Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: Angelus (26 ianuarie 2020)

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Evanghelia de astăzi (cf. Mt 4,12-23) ne prezintă începutul misiunii publice a lui Isus. Asta se întâmplă în Galileea, un ținut de periferie față de Ierusalim, și privit cu suspiciune datorită amestecului cu păgânii. Din acea regiune nu se aștepta nimic bun și nou; în schimb, chiar acolo Isus, care a crescut la Nazaret în Galileea, începe predica sa.

El proclamă nucleul central al învățăturii sale sintetizat în apelul: "Convertiți-vă: s-a apropiat împărăția cerurilor" (v. 17). Această veste este ca un puternic fascicul de lumină care străbate întunericul și risipește ceața, și evocă profeția lui Isaia care se citește în noaptea de Crăciun: "Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare, peste cei care locuiau în ținutul umbrei morți a strălucit o lumină" (9,1). Cu venirea lui Isus, lumina lumii, Dumnezeu Tatăl a arătat omenirii apropierea și prietenia sa. Ele ne sunt dăruite gratuit dincolo de meritele noastre. Apropierea lui Dumnezeu și prietenia lui Dumnezeu nu sunt un merit al nostru: sunt un dar gratuit al lui Dumnezeu. Noi trebuie să păzim acest dar.

Apelul la convertire, pe care Isus îl adresează tuturor oamenilor de bunăvoință, se înțelege în plinătate tocmai în lumina evenimentului manifestării Fiului lui Dumnezeu, asupra căruia am meditat în duminicile trecute. De atâtea ori este imposibil să ne schimbăm viața, să abandonăm drumul egoismului, al răului, să abandonăm drumul păcatului pentru că se centrează angajarea de convertire numai asupra noastră înșine și asupra propriilor noastre forțe, și nu pe Cristos și pe Duhul său. Însă adeziunea noastră la Domnul nu se poate reduce la un efort personal, nu. A crede asta ar fi și un păcat de mândrie. Adeziunea noastră la Domnul nu se poate reduce la un efort personal, în schimb trebuie să se exprime într-o deschidere încrezătoare a inimii și a minții pentru a primi Vestea Bună a lui Isus. Asta - Cuvântul lui Isus, Vestea Bună a lui Isus, Evanghelia - schimbă lumea și inimile! De aceea, suntem chemați să ne încredem în cuvântul lui Cristos, să ne deschidem la milostivirea Tatălui și să ne lăsăm transformați de harul Duhului Sfânt.

De aici începe adevăratul parcurs de convertire. Exact cum li s-a întâmplat primilor discipoli: întâlnirea cu Învățătorul divin, cu privirea sa, cu cuvântul său le-a dat stimulentul de a-l urma, de a-și schimba viața punându-se concret în slujba Împărăției lui Dumnezeu.

Întâlnirea surprinzătoare și decisivă cu Isus a însemnat începutul drumului discipolilor, transformându-i în vestitori și martori ai iubirii lui Dumnezeu față de poporul său. Imitându-i pe acești primi crainici și mesageri ai Cuvântului lui Dumnezeu, fiecare dintre noi să poată îndrepta pașii pe urmele Mântuitorului, pentru a oferi speranță celor care sunt însetați de ea.

Fecioara Maria, căreia ne adresăm în această rugăciune Angelus, să susțină aceste propuneri și să le valorizeze cu mijlocirea sa maternă!

_______________

După Angelus

Iubiți frați și surori,

Astăzi pentru prima dată celebrăm Duminica Bibliei, instituită pentru a celebra și a primi tot mai bine darul Cuvântului său pe care Dumnezeu l-a oferit și îl oferă zilnic poporului său. Mulțumesc diecezelor, mulțumesc comunităților care au propus inițiative pentru a aminti centralitatea Sfintei Scripturi în viața Bisericii.

Mâine este a 75-a aniversare a eliberării lagărului de exterminare din Auschwitz-Birkenau. În fața acestei tragedii uriașe, a acestei atrocități, nu este admisibilă indiferența și este trebuincioasă comemorarea. Mâine suntem invitați toți să facem un moment de rugăciune și de reculegere, spunând fiecare în propria inimă: niciodată să nu mai fie, niciodată să nu mai fie!

Se celebrează astăzi Ziua mondială a bolnavilor de boala Hansen. Suntem aproape de toate persoanele care sunt afectate de ea și de cei care în diferite moduri se îngrijesc de ele.

Doresc să fiu aproape și să mă rog pentru persoanele bolnave din cauza virusului care s-a răspândit în China. Domnul să-i primească pe răposați în pacea sa, să întărească familiile și să susțină marea angajare a comunității chineze, deja activată pentru a combate epidemia.

Vă salut pe voi toți, veniți din Italia și din diferite țări, îndeosebi pelerinii din Valencia, Salamanca, Burgos, Santander și Valladolid; studenții și educatorii din Murcia, Cuenca, Badajoz, și cei din Panama.

Salut credincioșii din Tursi și grupul UNITALSI din Lazio, care facilitează participarea persoanelor invalide la Audiențele generale și la Angelus, și care astăzi distribuie Micul Liturghier cu Cuvântul lui Dumnezeu de fiecare zi.

Acum au venit însoțitorii [doi copii de la ACR (Acțiunea Catolică a Copiilor) alături de papa]. Salut cu afect băieții și fetele din Acțiunea Catolică, din parohii și din școlile catolice din dieceza de Roma! Și anul acesta, însoțiți de episcopul auxiliar mons. Selvadagi, de părinții și educatorii voștri și de preoții asistenți, ați venit numeroși la sfârșitul "Caravanei Păcii". Vă mulțumesc pentru această inițiativă. Și acum ascultăm împreună mesajul pe care prietenii voștri, aici lângă mine, ni-l vor citi.

[Citirea mesajului și la sfârșit lansarea baloanelor]

Urez tuturor o duminică frumoasă. Și vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 581.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat