Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Hramul catedralei "Adormirea Maicii Domnului"

În fiecare an, la 15 august, atât Biserica Catolică, cât și cea Ortodoxă sărbătoresc unul dintre marile mistere de credință, și anume "Adormirea Maicii Domnului". Această sărbătoare a fost marcată la Iași cu prilejul hramului catedralei, în cadrul Liturghiei pontificale de la ora 18.00, prezidată de PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, însoțit fiind de PS Petru Gherghel, episcop emerit, de Mons. Benone Farcaș, rectorul Seminarului "Sfântul Iosif" din Iași, și de alți 16 preoți. La această sărbătoare au participat mulți credincioși care au înălțat rugăciuni lui Dumnezeu prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, ridicată cu trupul și cu sufletul la cer. Cântările au fost susținute de corul catedralei, dirijat de părintele Robert Râtan.

La începutul celebrării, părintele paroh Paul Budău a salutat prezența tuturor și a amintit de importanța acestei sărbători și de faptul că în această zi s-au împlinit 231 de ani de la consacrarea catedralei vechi, biserica unde se află catedra, adică scaunul episcopal.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Petru Beșleagă. Sfinția Sa a amintit de drumul Mariei, un drum care a avut ca destinație întoarcerea acasă, adică în Împărăția Cerurilor. Părintele a invocat cuvintele sfântului Maximilian Maria Kolbe care, aflat în lagărul de concentrare de la Auschwitz, în timp ce i se făcea injecția exterminatoare, la 14 august 1941, a exclamat: "Voi sărbători alături de Preasfânta Fecioară Maria!".

La 1 noiembrie 1950, Papa Pius al XII-lea, prin constituția apostolică Munificentissimus Deus, a definit solemn dogma ridicării cu trupul și cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria. Astfel, cu prilejul acestei sărbători - amintea părintele Petru - suntem invitați să nu mai fim obosiți, să nu mai privim înainte sau în pământ, ci să ne ridicăm capul spre cer, acolo unde ne așteaptă Preasfânta Fecioară Maria în gloria Fiului ei.

Călătoria noastră de pe pământ se poate asemăna cu o călătorie cu avionul. Suntem invitați să închidem telefoanele, să ne punem centura de siguranță, o centură care ne leagă de Dumnezeu, și să urmăm instrucțiunile care ne vor ajuta în buna desfășurare a călătoriei. Ce plăcut este să ne aflăm în siguranța garantată de Dumnezeu!

Lectura a doua ne-a ajutat să înțelegem că doar datorită învierii lui Isus putem înțelege înălțarea Mariei cu trupul și cu sufletul la cer. Cei ce cred și îl urmează pe Isus, de fapt urmează îndeaproape exemplul Mariei.

Drumul creștinului trebuie să fie animat de bucurie și nu de tristețe. Atunci când îngerul i s-a adresat Mariei, a invitat-o la bucurie. Atitudinea Mariei ne este lecție de viață, întrucât ea și-a deschis inima spre primirea bucuriei divine. Și cât de plăcut se exprimă Maria prin imnul Magnificat. Ce-ar fi să alcătuim și noi, fiecare în parte, un imn adus Domnului prin care să-i mulțumim pentru toate binefacerile din viața noastră?

Seninătatea și zâmbetul trebuie să ne caracterizeze întreaga viață creștină deoarece, amintea părintele Petru, zâmbetul exprimă o stare sufletească de liniște, de bucurie interioară, de prezența harificată a Duhului Sfânt.

În anul 2013, Papa Francisc, adresându-se tinerilor veniți la Roma, le-a spus: "Când un creștin îmi spune că nu se roagă Mariei, mă simt trist". Un creștin fără Maria și fără Biserică este orfan. Așa cum Maria și-a deschis inima în fața lui Dumnezeu, la fel și Isus a deschis porțile cerului pentru a intra mama sa și mama noastră.

Victoria Mariei trebuie să fie și victoria noastră. Drumul creștinului trebuie să fie un drum al victoriei, a subliniat părintele Petru.

Înainte de a împărți binecuvântarea finală, PS Iosif Păuleț a mulțumit PS Petru Gherghel pentru bunăvoința de a fi prezent, de asemenea tuturor preoților și credincioșilor aflați la sărbătoare. În cuvintele exprimate, PS Iosif a mulțumit și părintelui paroh, Paul Budău, pentru munca depusă în a pregăti această sărbătoare, precum și tuturor celor care au contribuit la buna desfășurare a sărbătorii hramului, corului și tinerilor implicați. PS Iosif și-exprimat dorința ca pe viitor, la marile sărbători, să putem avea coruri reunite, care să anime celebrările liturgice. Excelența Sa a amintit de faptul că această solemnitate a Înălțării cu trupul și cu sufletul la cer a Preasfintei Fecioare Maria este și hramul Diecezei de Iași.

Fecioară înălțată cu trupul și cu sufletul la cer, mijlocește pentru noi!

Marian Păuleț

* * *


 


lecturi: 2114.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat