Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

La școala lui Moise în ariditatea pustiului contemporan

Colocviu cu Pietro Bovati, predicator al exercițiilor spirituale la Ariccia

De Nicola Gori

Întâlnire personală cu Dumnezeu în rugăciune, dar și în încredere, până la transformarea ei chiar în ciocnire, numai să se ajungă la înțelegerea că iubirea divină vrea ceea ce este mai bine pentru om. Pornește de la Scriptură, îndeosebi de la Cartea Exodului și de la Evanghelia lui Matei, iezuitul Pietro Bovati, secretar al Comisiei Pontificale Biblice, pentru meditațiile de la exercițiile spirituale de Postul Mare care se desfășoară în casa "Divin Maestro" din Ariccia, de la 1 la 6 martie 2020. Predicatorul - care a ales ca temă "«Rugul ardea cu foc» (Ex 3,2). Întâlnirea între Dumnezeu și om, în lumina Cărții Exodului, a Evangheliei lui Matei, a rugăciunii Psalmilor" - explică unele detalii și motivațiile în acest interviu la "L'Osservatore Romano".

De ce alegerea acestei teme?

Suntem în timpul Postului Mare, care are ca dimensiune fundamentală aceea de a ne ajuta să intrăm în profunzimile spirituale ale ascultării lui Dumnezeu. Pentru aceasta am organizat reflecțiile pe tema întâlnirii personale cu Domnul, care este principiul oricărei reforme a vieții, al oricărei schimbări, al oricărei transformări. Acest drum ne duce la înțelegerea misterului Paștelui ca mister al mântuirii noastre. Cred că este foarte important să ne concentrăm asupra textelor care să ne ajute să simțim din nou importanța rugăciunii ca întâlnire personală cu Dumnezeu, ca ascultare a Celui care vorbește. Interpretez această experiență ca experiență profetică. Profetul este omul care, ascultând glasul Domnului și simțind forța sa de bine, poate să meargă în lume ducând tot acest cuvânt, care este de avertizare, de mângâiere, de drum spre viață. Am ales ca schemă textul din Exod care ne este oferit și de liturgie pentru a înțelege acest drum spre Paști. M-am gândit să leg și diferitele texte, care sunt obiect de rugăciune, cu texte paralele din Matei. Această Evanghelie, într-un anumit sens, reia figura lui Moise, arătând că Isus Cristos este noul Moise, care trăiește ca Moise ducând poporul spre Paștele veșnic.

Dumneavoastră faceți referință la Cartea Exodului. Ce spune acest text oamenilor din timpul nostru?

Textul este profetic, adică nu relatează numai o istorie din trecut, ci în ea indică necesitatea pentru om de a merge, de a trece prin încercări, de a avea încredere în Dumnezeu care călăuzește. Și invită să aibă încredere și în cei pe care Dumnezeu i-a stabilit în istorie ca oameni ai săi, ca aceia care arată cum să se meargă pe acest drum. O cale care nu este altceva decât aceea a poruncilor, a Bibliei. Este o cale care conduce la adevărata fericire, adică la pământul bun unde curg lapte și miere, care este o imagine a fericirii veșnice. Textele antice au această forță profetică pentru a indica simbolic ce anume trăim astăzi în traversările noastre, în încercările noastre, în dificultățile noastre. Mereu cu încrederea că Dumnezeu ne însoțește, îndeosebi prin cei pe care i-a stabilit ca slujitori ai săi.

De ce afirmați că totul a început din pustiu?

Pustiul este o mare metaforă a vieții. Este locul în care trebuie să se trăiască experiența a ceea ce lipsește. Este locul credinței, al foamei, al întâlnirilor cu dușmani periculoși, al traversărilor, unde se experimentează noaptea. Este simbolic al sensului pe care noi îl dăm despre viață, precum ceva dificil care ne provoacă frică. Însă avem coloana de foc, Moise care ne indică drumul, semnele prezenței sale. Asta ne dă nouă curajul de a continua să mergem, nu numai în credința în Dumnezeu, ci și în capacitatea de a lucra în slujba fraților. Pentru ce pustiul este simbolul vieții? Pentru că viața este fragilă, în timp ce inima aspiră la o realitate de fericire veșnică ce ne este promisă dacă mergem, dacă străbatem pustiul.

Pentru ce motiv uniți lupta și rugăciunea?

Scriptura ne învață asta, încă de la primele manifestări. Omul merge la Dumnezeu cerând și voind. Este semnificativă marea imagine a lui Iacob care luptă cu un personaj misterios, care este un înger, probabil însuși Dumnezeu, pentru a obține binecuvântarea. Această imagine aparține istoriei biblice și istoriei noastre. Când există o dificultate omul merge la Dumnezeu pentru a încerca să-l convingă, pentru a obține ceva. Este un soi de corp la corp, până când omul înțelege că adevărata victorie este să se încredințeze și să se abandoneze misterului lui Dumnezeu. El are o iubire mai mare decât aceea pe care omul o are față de sine însuși. Deci este un drum care pornește de la a voi să obținem ceea ce vrem, până când ajungem în rugăciune să înțelegem că adevărata victorie este a înțelege că Dumnezeu vrea adevăratul nostru bine. Deci, a învăța să-l lăsăm pe Domnul să acționeze, să ne abandonăm Lui ca pruncul în brațele mamei.

Mai este spațiu pentru prezența lui Dumnezeu în societățile noastre?

Societatea noastră a devenit foarte dificilă sub acest punct de vedere, foarte rebelă. Trebuie să înfruntăm și noi această luptă și să înțelegem ce se ascunde în spatele acestei dorințe de bunuri materiale, al acestei preocupări a vieții, care este prezentă în toți oamenii. Trebuie să încercăm să deschidem societatea la acea mângâiere care este speranța, care înseamnă a merge dincolo de necesitățile materiale pentru a sătura inima cu un bun spiritual. În ariditatea pustiului, care este aceea din lumea noastră, misiunea noastră este ca aceea a lui Moise, a lui Cristos. Este misiunea de a hrăni, de a da apa pentru a ajuta plăgile, a merge în întâmpinarea nevoilor oamenilor, făcând să simtă acea iubire care de fapt este ceea ce omul dorește: să fie mântuit în precaritatea sa.

Cum ați primit chemarea de a predica exercițiile spirituale?

Într-un anumit sens am simțit un pic de încurcătură, un sentiment de nevrednicie, de nepregătire, aproape de spaimă în fața unei misiuni pe care o consider desigur foarte importantă. Aceasta este caracteristica oricui care este chemat să presteze o slujire în Biserică. Nu trebuie să presupună că este cine știe cine, ci dacă este chemat, trebuie să spună numai: sunt gata să fac ceea ce mi se cere. Așadar, am intrat în rugăciune și am cerut Domnului să mă ajute ca să ajut persoane care au responsabilități foarte mari. Persoane care uneori sunt ele însele în dificultate, pentru că nevoile lumii sunt mari. Există critici, ostilități, și de aceea trebuie ajutate să trăiască din credință pornind de la o anumită familiaritate cu Scriptura: în sinteză, a le ajuta să găsească încredere și mângâiere în slujirea lor.

(După L'Osservatore Romano, 1 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 675.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat