Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Episcopia Romano-Catolică de Iași
Oficiul pentru Comunicații Sociale

Bd. Ștefan cel Mare, 26, 700064-Iași
Tel. 0232/212003; fax 0232/212006
www.ercis.ro
Nr. 15 / 21.11.2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Mons. Aurel Percă, episcop auxiliar de Iași, a fost numit de papa Francisc
arhiepiscop mitropolit de București

Sfântul Părinte papa Francisc, în ziua de 21 noiembrie 2019, l-a numit arhiepiscop mitropolit de București pe Excelența Sa Mons. Aurel Percă, până acum episcop auxiliar de Iași.

Totodată, Sfântul Părinte a acceptat cererea de retragere a arhiepiscopului Ioan Robu, care conduce Arhidieceza de București din anul 1983 și a ajuns în anul 2019 la limita de vârstă de 75 de ani indicată de dreptul bisericesc. Până la luarea în posesie canonică a Arhidiecezei de București de către noul arhiepiscop, la dorința Sfântului Părinte, Excelența Sa Mons. Ioan Robu va continua să conducă Arhidieceza de București ca administrator apostolic.

PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, împreună cu PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, îi mulțumesc ÎPS Ioan Robu pentru cei 36 de ani de slujire în fruntea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București și îl felicită pe noul numit, Mons. Aurel Percă, exprimându-i în același timp recunoștință pentru cei 40 de ani de slujire în Episcopia de Iași, în special pentru cei 20 de ani de slujire ca episcop auxiliar.

"Implorăm de la Mântuitorul Cristos, singurul Domn, binecuvântări și haruri îmbelșugate pentru înalta slujire primită, ce v-a fost încredințată, și o rugăm pe Preacurata Fecioară Maria să vă însoțească mereu cu grija ei de mamă în tot ceea ce veți săvârși pentru Biserica lui Cristos, spre slava lui Dumnezeu!", i-a transmis PS Iosif Păuleț noului arhiepiscop mitropolit, îndemnându-i pe toți credincioșii Diecezei de Iași să-l însoțească în continuare cu rugăciunea lor.

Data luării în posesie canonică a Arhidiecezei de București a Mons. Aurel Percă a fost stabilită pentru sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în cadrul unei sfinte Liturghii în catedrala "Sfântul Iosif" din București. Mons. Percă va fi, astfel, al optulea arhiepiscop al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, înființată canonic în anul 1883.

Biroul de presă
Pr. Adrian Blăjuță

________________________________________

Persoană de contact: Pr. Adrian Blăjuță (tel. 0766/689853; e-mail: adrian@ercis.ro)

* * *

Curriculum Vitae

Monseniorul Aurel Percă s-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, jud. Neamț, Dieceza de Iași. A absolvit Școala Generală în anul 1965 și liceul în anul 1969 la Săbăoani. La Iași, a finalizat Școala de Cantori (1973) și cursurile Institutului Teologic "Sfântul Iosif" din Iași în anul 1979. A fost hirotonit preot pentru Dieceza de Iași la 29 iunie 1979 la Iași de către Mons. Jakab Antal, episcop auxiliar de Alba Iulia.

De-a lungul celor 40 de ani de slujire preoțească a îndeplinit mai multe misiuni pastorale, responsabilități și funcții. A activat ca vicar în Parohia "Sfântul Nicolae" din Bacău (1 august 1979 - 30 octombrie 1980). Din noiembrie 1980 a urmat studii postuniversitare la Roma, obținând licența în teologia orientală, la Institutul Pontifical Oriental (1983), și în teologie morală, la Academia Alfonsiană (1985).

În anul 1985 a revenit în țară și a fost numit cancelar la ordinariatul Episcopiei de Iași (1985), în același timp fiind profesor de teologie morală și patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași. Între 1989 și 1994 a fost rector al Seminarului din Iași. La 1 august 1994, Mons. Aurel Percă a fost numit vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Iași, continuând să predea teologia morală la Institutul Teologic.

În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iași, primind titlul canonic de episcop titular de Mauriana. Consacrarea episcopală a avut loc în catedrala nouă din Iași la 8 decembrie 1999, episcopi consacratori fiind: PS Petru Gherghel, episcop de Iași, ÎPS Jean-Claude Périsset, nunțiu apostolic în România, și ÎPS dr. Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București.

În cadrul Conferinței Episcopilor Catolici din România, PS Aurel Percă este membru al Consiliului Administrativ, președintele Comisiei pentru Operatori Sanitari, președintele Comisiei pentru Învățământ și delegat pentru credincioșii romano-catolici de limbă română din străinătate.

* * *

Comunicat CER: Papa Francisc l-a numit ca Arhiepiscop Mitropolit de București pe Mons. Aurel Percă

Vatican News: Papa Francisc l-a numit pe episcopul Aurel Percă arhiepiscop și mitropolit de București

Comunicat ARCB: Arhidieceza Romano-Catolică de București are un nou Arhiepiscop Mitropolit


 

lecturi: 20723.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat