Iași: La mulți ani pentru ÎPS Aurel Percă
Se împlinesc douăzeci de ani de la hirotonirea episcopală a ÎPS Aurel Percă. "Rămâneți înrădăcinați și întemeiați în iubire" (Ef 3,16) este motoul pe care și l-a ales episcopul Aurel ca un fel de program. Ne alăturăm păstorului Diecezei de Iași, PS Iosif Păuleț, episcopului emerit, PS Petru Gherghel, tuturor preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor din dieceză pentru a-i spune: La mulți ani!
"Fraților preaiubiți, în timpul acestei celebrări euharistice, fratele nostru Aurel va fi sfințit episcop, adică succesor al acelor apostoli pe care Isus i-a chemat să-l urmeze. Și lui îi va fi adresată aceeași invitație, pentru ca să continue, ca și ei, misiunea Învățătorului divin. Să ne rugăm împreună pentru ca Duhul Sfânt să dăruiască celui ales pentru misiunea de episcop lumina și puterea sa, iar nouă să ne dea harul unei inimi purificate".
Prin aceste cuvinte în ziua de 8 decembrie 1999, solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, în catedrala din Iași, a început sfânta Liturghie de hirotonire ca episcop a Mons. Aurel Percă. În ziua de 29 septembrie 1999, a fost dată publicității numirea făcută de sfântul papă Ioan Paul al II-lea pentru Mons. Aurel Percă ca episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Episcopi consacratori au fost: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, și ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București. Au participat episcopii romano-catolici și greco-catolici din țară. De asemenea, numeroși oaspeți din străinătate, reprezentanți ai autorităților civile. În cadrul sfintei Liturghii de consacrare noul episcop a primit însemnele episcopale: inelul, mitra și cârja. Inelul - semn al credinței în Dumnezeu și al fidelității față de turmă; mitra - semnul învățătorului care trebuie să lumineze calea turmei; cârja - semnul păstorului care conduce.
Sfântul Părinte papa Francisc l-a ales pe Mons. Aurel Percă la o nouă misiune, la 21 noiembrie 2019, numindu-l arhiepiscop mitropolit de București, data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de București fiind stabilită pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala "Sfântul Iosif" din București.
Pr. Adrian Blăjuță
lecturi: 2024.