Papa Francisc: Angelus (29 iunie 2020)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Îi sărbătorim astăzi pe sfinţii patroni ai Romei, apostolii Petru şi Paul. Şi este un dar să ne întâlnim pentru a ne ruga aici, aproape de locul în care Petru a murit martir şi este înmormântat. Însă, liturgia de astăzi aminteşte un episod cu totul diferit: relatează că Petru a fost eliberat de moarte cu mai mulţi ani înainte. A fost arestat, se afla în închisoare şi Biserica, temându-se pentru viaţa lui, se ruga neîncetat pentru el. Atunci un înger a coborât pentru a-l elibera din închisoare (cf. Fap 12,1-11). Însă chiar şi după mulţi ani, când Petru era prizonier la Roma, Biserica s-a rugat cu siguranţă. Totuşi, cu acea ocazie viaţa sa n-a fost cruţată. Cum de înainte a fost eliberat de încercare şi după aceea nu?

Pentru că există un parcurs în viaţa lui Petru, care poate lumina parcursul vieţii noastre. Domnul i-a acordat atâtea haruri şi l-a eliberat de rău: aşa face şi cu noi. Mai mult, adesea noi mergem la el numai în momentele de nevoie, pentru a cere ajutor. Însă Dumnezeu vede mai departe şi ne invită să mergem mai departe, să căutăm nu numai darurile sale, ci să-l căutăm pe el, care este Domnul tuturor darurilor; să-i încredinţăm nu numai problemele, ci să-i încredinţăm viaţa. În acest mod poate în sfârşit să ne dea cel mai mare har, acela de a dărui viaţa. Da, a dărui viaţa. Cel mai important lucru din viaţă este să facem din viaţă un dar. Şi acest lucru este valabil pentru toţi: pentru părinţi faţă de copii şi pentru copii faţă de părinţii bătrâni. Şi aici îmi vin în minte atâţia bătrâni, care sunt lăsaţi singuri de familie, ca şi cum - îmi permit să spun - ca şi cum ar fi material de rebutat. Şi aceasta este o dramă din timpurile noastre: singurătatea bătrânilor. Viaţa copiilor şi a nepoţilor nu devine dar pentru bătrâni. A deveni dar pentru cel care este căsătorit şi pentru cel care este consacrat; este valabil peste tot, la casă şi la locul de muncă, şi faţă de oricine este aproape de noi. Dumnezeu doreşte să ne facă să creştem în dăruire: numai aşa devenim mari. Noi creştem dacă ne dăruim altora. Să privim la sfântul Petru: n-a devenit un erou pentru că a fost eliberat din închisoare, ci pentru că şi-a dat viaţa aici. Darul său a transformat un loc de execuţii în locul frumos de speranţă în care ne aflăm.

Iată ce trebuie să-i cerem lui Dumnezeu: nu numai harul momentului, ci harul vieţii. Evanghelia ne arată astăzi tocmai dialogul care a schimbat viaţa lui Petru. El s-a simţit întrebat de Isus: "Cine sunt eu pentru tine?". Şi a răspuns: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu". Şi Isus: "Fericit eşti tu, Simon, fiul lui Iona" (Mt 16,16-17). Isus îl numeşte fericit. Eşti fericit pentru că ai spus asta. Să observăm: Isus spune Tu eşti fericit lui Petru care îi spusese Tu eşti Dumnezeul cel viu. Aşadar, care este secretul unei vieţi fericite, care este secretul unei vieţi împlinite? A-l recunoaşte pe Isus, însă pe Isus ca Dumnezeu cel viu, nu ca o statuie. Pentru că nu contează a şti că Isus a fost mare în istorie, nu contează atât a aprecia ceea ce a spus sau a făcut: contează ce loc îi dau eu în viaţa mea, ce loc îi dau eu lui Isus în inima mea. În acel moment Simon l-a auzit pe Isus spunându-i: "Tu eşti Petru şi pe această piatră este zidită Biserica sa" (v. 18). N-a fost numit "piatră" pentru că era un om solid şi credibil. Nu, va face multe greşeli după aceea, nu era atât de credibil, va face atâtea greşeli, chiar va ajunge să-l renege pe Învăţător. Însă a ales să construiască viaţa pe Isus, piatra; nu - spune textul - pe "carne şi sânge", adică pe el însuşi, pe capacităţile sale, ci pe Isus (cf. v. 17), care este piatra. Isus este stânca pe care Simon a devenit piatră. Acelaşi lucru putem să-l spunem despre apostolul Paul, care s-a dăruit total Evangheliei, considerând toate celelalte gunoi, pentru a-l câştiga pe Cristos.

Astăzi, în faţa apostolilor, putem să ne întrebăm: "Şi eu, cum îmi orânduiesc viaţa? Mă gândesc numai la necesităţile de moment sau cred că adevărata mea necesitate este Isus, care face din mine un dar? Şi cum construiesc viaţa, pe capacităţile mele sau pe Dumnezeul cel viu?". Sfânta Fecioară Maria, care s-a încredinţat în întregime lui Dumnezeu, să ne ajute să-l punem la baza fiecărei zile; şi ea să mijlocească pentru noi pentru ca să putem, cu harul lui Dumnezeu, să facem din viaţa noastră un dar.

_______________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori,

Înainte de toate adresez salutul meu tuturor romanilor şi celor care trăiesc în acest oraş, în sărbătoarea sfinţilor patroni, apostolii Petru şi Paul. Prin mijlocirea lor, mă rog ca la Roma fiecare persoană să poată trăi cu demnitate şi să poată întâlni mărturia bună a evangheliei.

În această zi este tradiţie ca să vină la Roma o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, însă anul acesta n-a fost posibil din cauza pandemiei. De aceea, trimit în mod spiritual o îmbrăţişare fratelui iubit patriarhul Bartolomeu, în speranţa de a putea relua cât mai curând vizitele noastre reciproce.

Celebrând solemnitatea sfântului Petru şi a sfântului Paul, aş vrea să-i amintesc pe atâţia martiri care au fost decapitaţi, arşi de vii şi ucişi, în special în timpul împăratului Nero, chiar pe acest pământ pe care voi vă aflaţi acum. Acesta este pământ însângerat de fraţii noştri creştini. Mâine vom celebra comemorarea lor.

Vă salut pe voi, dragi pelerini prezenţi aici: văd steaguri din Canada, din Venezuela, din Columbia şi altele... Multe salutări! Vizita la mormintele apostolilor să întărească credinţa voastră şi mărturia voastră.

Şi urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 655.