Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Iași: Requiem solemn pentru sufletul regelui Ferdinand I și cel al reginei Maria

În catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași a avut loc celebrarea unui requiem solemn pentru sufletul regelui Ferdinand I și cel al reginei Maria, sâmbătă, 30 noiembrie 2019, la care au participat Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, Alteța Sa regală Principele Radu și Alteța Sa regală Principesa Sofia. PS Petru Gherghel, episcop emerit, împreună cu preoți de la catedrală s-au rugat pentru odihna veșnică a celor ce au condus România în perioada 1914-1927.

Celebrarea a început cu un salut din partea PS Petru Gherghel, adresat celor prezenți: Casei Regale, domnului Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, autorităților locale și credincioșilor catolici și ortodocși.

Împreună cu poporul credincios, adunat în catedrală, PS Petru Gherghel a intonat Psalmul 95, corul intercalând refrenul: "Regelui pentru care toate trăiesc, veniți să ne închinăm". Din lectura luată din Scrisoarea sfântului Paul către Romani, s-au putut auzi cuvintele: "Dacă trăim, pentru Domnul trăim; dacă murim, pentru Domnul murim".

Un fir roșu al personalității regelui Ferdinand I și a soției sale, regina Maria, a fost credința creștină în Dumnezeu. Acestui Dumnezeu i-au fost adresat rugăciuni, pentru ca cei care au condus România în perioada monarhiei, cuprinsă între anii 1914-1927, să primească răsplata slujitorului credincios în împărăția Regelui veșnic, Isus Cristos.

În cuvântul său, PS Petru Gherghel a subliniat importanța acestui moment de aducere aminte și de rugăciune: "Celebrarea de astăzi este un prilej de a aduce un omagiu Regelui Ferdinand, vrednic de amintire, unul dintre marii domnitori și binefăcători ai poporului român, a cărui soartă a încredințat-o mereu în mâinile lui Dumnezeu, în care a crezut cu toată ființa, după cum a înscris și în stema regală: Nihil sine Deo! (...). Regele Ferdinand și Regina Maria rămân în istoria și conștiința poporului român prin contribuția lor la propășirea țării, trăind cu o mare demnitate, noblețe și cu o conștiință aleasă evenimentele și realitățile epocii".

Regele Ferdinand I a condus România Mare, succedându-l la tron pe Regele Carol I. În anii Primului Război Mondial, între 1916 și 1918, familia regală s-a refugiat la Iași. Regele Ferdinand I, de confesiune romano-catolică, a luat parte deseori la celebrările religioase și liturgice din catedrala catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Iași. Supranumit Întregitorul, el a înfăptuit România Mare prin unirea Transilvaniei cu Principatele Române, la 1 decembrie 1918. Regina Maria a fost alături de soțul ei, Ferdinand I, în timpul refugiului de la Iași, dedicându-se cu deplină și exemplară caritate celor răniți din spitale.

După binecuvântarea finală, Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu, urcând în altar, s-au închinat în fața icoanei Fericitului Anton Durcovici, episcop martir care și-a desfășurat activitatea sacerdotală în perioada în care a domnit regele Ferdinand I.

În semn de prețuire, PS Petru Gherghel le-a oferit o icoană-mozaic cu Maica Domnului de la Cacica.

Acestei celebrări din catedrală i-a urmat dezvelirea și sfințirea statuii regelui Ferdinand I, din fața Primăriei din Iași, prilej cu care s-au rostit rugăciuni pentru conducători și pentru popor.

Domnul să primească în împărăția sa veșnică sufletul regelui Ferdinand și cel al reginei Maria și să-i răsplătească pentru tot binele pe care l-au făcut poporului român!

Pr. Cristian Diac

*

Redăm cuvântarea rostită de PS Petru Gherghel:

Cuvânt la celebrarea cu requiem pentru Regele Ferdinand și Regina Maria

Majestatea Voastră Margareta, Custode al Coroanei României,
Altețele Voastre Regale,

Domnule primar Mihai Chirica, stimate autorități, distinși participanți,
Iubiți credincioși,

Este o mare bucurie să vă primim în catedrala noastră din Iași, pentru ca împreună cu toți credincioșii să luăm parte la celebrarea acestui requiem solemn pentru sufletele celor doi eroi care au condus destinul poporului român spre Marea Unire din 1918: Regele Ferdinand și Regina Maria.

Celebrarea de astăzi este un prilej de a aduce un omagiu Regelui Ferdinand, vrednic de amintire, unul dintre marii domnitori și binefăcători ai poporului român, a cărui soartă a încredințat-o mereu în mâinile lui Dumnezeu, în care a crezut cu toată ființa, după cum a înscris și în stema regală: Nihil sine Deo!

Din cauza lucrărilor de restaurare a bisericii noastre catedrale "Adormirea Maicii Domnului", nu putem celebra acest requiem în sfântul lăcaș atât de îndrăgit și frecventat de Majestatea Sa, mai ales în anii grei ai Primului Război Mondial.

Născut din părinți catolici, Regele Ferdinand, supranumit în copilărie Nando, a primit o riguroasă educație catolică, iar studiile le-a urmat tot în școli catolice. Sosit în România, Majestatea Sa și-a păstrat credința, participând duminică de duminică sfânta Liturghie în capela Institutului "Sfânta Maria" din strada Pitar Moș, în capela Palatului Arhiepiscopal din București (azi, sediul Nunțiaturii Apostolice) sau în catedrala "Sfântul Iosif" din capitală.

Regele Ferdinand a rămas pururea viu și în amintirea duioasă și plină de recunoștință a catolicilor din Iași, Orașul Unirii, fiind cunoscut faptul că, atunci când nu se afla pe front, în mijlocul trupelor, venea aproape în fiecare duminică la catedrala "Adormirea Maicii Domnului", pentru a lua parte la sfânta Liturghie. Sosirea regelui și a suitei sale în curtea catedralei se petrecea în modul cel mai discret cu putință, nefiind însoțit niciodată de vreun fotograf, motiv pentru care nu există nicio fotografie care să imortalizeze prezența regelui la catedrala noastră.

Vizitele regelui sunt însă menționate în relatările trimise la Sfântul Scaun de către administratorul apostolic de atunci, Mons. Ulderico Cipolloni, duhovnic și sfetnic de încredere al Majestății Sale. Spre admirația și uimirea credincioșilor, regele se așeza mereu la rând pentru a intra în biserica noastră, aflându-și apoi un loc în prima bancă, unde, așezat sau în genunchi, lectura din cartea de rugăciuni în limba latină, pe care o avea mereu asupra sa. Asculta sfânta Liturghie cu atâta evlavie, încât martorii prezenți în catedrală rămâneau încântați de modul în care își manifesta credința.

În acele timpuri teribile ale războiului, Regele Ferdinand l-a avut drept sfetnic tainic pe cel mai înțelept dintre regi, pe Cristos, Om-Dumnezeu, iar în fața altarului bisericii noastre catedrale, cu privirea ațintită spre maiestuosul tablou al sfintei Fecioare Maria înălțate la cer - patroana Diecezei de Iași -, Majestatea Sa depunea la picioarele Mântuitorului nostru încrederea și lacrimile poporului român, rugându-se fierbinte pentru viitorul acestui popor.

Uneori, regele participa la sfintele Liturghii celebrate în capela din palatul nostru episcopal, fiind apoi oaspete de seamă în salonul mare. În semn de mare prețuire față de Regele Ferdinand, în anii războiului, în toate bisericile de pe teritoriul Diecezei de Iași a fost recitată "Rugăciunea pentru Rege".

În repetate rânduri, regele a primit de la arhiepiscopul de București, Mons. Alexandru Theodor Cisar, mângâierea sfintei Liturghii, a predicii, precum și binecuvântarea specială din partea papei. Arhiepiscopul se deplasa deseori la Palatul Cotroceni sau la Palatul Scroviștea pentru a celebra sfânta Liturghie, ori de câte ori era solicitat de rege. Grav bolnav, a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca guvernul României să semneze, la 10 mai 1927, concordatul cu Sfântul Scaun.

Mângâiat sufletește pentru dezlegarea primită din partea papei Pius al XI-lea, regele s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice ca un bun creștin catolic: s-a spovedit și împărtășit, a primit din partea nunțiului apostolic Angelo Dolci sfântul Maslu, binecuvântarea Sfântului Părinte papa Pius al XI-lea și câteva moaște ale sfintei Tereza a Pruncului Isus. Împăcat cu propria conștiință și cu poporul pe care l-a condus cu maxim devotament, și-a dat sufletul în mâinile Creatorului.

Regele Ferdinand și Regina Maria rămân în istoria și conștiința poporului român prin contribuția lor la propășirea țării, trăind cu o mare demnitate, noblețe și cu o conștiință aleasă evenimentele și realitățile epocii.

În lumina acestor fapte și a prețuirii pe care i-o purtăm pentru exemplul său de credință și dăruire pentru popor și patrie, în comuniune cu toți cei care nu-l pot uita în spirit de adevărată credință, ne unim astăzi, în catedrala noastră, într-o amintire și rugăciune comună, implorând milostivirea lui Dumnezeu pentru iertarea greșelilor, cele cu voie sau fără de voie, căci nu este om de pe pământ care să nu păcătuiască. Ne rugăm pentru marele Om al poporului nostru, Regele Ferdinand, Întregitorul României, și pentru Regina Maria, "mama răniților", cea mereu aproape de cei încercați și suferinzi, mai ales față de cei de pe frontul dăruirii totale pentru glia strămoșească și unitatea tuturor românilor, rugându-l pe Dumnezeul milostivirilor să le ofere odihna veșnică în patria celor drepți.

Înălțăm, de asemenea, o sfântă rugăciune pentru toți răposații Casei Regale a României, pentru țara și poporul nostru, dar și pentru toți ostașii țării, pentru ca Dumnezeu, stăpânul timpului și al istoriei, să reverse peste toți darurile iubirii și ale iertării sale.

Requiem aeternam dona eis, Domine, et lux perpetua luceat eis!
Requiescant in pace! Amen.
In veci pomenirea lor!

Petru Gherghel,
episcop emerit de Iași

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 30 noiembrie: Iași: Requiem solemn pentru sufletul regelui Ferdinand I și cel al reginei Maria. Foto: Adrian Cuba


 

lecturi: 2133.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat