Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIA?A DIECEZEI 

Săbăoani: Hramul comunității "Sfântul Mihail Arhanghelul"

În sărbătoarea Sfinților Mihail, Gabriel și Rafael, din ziua de 29 septembrie 2020, în Biserica "Sfântul Mihail Arhanghelul" din Săbăoani, comunitatea locală a avut bucuria ca Preasfințitul Iosif Păuleț, alături de Monseniorul Mihăiță Blaj, care activează în prezent în Nunțiatura Apostolică din Ciad, Africa, și alți preoți invitați, să celebreze Sfânta Liturghie a hramului.

Încă de la intrarea în biserică îți puteai da seama că Biserica lui Cristos este în sărbătoare, atât prin aranjarea ei cât mai frumos, cât și prin faptul că de la un eveniment la altul, tot mai mulți credincioși, încurajați de altfel de părintele paroh Irinel, îmbracă costumul național. Multe dintre costume sunt de zeci de ani, astfel încât este păstrată vie memoria bunicilor și părinților noștri.

Liturghia a început cu salutul de "Bine ați venit" al părintelui paroh Irinel îndreptat către episcopul Diecezei de Iași, preoți, oaspeți și credincioși.

Părintele predicator, Iacob Stolnicu, ne-a îndemnat ca fiecare credincios să privească la sabia arhanghelului Mihail ca la o rugăciune continuă, pentru că în această luptă cu diavolul el cunoaște metode potrivite pentru a-l învinge pe diavol și de a-l îndepărta de noi, amintindu-ne de altfel cuvintele apostolului Petru: "Dușmanul vostru diavolul, ca un leu care rage, dă târcoale căutând pe cine să înghită". Arhanghelul Mihail este cel care apără familia, Biserica și lumea de cursele celui rău.

Vă mărturisesc că pe lângă cântările minunate ale corului care ne-au înălțat inimile către Dumnezeu și cuvintele de felicitare venite și din partea Preasfințitului episcop Iosif Păuleț, "murmurul" rugăciunii "Tatăl nostru", al tuturor credincioșilor prezenți, ne-a amintit încă o dată că Biserica lui Cristos va rămâne vie in veci!

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Irinel a ținut să mulțumească preoților vicari Andrei Eugen si Iulian Năiță, surorilor din parohie, tinerilor, corului, părintelui predicator și tuturor pentru implicare, pentru că au făcut ca această sărbătoare a comunității noastre să fie cât mai frumoasă.

La final, Preasfințitul episcop Iosif Păuleț l-a felicitat pe părintele paroh Irinel Iosub pentru organizarea frumoasă și impecabilă a hramului și pentru mărturia frumoasă, curajoasă și publică de credință a tuturor credincioșilor.

"Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică, nepieritoare, iar împărăția lui nu va fi niciodată distrusă" (Dan 7,14).

Camelia Fechetă

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 28 septembrie: Săbăoani: Hramul comunității "Sfântul Mihail Arhanghelul"


 

lecturi: 2199.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat