastră față de Dumnezeu și Sfânta Biserică, față de poporul credincios și, nu în ultimul rând, față de Fericita Veronica.

Întru aceasta, propunem un program spiritual zilnic și un program pentru grupurile de pelerini adresat tuturor credincioșilor care vor veni, mișcați de harul lui Dumnezeu, să ceară harul și ajutorul său la mormântul și altarul Fericitei Veronica Antal din biserica parohială închinată Adormirii Maicii Domnului, din Nisiporești.

Dorim să îi ajutăm pe credincioșii și pelerinii care vor veni la Nisiporești să-l întâlnească pe Domnul prin sfintele sacramente, rugăciune și reculegere sufletească; să cunoască viața sfântă a Fericitei Veronica, să primească mesajul ei evanghelic și să guste bucuria prezenței și păcii lui Dumnezeu lângă mormântul și altarul ei.

Fericita Veronica are multe să ne transmită prin forța sfințeniei ei, sfințenie care înseamnă simplitatea vieții, trăirea credinței, cu seriozitate și responsabilitate, jertfă supremă din iubire pentru Cristos. Exemplul ei rămâne o provocare pentru societatea de azi, arătând că sfințenia este posibilă tuturor, acea sfințenie realizată din lucruri mici și simple făcute cu dăruire și cu iubire.

Biserica din Nisiporești este, în fiecare zi, larg deschisă pentru toți cei care îl caută pe Dumnezeu. Părinții franciscani de aici vă așteaptă cu drag și disponibilitate.

"Veniți pe urmele mele!..."

* * *

Pentru mai multe detalii:
Pr. Fabian Blaj, OFMConv.
tel. 0764/881024, 0233/781021
e-mail: fericitaveronica@yahoo.com

* * *

Program spiritual zilnic

  • Asistență spirituală

    • luni-sâmbătă: 9.30-12.00 / 15.00-17.00

    • duminică: 15.00-17.00

  • Sfânta Liturghie

    • luni-sâmbătă: 7.00 și 17.00

    • duminică: 9.00, 11.00, 16.00

    • ziua de miercuri este dedicată Fericitei Veronica Antal

  • Adorație euharistică

    • prima și a treia miercuri din lună: 16.15

    • duminică: 15.15

  • Sfântul Rozariu

    • luni-sâmbătă: 16.15

    • în a doua și a patra miercuri din lună, se recită la mormântul Fericitei Veronica Antal.

  • Calea Sfintei Cruci

    • în Postul Mare: miercuri, vineri, duminică

    • în orice timp al anului, pentru grupurile de pelerini

  • Liturgia Orelor:

    • Oficiul lecturilor și Laudele - miercuri: 7.30

* * *

Program pentru grupurile de pelerini

  • 9.30 - Primirea pelerinilor, vizita la mormânt

  • 10.00 - Adorație euharistică și posibilitate de spovadă

  • 11.00 - Sfânta Liturghie și venerarea relicvei Fericitei Veronica

  • 12.30 - Prânzul (la pachet)

  • 13.30 - Calea Sfintei Cruci sau rugăciunea Sfântului Rozariu

  • 14.30 - Ritualul binecuvântării pelerinilor, plecarea grupului

    Precizăm că acest program este orientativ

* * *

Fericită Veronica Antal,
roagă-te pentru noi!

Pr. Fabian Blaj, OFMConv.


 

lecturi: 6722.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat