Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: A șasea serie de exerciții spirituale pentru preoți

În perioada 19-23 octombrie 2020, preoții înscriși la exercițiile spirituale de la Luncani s-au bucurat de temele interesante propuse de părintele Cristinel Fodor.

Părintele predicator ne amintea: "Exercițiile spirituale anuale pot oferi ocazia de a reaprinde darul primit la hirotonire... Dumnezeu bate la ușa noastră, Dumnezeu bate la inima noastră. Inima lui Dumnezeu bate alături de a noastră. Din când în când inima are nevoie de un control!..."

Asemenea credincioșilor, avem și noi nevoie de un consult de specialitate pentru a vedea care este temperatura iubirii noastre. În aceste zile, atât la meditații, cât și la considerații, sau la reflecțiile personale, am făcut o introspecție, pentru a vedea cum stăm în relația personală cu Domnul sau cu cei încredințați grijii noastre pastorale. Ar fi ideal să iubim pe credincioșii noștri cu iubirea inimii lui Isus și să lăsăm pe Isus să acționeze prin noi.

Am fost îndemnați în aceste zile de har să facem tot ce depinde de noi în domeniul apostolatului și să nu ne îngrijorăm de ceea ce depășește sfera noastră de activitate. Suntem invitați să trăim mereu bucuria și când suntem la biserică, dar și când trecem prin momente de încercare.

Am ascultat la considerațiile de seară istoria vieții a trei convertiți ai secolului 20: Giovanni Papini, Jack Fesh, Takashi Nagai, persoane care în prima parte a vieții au stat departe de Dumnezeu, dar în partea a doua a vieții, asemenea Sfântului Paul, s-au convertit și au fost gata să-și dea viața pentru Isus.

Joi, 22 octombrie, în comemorarea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, ne-am bucurat să celebrăm Liturghia împreună cu episcopul nostru, Iosif Păuleț, care ne-a încurajat să fim statornici în misiunea pe care am primit-o în comunitățile noastre. Ne-am întors în parohiile noastre reînnoiți sufletește, dornici de a pune în practică propunerile bune și de a ajuta și credincioșii noștri să trăiască în armonie și pace, asemenea unei familii unite în credința, speranța și iubirea propuse de Isus prin vestea cea bună a evangheliei.

Pr. Iosif Dămătăr

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-23 octombrie: Luncani: A șasea serie de exerciții spirituale pentru preoți


 

lecturi: 2783.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat