Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Invitație la Liturghie de mulțumire la 80 de ani ai PS Petru Gherghel și 136 de ani de la înființarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași

La împlinirea a 80 de ani de viață și a 55 de ani de preoție, Preasfințitul Petru Gherghel, episcop emerit, va celebra o sfântă Liturghie de mulțumire duminică, 28 iunie 2020, la ora 11.30, în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași. Cu această ocazie, va fi evocată și înființarea Episcopiei Romano-Catolice de Iași, sărbătorită în ziua precedentă, 27 iunie. La celebrare vor participa și PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, și ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop emerit. Sfânta Liturghie va fi transmisă pe www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook și canalul de YouTube ale Episcopiei Romano-Catolice de Iași, precum și la Maria TV, TVR Iași și TeleMoldova+.

PS Petru Gherghel împlinește duminică, 28 iunie, 80 de ani de viață. Luni, 29 iunie, în solemnitatea "Sfinții Petru și Paul", va sărbători ziua onomastică și 55 de ani de la hirotonirea preoțească. Tot luni, și PS Iosif Păuleț împlinește 41 de ani de la hirotonirea preoțească. Anul acesta, la 1 mai, PS Petru a sărbătorit 30 de ani de la hirotonirea episcopală.

Totodată, în fiecare an, ziua de 27 iunie amintește de data în care a fost înființată Episcopia Catolică de Iași: 27 iunie 1884. La momentul festiv de la sfânta Liturghie va fi evocat și acest eveniment istoric consemnat în urmă cu 136 de ani.

Sfânta Liturghie care va începe la ora 11.30 în catedrala catolică ieșeană va fi prezidată de PS Petru Gherghel, iar cuvântul de învățătură va fi ținut de ÎPS Ioan Robu. Păstorul Diecezei de Iași, PS Iosif Păuleț, va transmite un mesaj special cu această ocazie.

Cei care nu pot participa fizic la această sărbătoare, pot urmări celebrarea Sfintei Liturghii on-line, în transmisiune directă din catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, pe www.ercis.ro/media, pe pagina de Facebook (www.facebook.com/ercis.ro) și pe canalul YouTube (www.youtube.com/user/ercisro) ale Episcopiei Romano-Catolice de Iași, precum și la Maria TV, TVR Iași și TeleMoldova+.

Privind la aceste momente aniversare, PS Petru Gherghel îi aduce prinos de laudă, recunoștință și mulțumire lui Dumnezeu pentru darul vieții și pentru toate darurile și binecuvântările pe care Dumnezeu le-a revărsat în viața sa și în întreaga sa slujire preoțească, dar și pentru cei 136 de ani de existență a Episcopiei Romano-Catolice de Iași.

Îl însoțim pe PS Petru la aceste aniversări cu rugăciunile noastre, pentru ca Dumnezeu să-i dăruiască sănătate și să îl binecuvânteze cu viață lungă și multe haruri!

Ad multos felicesque annos, Preasfințite!

Pr. Adrian Blăjuță

* * *

PS Petru Gherghel s-a născut la 28 iunie 1940, în localitatea Gherăești, județul Neamț. A absolvit Școala Generală de 7 clase în anul 1955 la Gherăești, Școala de Cantori în anul 1959 la Iași și Institutul Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1965. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1965 la Alba-Iulia de către episcopul Marton Aron. A activat ca vicar la Barticești (1 ianuarie 1966 - 1 iulie 1967) și Rădăuți (2 iulie 1967 - 31 octombrie 1970). La 1 noiembrie 1970, a fost numit profesor la Seminarul din Iași, iar în martie 1975 rector la același seminar. La 21 februarie 1978, papa Paul al VI-lea l-a numit, printr-un decret al Sfintei Congregații a Episcopilor, ordinarius ad nutum Sanctae Sedis cum munere administratoris apostolici al Episcopiei de Iași. Instalarea a avut loc la 4 aprilie 1978. În timpul păstoririi ca administrator apostolic (21 februarie 1978 - 14 martie 1990) s-au ridicat numeroase biserici, s-a ridicat moderna clădire a Seminarului din Iași, s-au deschis numeroase parohii noi, au fost hirotoniți aproape 150 de preoți, au fost trimiși mai mulți preoți la studii în străinătate, s-au făcut numeroase vizite pastorale etc. "Revoluția" din anul 1989 a deschis un orizont nou de reorganizare bisericească și de propășire spirituală. Astfel, la 14 martie 1990, papa Ioan Paul al II-lea l-a ales și l-a numit pe Mons. Petru Gherghel episcop de Iași. Consacrarea a fost oficiată la Seminarul din Iași, la 1 mai, același an, de către cardinalul Angelo Sodano, co-consacratori fiind ÎPS Ioan Robu și de PS Reinhard Lettmann (episcop de Münster).

PS Petru Gherghel începea păstorirea romano-catolicilor din regiunea Moldovei în zorile regimului democratic instaurat după perioada comunistă. Acest lucru a însemnat un elan general reînnoit al vieții de credință sub toate aspectele, astfel încât realizările pastorale și spirituale cuprinse în cei 30 de ani de slujire episcopală sunt nenumărate: organizarea conducerii diecezane, înființarea de comisii și departamente, apariția congregațiilor și institutelor de viață consacrată pe teritoriul diecezei, promovarea vocațiilor, construirea a noi lăcașuri de cult, îndeosebi a noii catedrale din Iași (1990-2005), raporturile externe cu diferite dieceze și parteneriatele care au rezultat de aici, înființarea de misiuni în Kenya și Coasta de Fildeș etc.

În ziua numirii Mons. Iosif Păuleț, la 6 iulie 2019, episcop de Iași de către Papa Francisc, episcopului Petru Gherghel i-a fost acceptată cererea de retragere de la conducerea Diecezei de Iași, pe care a condus-o 41 de ani, din anul 1978, și a ajuns în anul 2015 la limita de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Din ziua consacrării noului episcop, 6 august 2019, PS Petru Gherghel a devenit episcop emerit.

Anul 2020 reprezintă, așadar, un întreit jubileu pentru PS Petru Gherghel: 30 de ani de episcopat, 55 de ani de preoție și 80 de ani de viață.

* * *

Interviuri cu PS Petru Gherghel:

Radio Maria: Emisiunea "Frumusețea credinței". Pr. Adrian Blăjuță în dialog cu PS Petru Gherghel, discutând despre cei 41 de ani în care Preasfințitul Petru a fost la cârma Diecezei Romano-Catolice de Iași (22 iulie 2019)

TVR Iași: "PS Petru Gherghel - O viață în slujba Diecezei de Iași" (31 mai 2019)

Radio Vatican: PS Petru Gherghel, la 50 de ani de preoție și 75 de ani de viață (iunie 2015)

La 40 de ani de păstorire. Interviu cu PS Petru Gherghel (februarie 2018)

Sinodul diecezan după 10 ani. O binecuvântată aducere aminte. Interviu cu PS Petru Gherghel (decembrie 2014)

Radio Vatican: Interviu cu PS Petru Gherghel (partea a II-a), în care vorbește despre cei doi noi sfinți ai Bisericii și despre apropiata beatificare a episcopului Anton Durcovici (mai 2014)

Radio Vatican: Apropiata beatificare a episcopului martir Anton Durcovici: interviu cu PS Petru Gherghel (februarie 2014)

Radio Vatican: Interviu cu PS Petru Gherghel (mai 2013)

Interviu cu PS Petru Gherghel despre ep. Reinhard Lettmann și despre icoana de la Cacica (mai 2013)

Iași (FIAC): "Cei care fac parte din Acțiunea Catolică sunt și trebuie să fie sufletul unei Biserici și al unui popor". Interviu cu PS Petru Gherghel (august 2012)

Interviu cu PS Petru Gherghel: Treizeci de ani - un popas de reflecție și rugăciune (februarie 2008)

Interviu cu PS Petru Gherghel (octombrie 2005)

Interviu cu PS Petru Gherghel (decembrie 2004)

* * *

Despre înființarea Episcopiei Catolice de Iași, pe lângă alte articole deja publicate pe acest site, pr. Alois Moraru a pregătit o serie nouă de articole:

- 27 iunie 1884 - Episcopia Romano-Catolică de Iași (I)

- 27 iunie 1884 - Episcopia Romano-Catolică de Iași (II)

- 27 iunie 1884 - Episcopia Romano-Catolică de Iași (III)

- 27 iunie 1884 - Episcopia Romano-Catolică de Iași (IV)

* * *

TVR Iași: Reportajele seriei "O istorie împreună: catolicii din Moldova"


 

lecturi: 3054.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat