Consideraţie la duminica a 6-a de peste an - Anul A - 2020

Sir 15,15-20; Ps 119,1-34; 1Cor 2,6-10; Mt 11,25; Mt 5,17-37

"Dacă vrei, îi vei ţine poruncile; a fi fidel ţine de bunăvoinţă" (Sir 15,5).

Isus îşi încheie discursul despre "Fericiri", spunând: "Ferice va fi de voi când, din pricina mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni şi minţind vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe prorocii care au fost înainte de voi" (Mt 5,11-12). În finalul "Fericirilor", Isus parcă vrea să spună că pentru cei care au dobândit caracterul lui Dumnezeu expus în "fericiri", vor avea ca parte pe acest pământ din partea "oamenilor trupeşti" (Rom 9,8) de respingere şi de prigoană. Oamenii trupeşti vor începe cu minciuna şi cu discreditarea, până ce vor ajunge la respingere, prigoană şi ucidere, pentru a-i îndepărta pe cei drepţi şi pe cei de bunăvoinţă din jurul lor, de adevărul şi lumina lui Dumnezeu. Aşa au făcut lumea rea cu profeţii, aşa au făcut cu Isus şi aşa va face cu orice ucenic (cf. Fap 7,52). Isus a spus despre cei drepţi că nu sunt din lume: "Eu le-am dat cuvântul tău, iar lumea i-a urât, pentru că ei nu sunt din lume, aşa cum eu nu sunt din lume" (In 17,14). "Dacă lumea vă urăşte, să ştiţi că pe mine m-a urât înainte de voi! Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ceea ce este al ei, dar pentru că nu sunteţi din lume, ci eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea" (In 15,18-19).

Una dintre minciunile, dintre acuzele nedrepte la adresa lui Isus, pe lângă aceea de călcător al Legii, a fost şi aceea de răstălmăcitor, de stricător al Legii şi Profeţilor (o expresie folosită pentru a reda totalitatea cărţilor Bibliei de atunci). Dar Isus arată astăzi că adevăraţii răstălmăcitori şi stricători ai Legii şi ai Profeţilor sunt chiar acuzatorii lui, cărturarii şi fariseii, care în citirea şi explicarea Scripturilor, voit se opreau doar la litera Legii şi Profeţilor şi nu mergeau la spiritul lor, din interese pământeşti.

Legea şi Profeţii au fost date poporului Israel, chiar dacă conţin principii morale care sunt valabile pentru oamenii din toate timpurile (cf. Rom 2,14-15). Dumnezeu a pus la încercare poporul lui Israel de sub administraţia legii, ca pe un fel de eşantion al întregii omeniri, iar vinovăţia Israelului a dovedit vinovăţia întregii lumi (cf. Rom 3,19).

Isus arată tuturor celor care doresc mântuirea lui Dumnezeu, că el nu numai că nu strică, nu alterează, nu răstălmăceşte, nu slăbeşte, nu nimiceşte Legea şi Profeţii, dar că el le desăvârşeşte dându-le sensul voit de Dumnezeu, căci le împlineşte în sine, adică arată că la el se referă, că el este ţinta, că el este scopul, că el este cel ascuns în ele şi că el este menit să aducă mântuirea şi fericirea celor credincioşi.

Isus, vine ca să desăvârşească Legea şi Profeţii (cf. Mt 5,17). "Noul Testament" este un altoi cu totul nou care se hrăneşte din seva vechiului măslin, "Vechiul Testament", pentru a-l face să dea roade (cf. Rom 11,17.24). Da, Isus este acela care a fost anunţat şi pregătit, acela care a venit ca să "împlinească" Legea şi Profeţii, adică întreaga Biblie. Abraham, Moise, David, Isaia, Psalmii, Înţelepţii, întreaga istorie şi gândire a lui Israel înfloresc şi ajung la plinătate în Isus.

Pentru a arăta că Isus nu a venit să desfiinţeze Legea şi Profeţii, Noul Testament arată că nouă din cele Zece Porunci se repetă în el, sub formă de deprinderi în ale neprihănirii, pentru copiii lui Dumnezeu (cf. 2Tim 3,16b). Doar o singură poruncă nu se repetă în Noul Testament, porunca Sabatului. Creştinilor nu li se spune nicăieri şi niciodată să ţină Sabatul, căci el a fost înlocuit cu Ziua Învierii lui Isus.

Isus afirmă clar în privinţa Legii că "mai înainte de a trece cerul şi pământul, nicio iotă şi nicio linioară nu va trece din Lege, până ce nu se vor împlini toate şi că cel care va încălca una dintre aceste porunci mai mici şi-i va învăţa pe oameni să facă la fel, va fi numit cel mai mic în împărăţia cerurilor. Dar dacă cineva le va împlini şi va învăţa şi pe alţii să facă la fel, acesta va fi numit mare în împărăţia cerurilor. Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Mt 5,18-20).

în pericopa evanghelică de astăzi Isus analizează câteva Legi, probabil cele mai des şi mult răstălmăcite de cei care se credeau că deţin cheia cunoaşterii, astfel că nici ei nu intrau în spiritul lor voit de Dumnezeu şi implicit nu intrau nici în împărăţia lui Dumnezeu la care trebuiau să ajungă prin citirea şi interpretarea lor corectă, şi culmea, nu-i lăsau să intre nici pe cei care sincer ar fi voit (cf. Mt 23,13). De aceea, Isus îi învaţă în pericopa evanghelică de astăzi pe cărturari şi farisei, dar şi pe ucenicii săi din toate locurile şi timpurile, cum să citească şi cum să interpreteze Legile lui Dumnezeu, pornind de la intenţia lui Dumnezeu, şi nu de la interesele lor.

În fapt, învăţăturile Domnului nostru cuprinse în Predica de pe Munte desăvârşesc şi stabilesc un standard mult mai înalt decât cel scos de cărturari şi farisei din Lege şi Profeţi, aşa cum se vede în pericopa evanghelică de astăzi (cf. Mt 5,17-37). De pildă, legea spunea "Să nu ucizi" (cf. Ex 20,13; Dt 5,17). Isus vine şi spune că nu ai voie "nici să nu urăşti, nici să nu te mâinii, nici să nu jigneşti cu vorbe ca Raca (bun de nimic ca inteligenţă), Nebunule (bun de nimic ca nume), nici să ţii duşmănie", căci tot ucidere se cheamă (cf. 1In 3,15) şi că tot la focul veşnic al Gheenei te duc! Aşadar, Predica de pe Munte nu numai că susţine Legea şi Profeţii, ci le dezvoltă scoţând la iveală implicaţiile lor cele mai profunde.

Gheena, la care face vorbire astăzi Isus, este o transliterare a ebraicului "ge hinnom", valea lui Hinom, sau "ge ben hinnom", valea fiului lui Hinom (cf. Ios 15,8), valea de la sud şi vest de Ierusalim (cf. Ier 19,2), vale unde regele nelegiuit Ahaz a introdus ritualul păgân barbar al arderii copiilor în cinstea zeului Moloh, pe un loc numit Tofet, în valea lui Hinom (cf. 2Cr 28,3), pe vremea lui Isaia, iar Manase, un nepot al lui Ahaz, a reinstaurat practica arderii copiilor pentru zeul Moloc (cf. 2Cr 33,1.6; Ier 32,35). Acest loc a fost purificat de sfântul rege Iosia (cf. 2Rg 23,10). Ca răsplătire pentru răul arderii copiilor pentru zeul Moloh şi pentru altele, Dumnezeu a avertizat mai dinainte pe poporul său că Valea lui Hinom va deveni într-o zi valea arderii acestui popor (cf. Ier 7,32-33; 19,6; Is 30,33). În acord cu aceasta, focul aprins de cei răi în Valea Hinom, a devenit simbolic pentru focul mistuitor al marii zile de pe urmă a judecăţii şi a pedepsirii celor nelegiuiţi (cf. Is 66,24). Cu timpul Valea lui Hinon, Valea Gheenei, a devenit un loc cu foc nestins pentru arderea gunoaielor şi a cadavrelor, o imagine profetică al focului zilei de pe urmă şi locul unde sufletele celor neevlavioşi vor fi păstrate pentru pedeapsă până în ziua judecăţii şi a răsplătirilor finale.

Un standard mai înalt Isus a impus şi poruncii "Să nu comiţi adulter" (Ex 20,14; Dt 5,18), căci tot adulter este privirea unei femei şi respectiv privirea unui bărbat cu gând de păcat; căci tot adulter sunt atingerile nepermise cu mâna sau locul periculos unde calci cu piciorul, şi tot la Gheenă conduc. A scoate ochiul, a tăia mâna sau piciorul înseamnă a scoate privirea ochiului din locul periculos al păcatului, iar a tăia piciorul sau mâna înseamnă a tăia de pe listă locurile cu prilej de păcat. Păcatul este cel mai mare rău care ni se poate întâmpla, căci ne separă de Dumnezeul iubirii şi provoacă mare durere lui Dumnezeu, atât prin răstignirea Fiului său (cf. Evr 6,6), cât şi prin privarea lui de obiectul cel mai înalt al iubirii sale, care suntem noi (cf. Ier 31,3; Is 54,8). Dacă ne gândim bine, izgonirea din rai şi moartea lui Isus s-au datorat păcatului făcut cu ochiul, mâna şi piciorul: Eva a văzut şi a poftit, a întins mâna şi a luat, a mers şi i-a dat şi bărbatului ei (cf. Gen 3,6).

Un standard mai înalt Isus a impus şi poruncii: "Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni de nevasta sa, şi se vor face un singur trup" (Gen 2,24), unire care este un semn profetic al alianţei şi a nunţii lui Dumnezeu cu oamenii (cf. Os 2,16.19); "Cum se uneşte un tânăr cu o fecioară, aşa se vor uni fiii tăi cu tine; şi cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa se va bucura Dumnezeul tău de tine" (Is 62,5). Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt, s-a nuntit cu oamenii (cf. Ef 5,32; Ap 22,17).

După ce Dumnezeu s-a nuntit cu noi, chiar în ciuda păcătoşeniei noastre nu se dezice de noi şi nici nu ne părăseşte (cf. Ef 5,29; Evr 13,5). De aceea, Isus a emis porunca pentru creştini: "Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă" (Mc 10,9). Indiferent de motivele invocate de unii sau de alţii, divorţul este oprit pentru că este o "călcare a Alianţei" o despărţire de însuşi Dumnezeu (cf. Mal 2,16), care nu imită unirea din Sfânta Treime, ci dezbinarea din iad şi o nouă răstignire a lui Isus (cf. Evr 6,6).

Divorţul într-o familie corect constituită, indiferent de motive, este oprit pentru că înseamnă, aşa cum am mai spus, un divorţ de însuşi Dumnezeul iubirii şi al unităţii şi o îmbrăţişarea sa satanei începută aici şi continuată în iad, şi o nouă răstignire a lui Isus. Într-o familie lovită de păcatul desfrânării, Isus cere iertare, nu divorţ (cf. In 8,7). Când omul păcătos în multe privinţe, refuză iertarea unui alt păcătos ca şi el, îşi refuză de fapt propria iertare şi mântuire de la Dumnezeu, prin Cristos şi Duhul Sfânt. De aceea, neiertarea partenerului greşit, manifestată în: cartea de despărţire pentru diferite motive; în despărţirea pentru un păcat al partenerului, fie el desfrânare sau de adulter; căsătorirea divorţatului cu altă persoană, fie liberă (care este trasă în păcat), sau despărţită, dar al cărei partener trăieşte (care este adâncită în păcat), este adulter şi curvie care exclude de la iertarea divină (cf. Mt 6,12; In 8,7) şi de la împărăţia lui Dumnezeu (cf. 1Cor 6,9). Nu trebuie să se uite că iubirea în căsătorie nu mai ţine de sentiment, ci este o Lege în care s-a intrat. Iubirea este o poruncă prin care odată cu partenerul se îmbrăţişează pe Dumnezeu şi devii îmbrăţişat de Dumnezeu.

Singura despărţire, nu numai permisă, ci chiar autoritar impusă de Isus, este cea din cauza nelegitimităţii, "porneia" (cf. Mt 19,9), nelegitimitate care nu se referă la adulter, "moihea" (In 8,3-4), cum greşit, tendenţios şi interesat au tradus unii, ci se referă la o persoană care nu întruneşte condiţiile legale cerute de Legea divină şi de libertatea cerută de Dumnezeu copiilor săi pentru a încheia o căsătorie validă şi permisă de lege, adică fără implicarea părţilor apte într-o altă căsătorie, sau nelegitimitate cauzată din lipsa autentificării căsătoriei în faţa unui ministru legitim constituit.

Un standard mai înalt Isus a impus şi poruncii de comunicare onestă cu semenii. "Aţi mai auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu faci nici un jurământ fals», şi «Să ţii jurământul făcut Domnului». Eu însă vă spun: Să nu vă juraţi deloc, nici pe cer pentru că este tronul lui Dumnezeu. Nici pe pământ, pentru că este scăunelul picioarelor sale. Nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui rege. Să nu juri nici pe capul tău, pentru că nici măcar un fir de păr nu-l poţi face alb sau negru. Când spuneţi «da», să fie «da», când spuneţi «nu» să fie «nu». Tot ce este în plus vine de la cel rău" (Mt 5,33-37).

Înţeleptul Siracide vrea să ne spună astăzi că între ceea ce învăţau cărturarii şi fariseii şi între ceea ce ne învaţă Isus este ceva similar cu o alegere între foc şi apă, între viaţă şi moarte, între minciună şi adevăr, între nelegiuire şi cinste. Isus singur este apa vieţii, învierea şi viaţa, adevărul şi cinstea lui Dumnezeu. Şi ca să urmăm adevărul predicat de Isus este de-ajuns, ca pentru fericitul Ieremia Valahul, să iubim patria oamenilor sfinţi şi să fugim de focul Gheenei. "Dacă vrei, îi vei ţine poruncile; a fi fidel ţine de bunăvoinţă" (Sir 15,5).

"Ferice de cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc", le spunea mulţimilor Domnul Isus (cf. Lc 11,28). Despre această fericire şi despre acest privilegiu ne va vorbi astăzi psalmistul, din care am cântat astăzi doar câteva versete (cf. Ps 119,1-34). Psalmistul foloseşte şapte expresii diferite pentru a denumi Cuvântul lui Dumnezeu şi anume: "Lege, mărturii, rânduieli, hotărâri, porunci, judecăţile dreptăţii şi Cuvântul", pentru a-i defini pe cei integri şi cu inima curată, pe cei care îşi găsesc plăcerea în mărturiile Domnului şi pentru care hotărârile lui sunt o desfătare, pe cei care păzesc cu grijă aceste porunci şi care umblă în ele. Apoi psalmul ne îndeamnă să-i cerem lui Domnului să ne deschidă ochii pentru a putea vedea minunăţiile sale şi apoi să ne abată privirile de la orice deşertăciune, adică de la acele lucruri (bogăţii, plăceri, onoruri) prezente voalat în pericopa evanghelică de astăzi, prin care duşmanul vrea să ne abată inima şi mintea de la adevăratele bunuri, pe care Dumnezeu vrea să ni le dea (bogăţiile cerului, desfătările cerului, onorurile cerului).

La ce poate sluji o partitură muzicală, fără instrumentul la care să fie interpretată? La ce poate folosi un CD, o casetă sau un disc, fără aparatul care să ne permită să le ascultăm? Isus a fost instrumentul care ne-a redat muzica lui Dumnezeu, muzica curată a Legilor sale. Isus este Înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,30; Col 1,26-27), care ne-a învăţat adevărul şi calea cea dreaptă spre viaţa cea veşnică (cf. In 14,6). Apostolii, profeţii, psalmistul au fost instrumentele Duhului Sfânt pentru a ne reda muzica plăcută a învăţăturilor divine. La fel şi noi trebuie să fim nişte instrumente bune care cântă şi trăiesc Legea Domnului în lume.

Apoi care ar fi efectul celui mai frumos concert asupra unui public compus din oameni complet surzi? Sau care ar fi efectul unei frumoase galerii de artă în faţa unor oameni complet orbi? Aşa au fost cărturarii şi fariseii care au mutilat Scripturile după surzenia şi orbirea lor sufletească şi care în final l-au ucis pe Cel drept, decât să vină la el spre vindecare şi convertire Tot aşa, limbajul Duhului este de neînţeles pentru "omul pământesc" fără învăţătura şi puterea Duhului Sfânt. Din contră, "cel spiritual" poate primi "cele spirituale prin mijloace spirituale". Aşa a fost Isus, aşa au fost apostolii, aşa au fost primii creştini şi aşa trebuie să fim şi noi "oameni spirituali", care au avut ca ţintă paradisul şi ca drum de urmat Legile Domnului. "Te preamăresc pe tine, Părinte, stăpânul cerului şi al pământului, pentru că ai descoperit celor mici, misterele împărăţiei tale" (Mt 11,25). "Dacă vrei, îi vei ţine poruncile; a fi fidel ţine de bunăvoinţă" (Sir 15,5). Amin.

Pr. Ioan Lungu

* * *

Predici la Radio Iaşi: Duminica a 6-a de peste an

lecturi: 1097.