Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Nunțiatura Apostolică de la București
07.07 = 70 de ani de la închiderea Nunțiaturii Apostolice din București

Luna trecută, iunie, ne-a prilejuit ocazia de a scrie câteva articole despre începuturile relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun, dar iată că ziua de 7 IULIE ne silește să scriem și despre întreruperea unilaterală a acestor acorduri, în urmă cu 70 de ani, când Mons. Gerald Patrick O'Hara a fost expulzat și palatul Nunțiaturii Apostolice din București a fost confiscat de către autoritățile statului comunist.

Ne amintim așadar că în urmă cu un secol a avut loc concretizarea tratativelor purtate de România și Sfântul Scaun, iar, după multiple schimburi de corespondență, relațiile comune dintre aceste state au fost inaugurate la 1 iunie 1920, prin trimiterea la Sfântul Scaun a ministrului Dimitrie Pennescu, constituindu-se ca o "legație" (reprezentanță). (La 22 decembrie 1938, Legația României a fost ridicată la rangul de ambasadă, revenindu-se, în 1940, la statutul de legație.) Printr-un decret semnat la 12 iunie 1920, regele Ferdinand I, "prin grația lui Dumnezeu și voința națională, Rege al României... (...) am decretat și decretăm că Dimitrie C. Pennescu (...) este numit, în ziua de 1 iunie 1920, în calitate de trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al nostru pe lângă Sfântul Scaun". Acceptul Sfântului Scaun pentru numirea sa a fost dat la trei săptămâni după publicarea decretului regal la București, iar trimisul Sfântului Scaun, Monseniorul Francesco Marmaggi, a sosit la București în ziua de 17 octombrie 1920, ca nunțiu apostolic. Delegația Apostolică s-a stabilit la București pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică, în clădirea situată pe strada Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7, care va deveni palatul Nunțiaturii Apostolice în România. Clădirea a fost construită în perioada 1896-1905, la inițiativa arhiepiscopului Franz Xaver von Hornstein, finanțarea fiind asigurată de binefăcători din Elveția și printr-o subvenție a regelui Carol I. Misiunea principală a nunțiului Marmaggi a fost aceea a cunoaște realitățile din România și de a întări legăturile cu Regele Ferdinand I, fiind prezent la Alba Iulia în ziua încoronării acestuia ca rege la României (în 1922).

După stabilirea relațiilor cu episcopiile și eparhiile catolice, precum și cu diferite instituții ale statului român, au început negocierile pentru elaborarea unui concordat care să reglementeze ansamblul relațiilor dintre România (reprezentată de legații Caius Brediceanu și Nicolae Petrescu-Comnen) și Sfântul Scaun (reprezentat de nunții Francesco Marmaggi și Angelo Maria Dolci) și să stabilească organizarea ecleziastică a credincioșilor catolici din România. Concordatul a fost semnat la 10 mai 1927, în Cetatea Vaticanului, dar a intrat în vigoare la 29 mai 1929, prin votul Parlamentului României (votul a fost dat la 24 mai, în Senat și la 29 mai, în Camera Deputaților). Sfântul Scaun putea avea în România un ambasador (nunțiu), iar Biserica Catolică putea avea instituții de învățământ și caritative, mănăstiri, biserici și alte bunuri imobile. Religia catolică putea fi trăită în libertate deplină. Ca element de noutate în lumea catolică, pentru prima data într-o țară necatolică, toate episcopiile erau centralizate național, sub coordonarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Pe de altă parte, Concordatul prevedea că episcopii erau numiți de papa de la Roma, doar cu acordul guvernului de la București, aceștia trebuind să fie cetățeni români. Acordul garanta creștinilor romano-catolici și greco-catolici din România posibilitatea de exprimare a libertății religioase, conform Legii Cultelor. Ministrul de Externe Gheorghe Mironescu afirma atunci că "a fost interesul constant al tuturor guvernelor succedate în România după Unirea din 1918 să găsească un echilibru între diferitele confesiuni ale țării". Concordatul a intrat în vigoare în data de 7 IULIE 1929, adică tot astăzi este ziua aniversării!

În urma Concordatului dintre Sfântul Scaun și România, s-au înregistrat inițiative demne de consemnat, mai ales cea din 5 iunie 1930, când prin constituția apostolică "Sollemni conventione" se organizează episcopiile și eparhiile catolice din Regatul României. Documentul, redactat în șapte pagini, a fost scris de "cancellarius S.R.E." (Sanctae Romanae Ecclesiae, n.n.) cardinal Andrei Fruhwirth O.P. și semnat de cardinalii Donato Raffaeli Sbarretti - cardinal secretar al Sfântul Oficiu și Alois Sincero - cardinal secretar pentru Bisericile Orientale, precum și de doi protonotari apostolici. Prin decretele care au fost date de Nunțiatura Apostolică din București s-a văzut clar modul de relaționare a instituțiilor bisericești din România față de Sfântul Scaun. În anii următori, relațiile României cu Sfântul Scaun au evoluat armonios, iar în 1938, Legația de la Vatican a fost ridicată la rang de ambasadă. Din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial, după doi ani, ambasada a redevenit legație.

Episcopul Gerald Patrick O'Hara
Instaurarea regimului comunist în România a schimbat radical relațiile cu Sfântul Scaun, ajungându-se până la ruperea unilaterală a Concordatului. Astfel, pe fondul tensiunilor social-politice generate de comuniști, la începutul anului 1946, nunțiul apostolic Andrea Cassulo a fost declarat "persona non grata", fapt pentru care a trebuit să părăsească România și să fie numit, la 3 iunie 1947, ca delegat apostolic în Turcia. Acuzația adusă nunțiului se baza pe nișe informații de "implicare în spionaj" și sprijinirea "agenturii din Timișoara" și a "centrului de spionaj al Vaticanului din București". În aceste condiții, la 19 februarie 1946, Sfântul Scaun l-a numit pe episcopul Gerald Patrick O'Hara regent (însărcinat cu afaceri) al Nunțiaturii Apostolice din România. Acesta a venit la București abia în ziua de 29 ianuarie 1947, dar autoritățile comuniste afirmau că prin această numire "serviciul de spionaj american a luat direct conducerea centrului de spionaj de la Nunțiatura Apostolică din București". În martie 1947, regentul O'Hara ar fi cerut să se intensifice acțiunea de spionaj în favoarea Vaticanului și ar fi dat noi instrucțiuni pentru "agentura din Timișoara". Sub pretextul unor asemenea acuzații, prin decretul nr. 151, din 17 iulie 1948, al Președinției Marii Adunări Naționale, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 164 din 19 iulie 1948, a fost denunțat Concordatul României cu Sfântul Scaun. Raporturile diplomatice dintre România și Sfântul Scaun s-au întrerupt brusc. Printr-o notă verbală, din 23 iulie 1948, regentul Nunțiaturii, Mons. O'Hara, a protestat față de decizia unilaterală a părții române, care încălca articolul XXIII al Concordatului.

Dar ofensiva statului comunist împotriva Concordatului a continuat. La 4 august 1948, a fost publicat în "Monitorul Oficial" decretul-lege nr. 177, privind regimul general al cultelor religioase. Acesta lovea puternic în libertatea religioasă și în structura Bisericii Catolice, articolul 22 reglementând "crearea și funcționarea diecezelor (episcopiilor)", reducând numărul acestora de la zece la cinci, iar articolele 40 și 41 atentau la universalismul Bisericii Catolice și la dependența ei față de Sfântul Scaun. De altfel, deja Constituția Republicii Populare Române, adoptată la 13 aprilie 1948, sancționa suprimarea totală a școlilor confesionale, prin articolul 27, care prevedea: "Nicio confesiune, congregațiune sau comunitate religioasă nu poate deschide și întreține institute de educație generală, ci numai școli speciale destinate pregătirii personalului cultului și sub controlul statului." Apoi, prin decretul-lege nr. 176, din 3 august 1948, toate bunurile mobile și imobile care aparțineau Bisericii Catolice, congregațiilor, asociațiilor particulare, cu sau fără scop lucrativ, și care au servit funcționării unităților de învățământ trecute la stat conform articolului 35 din legea învățământului public, au fost declarate proprietate a statului. În același timp, presa catolică a fost integral suprimată, iar la 3 noiembrie 1948 erau naționalizate și institutele de sănătate. După un an, la 1 august 1949, Consiliul de miniștri a abolit oficial toate ordinele și congregațiile catolice și a cerut călugărilor să se înregistreze ca șomeri la Ministerul Muncii.

În fața persecuției comuniste, misiunea principală pe care și-a asumat-o a fost aceea de a asigura continuitatea jurisdicției canonice în România, de aceea a consacrat mulți episcopi: Anton Durcovici, Ioan Ploscaru, Ioan Duma, Adalbert Boros, Imre Eros, Szilard Bogdanffy, Ioan Dragomir, Iuliu Hirțea și Joseph Schubert. Când autoritățile comuniste au aflat despre aceste consacrări, prin nota verbală nr. 3.092, din 4 iulie 1950, Ministerul Afacerilor Externe al R.P.R. îi declara pe Monseniorul Gerald Patrick O'Hara, regent al Nunțiaturii Apostolice în România, pe Monseniorul Mestri Schönberg, auditor, și pe Monseniorul Kirk C. John, secretar, drept persoane indezirabile pentru noua putere și le cerea să părăsească teritoriul țării în termen de trei zile. Așadar, la 7 iulie 1950, relațiile diplomatice cu Vaticanul au fost întrerupte, iar două săptămâni mai târziu palatul Nunțiaturii Apostolice de la București a fost confiscat de către autoritățile statului comunist și utilizat ca sediu al Școlii de Limbi Străine pentru angajații Ministerului Afacerilor Externe și Direcției de Informații Externe.

Despre acele zile a relatat sora Clara (Ecaterina Laslău), care ara administrator la Nunțiatură încă din anul 1938: "În seara zilei de 4 iulie, la ora 18.00, Excelența sa O'Hara, regentul, a fost chemat la Ministerul de Externe - era pe atuncea Ana Pauker ministru de externe - și a fost anunțat că el și cu colaboratorii săi, în timp de 48 de ore, trebuie să părăsească țara, dar are dreptul ca să dea în custodie clădirea Nunțiaturii unei ambasade pe care el o dorește. Pentru că Ambasada elvețiană era neutră în război, a ales această țară. Și în 48 de ore a trebuit să plece. Repede, am împachetat, în două zile, cât s-a putut... Așa era obiceiul: atuncea când o ambasadă pleca, făcea un dineu de rămas bun cu ceilalți ambasadori care mai exista în țară - că erau mai mulți din țară expulzați în perioada aceea. Și a fost dejunul seara. La ora 12.00 s-a terminat, atuncea a fost sigilată toată clădirea, s-a lăsat numai o ușă la demisol, pentru surori - noi locuiam acolo - și mai era o căsuță mai mică în curte și acolo locuiau cei trei călugări. Și la ora 12 noaptea s-au sigilat toate ușile, noi am ieșit cu lumânări aprinse la ușa principală unde au ieșit toți diplomații și acolo a fost ultimul sigiliu, clădirea încuiată și cheia dată Ambasadei elvețiene. (...) Și ei au plecat la gară, iar noi ne-am întors în clădirea noastră, acolo, în spate, unde era ușa pentru noi și noi am făcut adorație, zi și noapte, ne-am dus în biserică și ne-am rugam acolo, pentru că ne era frică, pentru că în perioada aceea când ei au fost expulzați, se întâmpla că pe drum, între Budapesta și Viena, dispăreau anumite persoane, nimeni nu mai știa de rostul lor. Pur și simplu, dispăreau! Și a doua zi, a primit Ambasada elvețiană un telefon de la Viena că au ajuns cu bine până acolo. Dar noi totuși am ținut rugăciune până a treia zi, când am auzit la Radio Vatican că a sosit acolo regentul O'Hara, cu bine, și a fost primit de un grup de români care se refugiaseră la Roma, auzind din ziare ce se întâmplă cu Nunțiatura în București...".

Petru Groza
După 12 zile de la închiderea instituției și clădirii, la 19 iulie 1950, au fost arestați angajații Nunțiaturii Apostolice din București, împreună cu preoții și călugării de la catedrala "Sfântul Iosif", ca "spioni ai Vaticanului". După un an de anchete, interogări și umiliri, între 10 și 17 septembrie 1951 a avut loc procesul "spionilor Vaticanului din România", în care procurorii staliniști au învinuit zece persoane de "trădare și complot în slujba Vaticanului și a centrului de spionaj italian", condamnându-le la ani grei de închisoare. Obiectivul acestui proces a fost acela de a compromite Nunțiatura Apostolică din România prin învinuire de spionaj în favoarea Vaticanului. Titulatura oficială a acestui proces stalinist era: "Procesul unui grup de spioni, trădători și complotiști în slujba Vaticanului și a centrului de spionaj italian" și s-a desfășurat în fața Tribunalului Militar din București. Un alt grup de 14 persoane, printre care și angajații Nunțiaturii Apostolice din București, au fost incluse într-un alt lot de "trădători", în așa-numitul "proces al Vaticanului", care a avut loc în luna aprilie 1952. Aceștia au fost condamnați fie la muncă silnică pe viață, fie la 25 sau 15 ani de muncă silnică, fie au primit condamnări administrative.

După aceste represalii împotriva nunților și a personalului Nunțiaturii Apostolice la București, timp de aproape două decenii nu au existat contacte oficiale între București și Vatican. Un prim pas s-a realizat în anul 1967, când copia columnei lui Traian aflată la Vatican a fost adusă la București și expusă în Muzeul de Istorie a Republicii Socialiste România. Apoi, în anul 1968, când se aniversau 50 de ani de la Marea Unire, s-a discutat repatrierea urnei conținând rămășițele pământești ale episcopului Ioan Inochentie Micu-Klein, proiect care nu s-a putut concretiza. La începutul aceluiași an, premierul Ion Gheorghe Maurer și ministrul de externe Corneliu Mănescu au făcut o vizită de lucru în Vatican, după care, în toamna aceluiași an, după 18 ani, un oficial al Sfântului Scaun a putut vizita România. După mai mult de patru ani de la aceste vizite, abia în primăvara lui 1973 Nicolae Ceaușescu a admis o vizită la Vatican. Întâlnirea dintre familia Ceaușescu și Papa Paul al VI-lea, din 26 mai 1973, avea să detensioneze climatul riguros al relațiilor bilaterale, deși încercarea Suveranului Pontif de a discuta problema greco-catolicilor l-a iritat pe președintele Republicii Socialiste România. După cele "circa 50 de minute" ale dialogului celor doi șefi de state, ziarul "Scînteia" consemna că "întâlnirea dintre Ceaușescu și Papă poate fi trecută în categoria «vizitelor istorice»". Totuși, în problema care interesa Vaticanul, Ceaușescu a rămas inflexibil, limitele conversației cu Suveranul Pontif fiind stabilite de autoritățile comuniste.

Evenimentele politice din România, de la finele anului 1989, aveau să readucă treptat armonia diplomatică între Sfântul Scaun și România. În ziua de 23 decembrie, Papa Ioan Paul al II-lea a lansat un apel pentru pace și înțelegere, pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Mesajul se încheia cu aceste cuvinte: "Dumnezeu să binecuvânteze iubita națiune română!". În ziua de 31 decembrie 1989 a sosit în România Monseniorul Francesco Colasuonno, nunțiu apostolic cu însărcinări speciale ("itinerant pentru țările Europei de Est"), care urma să analizeze noua situație din țara noastră. Un prim pas a fost făcut chiar în aceeași zi: prin Decretul Lege nr. 9, din 31 decembrie 1989, al Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca urmare a abrogării decretului-lege 358/1948, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a fost recunoscută oficial.

În ziua de 15 mai 1990, România și Vaticanul au decis să restabilească raporturile diplomatice, iar după trei luni a fost restituit palatul Nunțiaturii Apostolice. Primul nunțiu care a fost numit în această nouă realitate socio-politică a României a fost, la 18 august 1990, Mons. John Bukovsky. El a sosit la București în ziua de 28 noiembrie 1990 și a rămas în funcție până la 20 decembrie 1994. Pentru a îndeplini misiunea încredințată, a fost consacrat în același an și a fost numit arhiepiscop titular de Tabalta. La 6 noiembrie 1992, după 42 de ani, s-a redeschis, la București, Nunțiatura Apostolică , eveniment care a coincis cu sărbătorirea celui de al 15-lea an de pontificat al Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, fiind prezent și un delegat de-al său, arhiepiscopul Jean Louis Tauran, secretar pentru Relațiile Sfântului Scaun cu Statele la Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun. Redeschiderea Nunțiaturii Apostolice la București a reprezentat un eveniment deosebit de important în desfășurarea raporturilor bilaterale dintre România și Vatican, așa cum s-a văzut în cei 30 de ani de reluarea acestor relații diplomatice.

Pr. Alois Moraru

* * *

1920 - 16 iunie - 2020 (30 - 40 - 30 sau 5 - 0 - 5): 10 delegați apostolici în 100 de ani de la înființarea Nunțiaturii Apostolice în România

1920 - 1 iunie - 2020: Un secol de relații diplomatice între România și Sfântul Scaun


 

lecturi: 1264.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat