Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Galbeni: Sfințirea noilor vitralii

Sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de sfântul Andrei apostolul, pentru credincioșii din Galbeni au fost momente de har, binecuvântare și comuniune, avându-l ca oaspete pe noul episcop de Iași, PS Iosif Păuleț. Fiind ultima zi a Anului dedicat fericitei Veronica Antal, PS Iosif a sfințit noile vitralii din cruciera bisericii, vitralii dedicate Botezului Domnului, fericitului Anton Durcovici și fericitei Veronica Antal.

Copiii, tinerii și adulții, îmbrăcați în costume populare, l-au întâmpinat pe noul episcop de Iași, PS Iosif Păuleț, cu tradiționala pâine și sare, la casa memorială a slujitorului lui Dumnezeu, dr. Martin Benedict. Emoțiile au crescut când, la ora 10.45, după salutul de bun venit din partea părintelui paroh, Adrian Chili, PS Iosif ne-a binecuvântat cu sfânta cruce și ne-a stropit cu apă sfințită, apoi a vizitat și sfințit și casa memorială dr. Martin Benedict, unde a lăsat și un mesaj în cartea de onoare, mesaj care va rămâne în istoria comunității noastre.

Sfânta Liturghie solemnă, celebrată pentru prima dată de PS Iosif Păuleț, în calitate de episcop de Iași, a început cu procesiunea de la ora 11.00, Liturghie la care au concelebrat atât preoții din sat, cât și postulatorul general al cauzei de beatificare a fericitei Veronica Antal, pr. Damian Patrașcu.

În cuvântul de învățătură, pr. Damian a ținut să sublinieze faptul că toți suntem chemați la sfințenie, asemenea apostolului Andrei, protectorul spiritual al României; sfințenie care uneori ne cere să o manifestăm chiar cu prețul sângelui, asemenea sfântului Ioan Botezătorul și fericiților martiri Anton Durcovici și Veronica Antal, reprezentați de noile vitralii din biserică.

După primirea sfintei împărtășanii și salutul părintelui paroh, Adrian, care a dorit să mulțumească noului episcop de Iași pentru onoarea pe care a făcut-o întregii comunități, pentru faptul că și-a ales o comunitate mică, dar niciodată de neglijat, pentru ca să încheie anul dedicat fericitei Veronica Antal, lăsând chiar anumite evenimente din Iași prilejuite de Ziua Națională, a urmat ritualul sfințirii noilor vitralii.

După acest moment PS Iosif a felicitat întreaga comunitate pentru entuziasmul și fervoarea credinței și mai ales pentru comuniunea de care știu să dea dovadă, împreună cu păstorul lor, prezentând în final și calendarul parohial, ilustrat cu imagini din diferitele activități parohiale.

În cuvântul final ne-a îndemnat pe toți să începem cu multă credință și fervoare noul an liturgic dedicat sfintei Liturghii și mai ales să avem în acest Advent un timp de har și binecuvântare cât mai rodnic.

Momentele de har și comuniune au continuat la căminul din localitate, unde grupul de copii "Atelierul sfântului Iosif", animați de Mihai Tulbure, au intonat câteva cântece religioase dar și cântece dedicate eroilor neamului nostru, ținând cont de faptul că, a doua zi, duminică, 1 decembrie, urma să fie Ziua României. După acest scurt moment artistic a urmat o agapă frățească, pregătită cu multă dragoste de mai multe gospodine din sat; agapă la care ne-am bucurat că i-am avut la aceiași masă atât pe episcopul nostru de Iași, Iosif Păuleț, un adevărat păstor în mijlocul turmei, cât și pe Anton Șiler, primarul comunității.

Aceste momente de comuniune vor rămâne imprimate în inimile multor bătrâni și tineri din comunitatea noastră.

Monica Ghiurca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 noiembrie: Galbeni: Sfințirea noilor vitralii


 

lecturi: 2414.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat