Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Predica papei Francisc la celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a 53-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (25 ianuarie 2020)

La bordul navei care-l duce pe Paul prizonier la Roma sunt trei grupuri diferite. Cel mai puternic este compus din soldați, supuși centurionului. Sunt după aceea marinarii, de care desigur depind toți navigatorii în timpul călătoriei lungi. În sfârșit, sunt cei mai slabi și vulnerabili: prizonierii.

Când nava se împotmolește în nisip pe lângă coastele din Malta, după ce a fost mai multe zile în voia furtunii, soldații se gândesc să-i ucidă pe prizonieri pentru a se asigura ca nimeni să nu fugă, însă sunt opriți de centurion, care vrea să-l salveze pe Paul. De fapt, cu toate că era printre cei mai vulnerabili, Paul oferise ceva important însoțitorilor de călătorie. În timp ce toți pierdeau orice speranță de supraviețuire, apostolul a adus un neașteptat mesaj de speranță. Un înger l-a asigurat spunându-i: "Nu te teme, Paul! Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care navighează cu tine" (Fap 27,24).

Încrederea lui Paul se dovedește întemeiată și la sfârșit toți pasagerii se salvează și, odată debarcați în Malta, experimentează ospitalitatea locuitorilor din insulă, gentilețea și umanitatea lor. Din acest amănunt important este luată tema Săptămânii de rugăciune care se încheie astăzi.

Iubiți frați și surori, această istorisire din Faptele Apostolilor vorbește și călătoriei noastre ecumenice, îndreptată spre unitatea pe care Dumnezeu o dorește cu ardoare. În primul rând, ne spune că aceia care sunt slabi și vulnerabili, cei care au puțin de oferit din punct de vedere material dar își întemeiază în Dumnezeu propria bogăție pot să dăruiască mesaje prețioase pentru binele tuturor. Să ne gândim la comunitățile creștine: și acelea mai reduse și mai puțin relevante în ochii lumii, dacă trăiesc experiența Duhului Sfânt, dacă trăiesc iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele, au un mesaj de oferit întregii familii creștine. Să ne gândim la comunitățile creștine marginalizate și persecutate. Ca în relatarea naufragiului lui Paul, adesea cei mai slabi sunt cei care aduc mesajul de mântuire cel mai important. Pentru că lui Dumnezeu i-a plăcut așa: să ne mântuiască nu cu forța lumii, ci cu slăbiciunea crucii (cf. 1Cor 1,20-25). De aceea, ca discipoli ai lui Isus trebuie să fim atenți să nu ne lăsăm atrași de logici lumești, ci mai degrabă să-i ascultăm pe cei mici și pe cei săraci, pentru că lui Dumnezeu îi place să trimită mesajele sale prin intermediul lor, care se aseamănă mai mult cu Fiul său făcut om.

Relatarea din Faptele Apostolilor ne amintește un al doilea aspect: prioritatea lui Dumnezeu este mântuirea tuturor. Așa cum îi spune lui Paul îngerul: "Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei care navighează cu tine". Este punctul asupra căruia insistă Paul. Și noi avem nevoie să ne repetăm acest lucru: este de datoria noastră să realizăm dorința prioritară a lui Dumnezeu, care, așa cum scrie același Paul, "vrea că toți oamenii să se mântuiască" (1Tim 2,4).

Este o invitație de a nu ne dedica exclusiv comunităților noastre, ci să ne deschidem spre binele tuturor, spre privirea universală a lui Dumnezeu, care s-a întrupat pentru a îmbrățișa întregul neam omenesc și a murit și a înviat pentru mântuirea tuturor. Dacă noi, cu harul său, asimilăm viziunea sa, putem depăși diviziunile noastre. În naufragiul lui Paul fiecare contribuie la mântuirea tuturor: centurionul ia decizii importante, marinarii își pun în practică toate cunoștințele și abilitățile lor, apostolul încurajează pe cel care este fără speranță. Și între creștini fiecare comunitate are un dar de oferit altora. Cu cât privim dincolo de interesele de parte și depășim rămășițele trecutului cu dorința de a înainta spre portul comun, cu atât ne va veni mai spontan să recunoaștem, să primim și să împărtășim aceste daruri.

Și ajungem la un al treilea aspect, care a fost în centrul acestei Săptămâni de rugăciune: ospitalitatea. Sfântul Luca, în ultimul capitol din Faptele Apostolilor, spune cu privire la locuitorii din Malta: "Ne-au tratat cu gentilețe", sau: "cu bunăvoință neobișnuită" (v. 2). Focul aprins pe mal pentru a-i încălzi pe naufragiați este un simbol frumos al căldurii umane care în mod neașteptat îi înconjoară. Și guvernatorul insulei se dovedește primitor și ospitalier cu Paul, care răsplătește vindecându-l pe tatăl său și apoi atâția alți bolnavi (cf. v. 7-9). În sfârșit, când apostolul și cei care erau cu el au plecat spre Italia, maltezii le-au dat cu generozitate provizii (v. 10).

De la această Săptămână de rugăciune am vrea să învățăm să fim mai ospitalieri, înainte de toate între noi creștinii, și între frați de diferite confesiuni. Ospitalitatea aparține tradiției comunităților și familiilor creștine. Bătrânii noștri ne-au învățat cu exemplul că la mas dintr-o casă creștină este mereu o farfurie de supă pentru prietenul care este în trecere sau pentru nevoiașul care bate la ușă. Și în mănăstiri oaspetele este tratat cu mare respect, ca și cum ar fi Cristos. Să nu pierdem, ba chiar să reînsuflețim aceste obiceiuri care au iz de Evanghelie!

Iubiți frați și surori, cu aceste sentimente adresez saluturile mele cordiale și fraterne Eminenței Sale mitropolitul Gennadios, reprezentant al patriarhiei ecumenice, Cucerniciei Sale Ian Ernest, reprezentant personal la Roma al arhiepiscopului de Canterbury, și tuturor reprezentanților diferitelor Biserici și comunități ecleziale adunați aici. Salut și studenții de la Ecumenical Institute of Bossey, în vizită la Roma pentru a aprofunda cunoașterea Bisericii catolice, și pe tinerii ortodocși și ortodocși orientali care studiază aici cu o bursă de studiu de la Comitetul de Colaborare Culturală cu Bisericile Ortodoxe, care lucrează la Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, pe care-l salut și îi mulțumesc. Împreună, fără a înceta vreodată, să continuăm să ne rugăm pentru a invoca de la Dumnezeu darul unității depline între noi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Pe ercis.ro există o pagină specială dedicată Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinului, în meniul Biblioteca > Ecumenism.


 

lecturi: 463.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat