Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cercetașii din Roman în expediție

Între 19 și 21 septembrie 2020, zece dintre seniorii Centrului "Murialdo Into the Wild" din Roman au fost, pentru trei zile, în campul anual.

După multe ore de dezbateri și săptămâni de pregătire spirituală, personală și de grup, obiectivul pe care l-am ales a fost Vârful Omu din Munții Bucegi (2.507 m), vârf cucerit în cea de-a doua zi.

Traseul a fost unul de neuitat, cu priveliști inedite unde se vedea amprenta lui Dumnezeu, meditații despre rolul nostru în via Domnului, conversații interesante și o masă copioasă pregătită de noi la înălțime.

Întoarcerea pe înserate ne-a ascuțit simțurile, însă cu toții știm că cercetașii sunt "gata oricând", deci au ajuns cu bine la poalele muntelui. Locul în care au campat pe durata întregii perioade a fost Mănăstirea "Sfânta Treime" de la Pârâul Rece, unde am trăit celebrarea Liturghiei, am gătit în stil cercetășesc, am cântat, ne-am jucat și ne-am încălzit în jurul focului.

Campul a culminat cu depunerea promisiunii de către trei seniori, în cadrul Sfintei Liturghii, aceștia fiind pe deplin pregătiți pentru a deveni cercetași pe viață.

Ivona Butnaru

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19-21 septembrie: Cercetașii din Roman în expediție


 

lecturi: 1472.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat