Ciugheş: Orga bisericii a amuţit

Având domiciliul în altă localitate, urmăresc pe internet duminica sfânta Liturghie din Ciugheş, satul meu natal. Pentru prima oară în acea zi de duminică, 2 februarie 2020, acordurile orgii nu s-au auzit. Obiectivul camerei de luat vederi din biserică cuprindea şi pe nenea Dumitru Fabian, dascălul de decenii bune al bisericii romano-catolice din Ciugheş. Atunci mi-am dat seama că nenea Dumitru nu a mai reuşit să urce scările ce duceau la balconul bisericii unde se afla prietena lui cea pe care iubit-o cel mai mult ... orga. Dar... se afla la sfânta Liturghie. A doua zi de dimineaţă părintele paroh Anton Egner cu tristeţe în glas m-a anunţat că nenea Dumitru Fabian a trecut la cele veşnice. Pentru prima oară în acea duminică de 2 februarie 2020 acordurile la orga bisericii satului meu, la sfânta Liturghie, nu s-au mai auzit. Eu, cel ce scrie aceste rânduri, am copilărit acolo unde nenea Dumitru s-a stabilit şi unde şi-a găsit perechea de viaţă ... lelea Anica.

Mi-l amintesc pe nenea Dumitru Fabian de când era fecior şi venea cu bicicleta din satul Cuchiniş la sfânta Liturghie. Mergea pe bicicletă drept ca un ofiţer de cavalerie. Tainele notelor muzicale şi ale portativului le-a învăţat de la parohul acelor vremuri, Iosif Duman, dar vocea a primit-o de la Dumnezeu.

De atunci zi de zi, duminică de duminică, ne însoţea la Liturghii în acordurile orgii şi cu vocea-i fermecată să ne rugăm la Mântuitorul Isus Cristos.

Cu orga lui a cântat atunci când copiii comunităţii au fost botezaţi. Cu orga lui a cântat la cununiile tinerilor căsătoriţi. Cu orga lui a cântat la cântecele funebre de înmormântare a celor trecuţi la cele veşnice. Cu rozariu-i nedespărţit s-a rugat la priveghiul părinţilor mei.

Vecini fiind, într-o vară, un grup de copii am plecat după fructe şi ciuperci în masivul Ciudamir de la Cuchiniş. Călăuză ne-a fost nenea Dumitru. Noi, copii năstruşnici, făceam fel de fel de glume, dar nenea Dumitru, cu rozariu-i nedespărţit în fruntea grupului, se ruga în tăcere pentru a ajunge cu bine la afine, zmeură şi înapoi acasă la părinţi.

Într-o seară de vară când eram licean, mergeam spre casa părintească. La câţiva paşi înaintea mea mergea tăcut nenea Dumitru Fabian. La ora 20.00 din turnul bisericii a răsunat obişnuitul dangăt al clopotului. Tăcutul om din faţa mea s-a oprit, s-a descoperit, cu faţa spre sfânta biserică a făcut semnul sfintei cruci şi în tăcere se ruga. Ţinea între palme sfântul rozariu. De atunci nu am mai văzut în satul meu asemenea credincios rugându-se.

La o discuţie în urmă cu câteva luni mi-a povestit cum a însoţit pe ultimul drum credincioşi de la 15 kilometri pe ploaie sau arşiţă până la cimitirul satului, respectiv Agăş şi Brusturoasa, ce aparţineau Parohiei Ciugheş.

Preoţii cu timpul s-au schimbat, dar nenea Dumitru a rămas şi în fiecare an cu preotul comunităţii ne vizita casele din toată parohia dându-le copiilor drajeuri sau bomboane şi scria cu cretă pe uşa casei G+M+B amintind de cei trei crai de la Betleem şi naşterea Mântuitorului. Câţi dintre primarii comunei anual trec pragul locuitorilor să-i întrebe de nevoi şi sănătate?

Pentru că şi eu am fost copil neastâmpărat, la o slujbă de vecernie la vechea biserică împreună cu un prieten ne-am aciuat doar noi doi în balconul bisericii. Orga şi corul la acele vremuri se aflau jos în faţa altarului.

Din balcon pe o uşă era accesul spre turnul bisericii. Nu eram atenţi la preot, şi am izbucnit într-un hohot răsunător de râs. Râs care a făcut ca părintele Duman să se oprească din rugăciune şi orga a tăcut. S-au auzit nişte paşi hotărâţi şi la scările balconului a apărut capul lui nenea Dumitru făcându-ne semn cu degetul arătător spunând: "Ia veniţi voi doi la mine!" Şi cum se zice în armată, nenea Dumitru ne-a aşezat "în prima tranşee", primul rând de bănci. Acel rând de bănci nu l-am părăsit de frica mamei până ce am plecat în armată. Mama se afla în biserică şi ce am primit acasă nu mai relatez să nu ocup spaţiul. Vă las singuri să deduceţi!

Astăzi, 8 februarie 2020, dascălul Dumitru Fabian a fost condus pe ultimul drum de către credincioşii satului. Am urmărit cu lacrimi şi durere sufletească pe internet Liturghia de înmormântare celebrată de preotul Parohiei Brusturoasa. Dorinţa defunctului faţă de parohul Anton Egner a fost că la vremea trecerii lui la cele veşnice la Liturghia de înmormântare parohul Egner să-i cânte la orgă la care cu pasiune mai bine de cinci decenii i-a mângâiat clapele. Parohul i-a îndeplinit acea dureroasă dorinţă.

Am observat la preoţi, care prin natura vocaţiei, psihicul lor s-a întărit la aceste triste despărţiri, pe care noi, creştinii de rând, le suportăm greu. Astăzi parohul nostru Anton Egner a lăcrimat la altar. Este pentru prima oară când parohul nostru a plâns în asemenea momente. L-a iubit şi preţuit mult pe defunctul dascăl. De astăzi când parohul Egner va fi singur, orga bisericii va tăcea. Cât timp oare va trece până un alt om va fi cu acea credinţă, pasiune şi dăruire ca nenea Dumitru Fabian? Tinerii de azi au alte preocupări. Ar fi pentru ei un sacrificiu prea mare ca zilnic să fie la sfânta biserică. Ar fi o ruşine să-şi conducă pe ultimul drum vecinul, ruda sau altă persoană. Până atunci orga lui va aştepta în tăcere. În faţa laptopului, scriind aceste rânduri, lacrimile îmi inundă obrajii.

Dumnezeu să te ierte, nene Dumitre!

Nicu Baltă

*

Atunce, împăcat cu rostul
Acestei lumi deşerte,
Să mor, să-mi zică satu-ntreg
Un: "Dumnezeu să-l ierte! "
 
Iar popii nostru-ntâmplător
Vreun oaspe-atunci să-i vie;
"Pe cine-ngropi, părinte, azi? "
"Pe-un om de omenie!... "
 
Octavian Goga - "Dorinţa"

lecturi: 8386.