Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Pildești: Ziua Persoanelor Consacrate din zona Roman

Așa cum a fost deja prezentat în Programul diecezan al celebrărilor zonale pentru cea de-a XXIV-a Zi Mondială a Vieții Consacrate, persoanele consacrate din zona Roman, în număr de aproximativ 70, s-au întâlnit în Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Pildești duminică, 2 februarie 2020.

Activitățile au început la ora 10.00, cu o adorație euharistică, pregătită și animată de "Surorile Săracilor Părintelui Vincenzo Morinello", din localitate.

A urmat sfânta Liturghie prezidată de pr. paroh Andrei Ciobănică și concelebrată de mai mulți preoți. Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Marius-Petru Bâlha, rectorul Institutului Teologic Franciscan din Roman. În prima parte a predicii sale, părintele a prezentat însemnătatea sărbătorii Prezentării Domnului la Templu iar în a doua parte a subliniat rolul pe care persoanele consacrate îl au astăzi în mijlocul poporului lui Dumnezeu, ai cărui membri sunt. Folosind învățături cu precădere din Magisteriul papei Francisc, pr. Marius-Petru a evidențiat faptul că persoanele consacrate, trăind cu pasiune propria chemare, devin adevărate semne de speranță pentru cei din jurul lor.

La sfârșitul sfintei Liturghii, sr. Alina Rîtan, din Congregația "Slujitoarele lui Cristos, Marele Preot[, responsabila persoanelor consacrate pe zona Roman, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în pregătirea acesteia, o mulțumire specială adresând Surorilor Maestre Pie Venerini, Surorilor Săracilor Părintelui Vincenzo Morinello, Fraților Școlilor Creștine, precum și corului parohiei condus de Gabriela Mateeș.

După sfânta Liturghie, la Centrul "Anton Durcovici" a avut loc o agapă frățească urmată de momente de comuniune și de împărtășire fraternă. La organizarea acestui punct din program o contribuție aparte având sr. Lidia Ciobanu, din Congregația "Micile Surori Misionare ale Carității" - Don Orione, și un grup de doamne inimoase din Pildești și Bâra.

Ziua s-a încheiat cu prezentarea unei retrospective fotografice a activităților persoanelor consacrate, care au avut loc din toamna anului 2018 și până astăzi, la nivelul Zonei Roman, și cu prezentarea activităților care vor avea loc până în luna iunie a acestui an.

Fr. Vicențiu Ghiurca, FSC

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 2 februarie: Pildești: Ziua Persoanelor Consacrate din zona Roman


 

lecturi: 2229.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat