Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Familia, Simon din Cirene, Veronica și coronavirusul

Pe drumul crucii lui Isus, la stațiunea a cincea și a șasea, apar Simon din Cirene și Veronica, două figuri simbol pentru ceea ce înseamnă a fi bărbat și a fi femeie.

Simon îl ajută pe Isus să poarte greutatea crucii, iar Veronica, cu năframa ei, îi șterge fața plină de transpirație, praf și sânge.

Pe de o parte, Simon, chiar dacă la început în silă, apoi plin de curaj, duce crucea lui Isus, devenind astfel un simbol pentru bărbați, iar de cealaltă parte, Veronica, simbolul femeii, plină de compasiune, gata să mângâie și să încurajeze, amândoi vin să transmită familiei de astăzi, bărbatului și femeii, soțului și soției, care este misiunea lor în planul lui Dumnezeu.

Bărbatul este voit de Dumnezeu pentru a purta "greutățile" creației și implicit ale familiei. El este chemat să construiască, să lucreze pământul, să meargă la pădure, să aibă inițiativă, să cucerească, să transpire din cauza muncii etc. La rândul ei, femeia, este voită de Dumnezeu pentru a suplini ceea ce bărbatul, din cauza chemării sale speciale, nu reușește să acopere, și anume, tot ceea ce ține de partea "sensibilă" a vieții. Ei i-a încredințat Creatorul misiunea de a purta viața, de a o aduce în lume, de a educa, de a îmbrățișa, de a mângâia, de a avea grijă de soț, de copii, de bolnavi și de bătrâni. Ea pregătește mâncarea, spală, aerisește și tot ea îngrijește florile. De asta îi și plac când le primește în dar de la bărbat!

Pe drumul crucii lui Isus, Simon din Cirene și Veronica au rolul de a-i sensibiliza pe soți în chemarea lor la viața de familie. Și unul și celălalt, chiar dacă în mod diferit, îl ajută pe Isus. "Adevăr vă spus: tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut" (Mt 25,40).

Isus este în egală măsură în soț ca și în soție. Ori de câte ori soțul se apleacă cu iubire față de soție, susținând-o, încurajând-o, stându-i alături, împlinindu-și cu dăruire și umilință chemarea de soț și tată, în realitate el "îl ajută pe Isus să-și ducă crucea", asemenea lui Simon din Cirene. La fel și soția, ori de câte ori, prin vocația sa de soție și mamă, cu umilință și dăruire, "are grijă", pregătind hrana, spălând rufele, făcând curat în casă, asistându-și copiii în creșterea lor, ajutându-i la școală, stând alături de soț, în realitate "șterge fața lui Isus plină de transpirație, praf și sânge".

Și ca noutate, având în perspectivă amenințarea noului virus care tinde să cucerească lumea, mai ales în astfel de momente, soții sunt chemați să fie "Simon din Cirene" și "Veronica" unul pentru celălalt, unul să poarte povara celuilalt, să-l îngrijească cu umilință și răbdare pe celălalt.

O fi întâmplător că o astfel de amenințare vine către noi chiar în Postul Mare când Biserica prin devoțiunea Căii Sfintei Cruci ne pune în față aceste două exemple paradigmatice? Nimic nu este întâmplător! Într-o lume din ce în ce mai desacralizată un virus vine să ne amintească încă o dată că soții sunt chemați "să aibă grijă" unul de celălalt, să poarte povara unul celuilalt, să șteargă sudoarea, praful și sângele suferinței, într-un cuvânt să se ajute reciproc în purtarea crucii de zi cu zi, pentru că la asta au fost chemați prin sacramentul căsătoriei.

Așadar, dragi soți, privind la cele două exemple, Simon din Cirene și Veronica, aplecați-vă cu iubire unul față de celălalt, înnoiți iubirea care v-a unit și faceți din ea izvor de dăruire, mai ales în momentele dificile ale vieții, "și la bine, și la greu" sau "mai ales la greu"!

Pr. Felician Tiba
Oficiul pentru Pastorația Familiei


 

lecturi: 4362.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat