Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru a XXXV-a Zi Mondială a Tineretului - 2020

"Tinere, îţi zic, ridică-te!" (cf. Lc 7,14)

Preaiubiţi tineri,

În octombrie 2018, cu Sinodul Episcopilor despre tema Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional, Biserica a întreprins un proces de reflecţie asupra condiţiei voastre în lumea de astăzi, asupra căutării unui sens şi a unui proiect al vieţii din partea voastră, asupra raportului vostru cu Dumnezeu. În ianuarie 2019 am întâlnit sute de mii de tineri de vârsta voastră din toată lumea, adunaţi la Panamá pentru Ziua Mondială a Tineretului. Evenimente de acest tip - Sinodul şi ZMT - exprimă o dimensiune esenţială a Bisericii: "a merge împreună".

Pe acest drum, de fiecare dată când ajungem la o piatră de hotar importantă, suntem provocaţi de Dumnezeu şi chiar de viaţă să pornim din nou. Voi, tinerii, sunteţi experţi în asta! Vă place să călătoriţi, să vă confruntaţi cu locuri şi feţe nemaivăzute înainte, să trăiţi experienţe noi. De aceea am ales ca ţintă a următorului vostru pelerinaj intercontinental, în anul 2022, oraşul Lisabona, capitala Portugaliei. De acolo, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, foarte mulţi tineri, între care atâţia misionari, au plecat spre ţinuturi necunoscute, şi pentru a împărtăşi experienţa lor despre Isus cu alte popoare şi naţiuni. Tema ZMT de la Lisabona va fi: "Ridicându-se, Maria s-a dus în grabă" (Lc 1,39). În cei doi ani precedenţi m-am gândit să reflectez cu voi asupra altor două texte biblice: "Tinere, îţi zic, ridică-te!" (cf. Lc 7,14), în 2020, şi "Ridică-te! Te constitui martor al celor pe care le-ai văzut" (cf. Fap 26,16), în 2021.

Aşa cum puteţi vedea, verbul comun pentru cele trei teme este a se ridica. Această expresie asumă şi semnificaţia de a învia, a se trezi la viaţă. Este un verb care apare în exortaţia Christus vivit (Cristos trăieşte!), pe care v-am dedicat-o după Sinodul din 2018 şi pe care, împreună cu Documentul final, Biserica v-o oferă ca pe un far pentru a lumina cărările existenţei voastre. Sper din toată inima ca drumul care ne va duce la Lisabona să coincidă în Biserica întreagă cu o puternică angajare pentru punerea în practică a acestor două documente, orientând misiunea animatorilor pastoraţiei tineretului.

Acum să trecem la tema noastră din acest an: Tinere, îţi zic, ridică-te! (cf. Lc 7,14). Deja am citat acest verset din Evanghelie în Christus vivit: "Dacă ai pierdut vigoarea interioară, visurile, entuziasmul, speranţa şi generozitatea, în faţa ta se prezintă Isus aşa cum s-a prezentat în faţa fiului mort al văduvei, şi cu toată puterea sa de Înviat Domnul te îndeamnă: Tinere, îţi zic, scoală-te!" (nr. 20).

Acest text ne relatează cum Isus, intrând în orăşelul Nain, în Galileea, se întâlneşte cu un cortegiu funerar care însoţeşte la înmormântare un tânăr, fiu unic al unei mame văduve. Isus, impresionat de durerea sfâşietoare a acestei femei, face minunea de a-l învia pe fiul său. Însă minunea vine după o succesiune de atitudini şi de gesturi: "Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea şi i-a zis: «Nu plânge!» Apropiindu-se, a atins sicriul, iar cei care-l duceau s-au oprit" (Lc 7,13-14). Să ne oprim ca să medităm asupra câtorva din aceste gesturi şi cuvinte ale Domnului.

Să vedem durerea şi moartea

Isus îşi îndreaptă spre această procesiune funerară o privire atentă şi nedistrasă. În mijlocul mulţimii observă faţa unei femei aflate în suferinţă extremă. Privirea sa generează întâlnirea, izvor de viaţă nouă. Nu este nevoie de prea multe cuvinte.

Şi privirea mea cum este? Privesc cu ochi atenţi sau ca atunci când răsfoiesc rapid miile de fotografii din celularul meu sau profilurile sociale? De câte ori ni se întâmplă astăzi să fim martori oculari ai atâtor evenimente, însă fără a le trăi vreodată în direct! Uneori prima noastră reacţie este să filmăm scena cu telefonul, eventual neglijând să privim în ochi persoanele implicate.

În jurul nostru, dar uneori şi înăuntrul nostru, întâlnim realităţi de moarte: fizică, spirituală, emoţională, socială. Ne dăm seama de asta sau pur şi simplu îndurăm consecinţele? Este ceva ce putem face pentru a readuce viaţa?

Mă gândesc la atâtea situaţii negative trăite de cei de vârsta voastră. De exemplu, există cei care joacă totul în prezent, punându-şi în pericol propria viaţă cu experienţe extreme. În schimb, alţi tineri sunt "morţi" pentru că au pierdut speranţa. Am auzit de la o tânără: "Printre prietenii mei văd că s-a pierdut stimulentul de a intra în joc, curajul de a se ridica". Din păcate, şi printre tineri se răspândeşte deprimarea, care în unele cazuri poate să ducă şi la ispita de a-şi lua viaţa. Câte situaţii în care domneşte apatia, în care se pierd în abisul angoaselor şi al remuşcărilor! Câţi tineri plâng fără ca nimeni să asculte strigătul sufletului lor! În jurul lor de atâtea ori priviri distrase, indiferente, ale celor care eventual se bucură de propriile happy hour stând la distanţă.

Există cei care vegetează în superficialitate, crezându-se vii în timp ce înăuntru sunt morţi (cf. Ap 3,1). Pot să ajungă la vârsta de douăzeci de ani târând o viaţă în jos, nu la înălţimea propriei demnităţi. Totul se reduce la "a fi lăsat să trăiască" căutând vreo satisfacţie: un pic de distracţie, câteva firimituri de atenţie şi de afecţiune din partea altora... Există şi un narcisism digital răspândit, care influenţează atât pe tineri, cât şi pe adulţi. Atâţia trăiesc aşa! Unii dintre ei probabil că au respirat în jurul lor materialismul celor care se gândesc numai să facă bani şi să se aranjeze, ca şi cum ar fi unicele scopuri ale vieţii. Pe termen îndelungat va apărea în mod inevitabil o surdă insatisfacţie, o apatie, o plictiseală de a trăi, treptat tot mai neliniştitoare.

Atitudinile negative pot să fie provocate şi de eşecurile personale, când ceva care era la inimă, pentru care s-au angajat, nu mai merge înainte sau nu obţine rezultatele sperate. Se poate întâmpla în domeniul şcolar sau cu ambiţiile sportive, artistice... Sfârşitul unui vis poate să-i facă să se simtă morţi. Însă eşecurile fac parte din viaţa fiecărei fiinţe umane, iar uneori poate să se reveleze chiar un har! Adesea ceva ce credeam că ne dă fericire se revelează o iluzie, un idol. Idolii pretind totul de la noi făcându-ne sclavi, însă nu dau nimic în schimb. Şi la sfârşit alunecă, lăsând numai praf şi fum. În acest sens eşecurile, dacă fac să se prăbuşească idolii, sunt un bine, chiar dacă ne fac să suferim.

S-ar putea continua cu alte condiţii de moarte fizică sau morală în care se poate afla un tânăr, cum sunt dependenţele, delictul, mizeria, o boală gravă... Dar vă las vouă să reflectaţi personal şi să conştientizaţi ceea ce a provocat "moarte" în voi sau în vreunul apropiat de voi, în prezent sau în trecut. În acelaşi timp, amintiţi-vă că acel tânăr din Evanghelie, care era mort cu adevărat, a revenit la viaţă pentru că a fost privit de Cineva care voia ca el să trăiască. Asta se poate întâmpla şi astăzi şi în fiecare zi.

Să ni se facă milă

Sfintele Scripturi prezintă adesea starea sufletească a celui care se lasă atins "până în măruntaie" de durerea altuia. Înduioşarea lui Isus îl face părtaş de realitatea celuilalt. Ia asupra sa mizeria celuilalt. Durerea acelei mame devine durerea sa. Moartea acelui fiu devine moartea sa.

În atâtea ocazii voi, tinerii, demonstraţi că ştiţi să con-pătimiţi! Este suficient să se vadă câţi dintre voi se dăruiesc cu generozitate atunci când circumstanţele cer asta. Nu există dezastru, cutremur, inundaţie în care să nu fie cete de tineri voluntari care se fac disponibili de a oferi ajutor. Şi marea mobilizare de tineri care vor să apere creaţia dă mărturie despre capacitatea voastră de a auzi strigătul pământului.

Dragi tineri, nu lăsaţi să vi se fure această sensibilitate! Să puteţi asculta mereu geamătul celui care suferă; să vă lăsaţi înduioşaţi de cei care plâng şi mor în lumea de astăzi. "Anumite realităţi ale vieţii se văd numai cu ochii curăţaţi de lacrimi" (Christus vivit, 76). Dacă veţi şti să plângeţi cu cel care plânge, veţi fi cu adevărat fericiţi. Atâţia de vârsta voastră duc lipsă de oportunităţi, îndură violenţe, persecuţii! Fie ca rănile lor să devină rănile voastre şi veţi fi purtători de speranţă în această lume. Veţi putea spune fratelui, surorii: "Ridică-te, nu eşti singur!", şi să faceţi să experimenteze că Dumnezeu Tatăl ne iubeşte şi Isus este mâna întinsă pentru a ne ridica.

Să ne apropiem şi "să atingem"

Isus opreşte cortegiul funerar. Se apropie, devine aproapele. Apropierea merge şi mai departe şi devine gest curajos pentru ca altul să trăiască. Gest profetic. Este atingerea lui Isus, Cel Viu, care comunică viaţa. O atingere care-l revarsă pe Duhul Sfânt în trupul mort al tânărului şi reaprinde funcţiile sale vitale.

Acea atingere pătrunde în realitatea de descurajare şi disperare. Este atingerea Divinului, care trece şi prin iubirea umană autentică şi deschide spaţii inimaginabile de libertate, demnitate, speranţă, viaţă nouă şi deplină. Eficacitatea acestui gest al lui Isus este incalculabil. El ne aminteşte că şi un semn de apropiere simplu, dar concret, poate provoca forţe de înviere.

Da, şi voi, tinerii, puteţi să vă apropiaţi de realităţile de durere şi de moarte pe care le întâlniţi, puteţi să le atingeţi şi să generaţi viaţă ca şi Isus. Acest lucru este posibil graţie Duhului Sfânt, dacă voi cei dintâi aţi fost atinşi de iubirea sa, dacă inima voastră este înduioşată datorită experienţei bunătăţii sale faţă de voi. Aşadar, dacă simţiţi înăuntru duioşia mistuitoare a lui Dumnezeu faţă de fiecare creatură vie, în special faţă de fratele înfometat, însetat, bolnav, gol, închis, atunci veţi putea să vă apropiaţi ca El, să atingeţi ca El şi să transmiteţi viaţa sa prietenilor voştri care sunt morţi înăuntru, care suferă sau şi-au pierdut credinţa şi speranţa.

"Tinere, îţi zic, ridică-te!"

Evanghelia nu spune numele acelui tânăr înviat de Isus la Nain. Aceasta este o invitaţie adresată cititorului să se întruchipeze în el. Isus îţi vorbeşte ţie, mie, fiecăruia dintre noi, şi spune: "Ridică-te!" Ştim bine că şi noi, creştinii, cădem şi trebuie să ne ridicăm mereu. Numai cel care nu merge nu cade, dar nici nu merge înainte. Pentru aceasta trebuie primită intervenţia lui Cristos şi să se facă un act de credinţă în Dumnezeu. Primul pas este de a accepta să ne ridicăm. Viaţa nouă pe care El ne-o va da va fi bună şi demnă să fie trăită, pentru că va fi susţinută de Cineva care ne va însoţi şi în viitor fără a ne lăsa vreodată, ajutându-ne să trăim această existenţă a noastră în mod demn şi rodnic.

Este realmente o nouă creaţie, o nouă naştere. Nu este o condiţionare psihologică. Probabil, în momentele de dificultate, atâţia dintre voi aţi auzit repetându-vi-se cuvintele "magice" care astăzi sunt la modă şi ar trebui să rezolve totul: "Trebuie să crezi în tine însuţi", "Trebuie să găseşti resursele înăuntrul tău", "Trebuie să conştientizezi energia ta pozitivă"... Dar toate acestea sunt simple cuvinte şi pentru cel care cu adevărat este "mort înăuntru" nu funcţionează. Cuvântul lui Cristos este de o altă greutate, este infinit superior. Este un cuvânt divin şi creator, care singur poate readuce viaţa acolo unde aceasta s-a stins.

Noua viaţă "ca înviaţi"

Tânărul - spune Evanghelia - "a început să vorbească" (Lc 7,15). Prima reacţie a unei persoane care a fost atinsă şi readusă la viaţă de Cristos este să se exprime, să manifeste fără frică şi fără complexe ceea ce are înăuntru, personalitatea sa, dorinţele sale, nevoile, visurile sale. Probabil că înainte nu făcuse asta niciodată, era convinsă că nimeni nu putea s-o înţeleagă!

A vorbi înseamnă şi a intra în relaţie cu alţii. Când suntem "morţi", ne închidem în noi înşine, raporturile se întrerup sau devin superficiale, false, ipocrite. Când Isus ne redăruieşte viaţa, ne "restituie" celorlalţi (cf. v. 15).

Astăzi există adesea "conectare", dar nu comunicare. Folosirea dispozitivelor electronice, dacă nu este echilibrată, ne poate face să rămânem lipiţi de un ecran. Cu acest mesaj aş vrea şi să lansez, împreună cu voi, tinerii, provocarea unei cotituri culturale, pornind de la acest "Ridică-te!" al lui Isus. Într-o cultură care îi vrea pe tineri izolaţi şi concentraţi pe lumi virtuale, să punem în circulaţie acest cuvânt al lui Isus: "Ridică-te!" Este o invitaţie de a ne deschide la o realitate care merge mult dincolo de virtual. Asta nu înseamnă a dispreţui tehnologia, ci a o utiliza ca mijloc, şi nu ca scop. "Ridică-te" înseamnă şi "visează", "riscă", "angajează-te" pentru a schimba lumea, "reaprinde" dorinţele tale, "contemplă" cerul, stelele, lumea din jurul tău. "Ridică-te şi devino ceea ce eşti!" Graţie acestui mesaj, atâtea feţe stinse ale tinerilor din jurul nostru se vor anima şi vor deveni mult mai frumoase decât orice realitate virtuală!

Pentru că, dacă tu dăruieşti viaţa, cineva o va primi. Spunea o tânără: "Te ridici de pe canapea dacă vezi ceva frumos şi decizi să faci şi tu asta". Ceea ce este frumos provoacă pasiune. Şi dacă un tânăr devine pasionat de ceva, sau mai bine zis de Cineva, în sfârşit se ridică şi începe să facă lucruri mari; din mort cum era, poate să devină martor al lui Cristos şi să-şi dea viaţa pentru El.

Dragi tineri, care sunt pasiunile voastre şi visurile voastre? Scoateţi-le în evidenţă şi prin ele propuneţi lumii, Bisericii, altor tineri ceva frumos în domeniul spiritual, artistic, social. Vă repet în limba mea maternă: hagan lío! Faceţi-vă auziţi! De la un alt tânăr am auzit spunând: "Dacă Isus ar fi fost unul care îşi vede de treburile sale, fiul văduvei nu ar fi înviat".

Învierea tânărului l-a reunit cu mama sa. În această mamă o putem vedea pe Maria, Mama noastră, căreia îi încredinţăm pe toţi tinerii din lume. În ea putem recunoaşte şi Biserica însăşi, care vrea să primească pe fiecare tânăr cu duioşie - nimeni exclus! Aşadar, s-o rugăm pe Maria pentru Biserică, pentru ca să fie mereu mamă a fiilor săi care sunt în moarte, plângând şi invocând renaşterea lor. Pentru fiecare fiu al său care moare, moare şi Biserica, şi pentru fiecare fiu care învie, şi ea învie.

Binecuvântez drumul vostru. Şi voi, vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine.

Roma, "Sfântul Ioan din Lateran", 11 februarie 2020,

Comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 2394.